Ascultă Radio București FM Live

Continuă căderea liberă la Dinamo

Continuă căderea liberă la Dinamo
Foto: Foto eurosport.ro

Articol de , 9 noiembrie 2020, 00:30

Echipa din Ştefan cel Mare a reuşit performanţa de a ajunge la a cincea înfrângere consecutivă în Liga I.
Echipa antrenată de Cosmin Contra a jucat la fel ca şi în partidele precedente, haotic, la plesneală şi fără idei.
Chiar dacă au alergat şi s-au zbătut mai mult, fostele glorii aduse de investitorii spanioli cu surle şi trânbiţe, au arătat arareori ca nişte jucători adevăraţi de fotbal.

De partea cealaltă, Viitorul, deşi cu multe absenţe importante în lot, a jucat un fotbalul exact şi a reuşit să câştige cu 2-1. Se putea produce şi egalarea, dar sutul din min. 71 expediat de Camara a lovit bara.
Dinamoviştii au forţat egalarea, dar este greu să înscrii din întâmplare în faţa unei echipe care se apără grupat şi energic în acelaşi timp şi care a plecat pe contraatac periculos, de câte ori s-a ivit vreo ocazie.

Cele trei goluri ale partidei au fost înscrise de Dobrosalevici şi Luckassen pentru Viitorul în minutele 53 şi 56, iar pentru Dinamo, Borja Valle în minutul 65.

Cu siguranţă că acest meci a fost ultimul pentru antrenorul Cosmin Contra la Dinamo, acesta anunţându-şi intenţia de a pleca chiar de săptămâna trecută.
După acestă partidă, Viitorul urcă pe locul 6, loc de play-off, iar Dinamo rămâne pe 15, penultimul loc din Liga I.

Acțiune de curățenie în zona Livezilor din Ferentari
Actualitate joi, 20 august 2026, 13:37

Acțiune de curățenie în zona Livezilor din Ferentari

Una dintre zonele cu probleme persistente în ceea ce privește salubrizarea este cartierul Ferentari, în special zona Livezilor, unde depozitarea...

Acțiune de curățenie în zona Livezilor din Ferentari
Teatrul Dramaturgilor Români deschide stagiunea 2026-2027,  pe 10 septembrie
Actualitate joi, 20 august 2026, 12:49

Teatrul Dramaturgilor Români deschide stagiunea 2026-2027,  pe 10 septembrie

Teatrul Dramaturgilor Români deschide stagiunea 2026-2027,  pe 10 septembrie. Astăzi, 20 august, la ora 15:00 vor fi puse în vânzare biletele...

Teatrul Dramaturgilor Români deschide stagiunea 2026-2027,  pe 10 septembrie
Avarie la Grupul 5, de la Turceni
Actualitate joi, 20 august 2026, 12:44

Avarie la Grupul 5, de la Turceni

În plină situație delicată a Sistemului Energetic Național, lipsit de energia nucleară de la Cernavodă și cu capacitatile de productie de...

Avarie la Grupul 5, de la Turceni
Prețurile locuințelor din București au crescut cu 11,5% într-un an. Tranzacțiile au scăzut cu 1,7%
Actualitate joi, 20 august 2026, 12:14

Prețurile locuințelor din București au crescut cu 11,5% într-un an. Tranzacțiile au scăzut cu 1,7%

Prețul mediu al locuințelor din România a ajuns la 2.031 de euro/mp în trimestrul al doilea din 2026, cu 10% peste nivelul din aceeași perioadă...

Prețurile locuințelor din București au crescut cu 11,5% într-un an. Tranzacțiile au scăzut cu 1,7%
Actualitate joi, 20 august 2026, 11:39

Gran Error, povestea din spatele hiturilor care au dus muzica românească în topurile lumii

De la „Hot” și „Sun Is Up”, hiturile care au contribuit decisiv la succesul internațional al INNA, până la „Levitate”, colaborarea cu...

Gran Error, povestea din spatele hiturilor care au dus muzica românească în topurile lumii
Actualitate joi, 20 august 2026, 11:32

Două zile de cultură urbană în Parcul IOR: competiții, demonstrații și concerte la Urban Arts Festival

Parcul IOR găzduiește, pe 29 și 30 august, prima ediție a Urban Arts Festival, un eveniment dedicat culturii urbane, care va reuni comunități...

Două zile de cultură urbană în Parcul IOR: competiții, demonstrații și concerte la Urban Arts Festival
Actualitate joi, 20 august 2026, 10:51

Despre roluri și întâlniri, cu Marian Râlea

De Sfânta Maria, în emisiunea Spectacol@București.Ro, ne-am reîntâlnit cu actorul Marian Râlea. Am ales să redifuzăm acest dialog nu doar...

Despre roluri și întâlniri, cu Marian Râlea
Actualitate joi, 20 august 2026, 09:49

Lucrările de la Podul Constanța, aproape de final. Când revine traficul la două benzi pe sens

Unul dintre șantierele care ar urma să fie finalizate în septembrie, odată cu începerea noului an școlar, este cel de la Podul Constanța, în...

Lucrările de la Podul Constanța, aproape de final. Când revine traficul la două benzi pe sens