Ascultă Radio București FM Live

Convorbire la nivel înalt româno-elveţiană

Convorbire la nivel înalt româno-elveţiană
Foto: Foto Administraţia Prezidenţială

Articol de , 26 octombrie 2020, 21:20

Stadiul cooperării bilaterale româno-elveţiene şi gestionarea pandemiei de COVID-19, s-au aflat printre temele discuţiei care a avut loc telefonic, între preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Simonetta Sommaruga. Dialogul de azi dintre cele două oficialităţi, a fost solicitat de partea elveţiană.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul convorbirii au fost abordate subiecte precum stadiul cooperării bilaterale, gestionarea pandemiei de COVID-19, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Elveţia, dar şi aspecte ale agendei internaţionale.
Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat nivelul relaţiilor româno-elveţiene, reflectat atât prin dinamica dialogului politic bilateral, cât şi prin importantele investiţii elveţiene din ţara noastră.

Preşedintele României a evidenţiat de asemenea, aportul pozitiv adus în economia şi societatea elveţiană de cetăţenii români, apreciind de asemenea şi activitatea oamenilor de afaceri elveţieni în România, a precizat Administraţia Prezidenţială.

În ceea ce priveşte pandemia de COVID-19, şeful statului român a subliniat faptul că evoluţia recentă înregistrată în majoritatea statelor europene, este una îngrijorătoare, pe fondul creşterii numărului de cazuri de infectare.

În context, Klaus Iohannis s-a pronunţat pentru implementarea adecvată a măsurilor convenite la nivel naţional şi european, coroborată cu menţinerea unui nivel ridicat al dialogului şi cooperării cu toţi partenerii europeni, inclusiv Elveţia, care să permită gestionarea cât mai eficientă a efectelor acestei pandemii şi asigurarea unei reveniri economice sustenabile.

De asemenea, preşedintele Iohannis a evidenţiat importanţa cooperării la nivelul Spaţiului Economic European pentru gestionarea crizei de sănătate actuale, salutând în acest context faptul că Elveţia a fost inclusă în mecanismele Uniunii Europene de gestionare a pandemiei.

Cu acelaşi prilej, şeful statului român a exprimat sprijinul pentru consolidarea relaţiilor instituţionale dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană şi şi-a manifestat speranţa că, odată cu respingerea de către cetăţenii elveţieni a iniţiativei de denunţare a Acordului dintre Uniunea Europeană şi Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor, se vor crea premisele pentru finalizarea Acordului Cadru Instituţional UE – Elveţia, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.

Cu prilejul convorbirii telefonice de azi, partea elveţiană a adresat o invitaţie preşedintelui României de a efectua o vizită oficială în Confederaţia Elveţiană în cursul anului următor.
Invitaţia a fost acceptată de preşedintele Klaus Iohannis, urmând ca data vizitei să fie stabilită ulterior, a mai menţionat Administraţia Prezidenţială.

Un ultim omagiu pentru Mircea Lucescu
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 17:57

Un ultim omagiu pentru Mircea Lucescu

Suporterii şi iubitorii fotbalului pot să îi aducă un omagiu marelui antrenor miercuri, până la ora 21.00, iar joi între orele 10.00 şi...

Un ultim omagiu pentru Mircea Lucescu
Alimente pentru cei vulnerabili - cu Ovidiu Rusu - director Banca de alimente sect. 6
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 16:54

Alimente pentru cei vulnerabili prin Maratonul Solidarității

Pentru unii dintre noi, sărbătorile înseamnă mese pline. Pentru alții, însă, înseamnă, de multe ori, doar un vis. Discutăm despre Maratonul...

Alimente pentru cei vulnerabili prin Maratonul Solidarității
Umor, muzică și lecții despre curățenie, la matinalul de la București FM: Gașca Zurli lansează „Asta nu e viață”
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:24

Umor, muzică și lecții despre curățenie, la matinalul de la București FM: Gașca Zurli lansează „Asta nu e viață”

Alin Dezső, alături de îndrăgitele personaje Tura Vura și Vrăjimăturica, interpretate de Sorin Bleonțu și Daria Botezatu au lansat piesa...

Umor, muzică și lecții despre curățenie, la matinalul de la București FM: Gașca Zurli lansează „Asta nu e viață”
FBI și SRI au respins atacuri cibernetice rusești
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:10

FBI și SRI au respins atacuri cibernetice rusești

Președinte Nicușor Dan a anunțat în social media că FBI, împreună cu mai mulți parteneri, printre care SRI, a anunțat destructurarea unui...

FBI și SRI au respins atacuri cibernetice rusești
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 14:46

Festival de jurnalism, în Franța

Cea de-a 19-a ediție a festivalului „Assises du Journalisme” are loc la Tours, în Franța, până pe 11 aprilie. Evenimentul reunește cele mai...

Festival de jurnalism, în Franța
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 11:00

Ordonanţa privind neplata primei zile a concediului medical – efecte nedrepte şi discriminatorii

Alianţa Pacienţilor Cronici din România le-a solicitat, într-o scrisoare deschisă, preşedintelui Nicuşor Dan, premierului Ilie Bolojan şi...

Ordonanţa privind neplata primei zile a concediului medical – efecte nedrepte şi discriminatorii
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 10:55

Un bebeluș s-a născut în avion, în drum spre New York

O cursă spre New York s-a transformat într-o poveste pe care pasagerii sigur n-o vor uita prea curând: o femeie a născut chiar în timpul...

Un bebeluș s-a născut în avion, în drum spre New York
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 10:49

Miercurea Mare 2026: ce nu este bine să faci pe 8 aprilie, potrivit tradiției

Creștinii ortodocși marchează Miercurea Mare, pe 8 aprilie, una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor, dedicată rugăciunii,...

Miercurea Mare 2026: ce nu este bine să faci pe 8 aprilie, potrivit tradiției