Ascultă Radio București FM Live

Cuvioasa Parascheva sărbătorită astăzi de zeci de mii de credincioşi

Cuvioasa Parascheva sărbătorită astăzi de zeci de mii de credincioşi
Foto: Sursa foto: Adriana Baciu

Articol de bucurestifm, 14 octombrie 2020, 09:14

Credincioşii ortodocşi o prăznuiesc, miercuri, în condiţiile impuse de starea de alertă, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva.

În acest an, din cauza evoluţiei pandemiei de coronavirus în ţara noastră, a fost anulat tradiţionalul pelerinaj organizat începând cu anul 1641, în contextul noilor reglementări anunţate de autorităţi prin care se interzice prezenţa pelerinilor care nu au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi.

După decizia autorităţilor, mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au transmis mesaje de solidaritate cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul Daniel făcând un apel la coresponsabilitate şi cooperare pentru a evita constrângeri excesive.

Întâistătătorul BOR a caracterizat interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi drept “o măsură disproporţionată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în ţara noastră în fiecare an, la 14 octombrie.

Născută în Epivat, Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, într-o familie de neam bun şi cu credinţă în Dumnezeu, Sfânta Parascheva a primit o creştere aleasă şi educaţie religioasă.

Foarte tânără fiind, a intrat într-o mănăstire închinată Maicii Domnului din oraşul Ieracleea Pontului. Petrecând cinci ani în acea mănăstire, s-a dus apoi să viziteze Mormântul Domnului, din Ierusalim, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani, într-o mică aşezare de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.

Nevoinţele Sfintei Parascheva erau multe şi grele: “ca băutură întrebuinţa apa de izvor – şi de aceasta foarte puţină; trebuinţa aşternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină – şi aceasta foarte zdrenţăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăţilor, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea” (‘Vieţile Sfinţilo’r – n.r.).

De la mănăstirea de călugăriţe din pustiul Iordanului s-a reîntors în locurile natale, într-un loc numit Calicratia, unde s-a nevoit doi ani în Biserica Sfinţilor Apostoli, înainte de a trece la cele veşnice.

Multă vreme după aceea, în urma arătării minunate a Sfintei, care a cerut unui anumit monah să mute trupul înmormântat în apropiere, pe care nu-l putea suferi pentru necurăţia lui, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost găsite întregi şi neputrezite, fiind depuse în Biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivat, pentru închinare şi cinstire.

Apoi, Sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivat în cetatea Tîrnovei şi de aici au fost strămutate la Belgrad, iar de acolo în Constantinopol.

De la Constantinopol, sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva au ajuns la Iaşi, în 1641, când au fost dăruite domnului Moldovei, Vasile Lupu (1634-1653), drept recunoştinţă pentru achitarea datoriilor Patriarhiei către turci.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR, când s-a stabilit ca în data de 14 octombrie să fie organizat hramul acesteia.

Vreme frumoasă și caldă, în Capitală
Actualitate duminică, 8 martie 2026, 07:28

Vreme frumoasă și caldă, în Capitală

Vreme caldă și astăzi, la București. Cerul va fi variabil, iar vântul bate slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13...

Vreme frumoasă și caldă, în Capitală
Bărbat reținut după ce a amenințat cu moartea o doctoriță de la Institutul „Marius Nasta” din București
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 20:19

Bărbat reținut după ce a amenințat cu moartea o doctoriță de la Institutul „Marius Nasta” din București

Suspectul s-ar fi prezentat drept fratele unei paciente decedate și ar fi intenționat să meargă la unitatea medicală pentru a-și pune în...

Bărbat reținut după ce a amenințat cu moartea o doctoriță de la Institutul „Marius Nasta” din București
Bucuria cadourilor de 8 Martie poate fi umbrită de infractorii cibernetici
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 19:16

Bucuria cadourilor de 8 Martie poate fi umbrită de infractorii cibernetici

Infractorii profită de Ziua Femeii pentru a trimite mesaje care promit flori gratuite, premii sau oferte spectaculoase, dar care cer, de fapt, plata...

Bucuria cadourilor de 8 Martie poate fi umbrită de infractorii cibernetici
Atenție la mucenicii pe care-i cumpărați!
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 18:06

Atenție la mucenicii pe care-i cumpărați!

Analiza a vizat mai multe tipuri de mucenici moldovenești comercializați în cofetării, supermarketuri și pe platforme de livrare. Potrivit...

Atenție la mucenicii pe care-i cumpărați!
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 17:21

Cum va fi ziua de 8 Martie, în Capitală

Duminică, vremea va fi frumoasă și caldă. Potrivit ANM, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va...

Cum va fi ziua de 8 Martie, în Capitală
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 16:44

Tramvaie moderne românești, produse la Uzina Centrală de Reparații a STB!

Tramvaiul revine pe șine cu dotări corespunzătoare ultimelor standarde de confort, accesibilitate și siguranță. Astfel, tramvaiul Bucur LF are...

Tramvaie moderne românești, produse la Uzina Centrală de Reparații a STB!
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 15:06

Jocurile Paralimpice 2026: Mihăiţă Papară, calificat în optimile probei de para snowboard cros

Papară a ocupat ultimul loc, 16, în cele două manşe preliminare. Optimile și sferturile de finală sunt programate maine, la orele 12:00 și...

Jocurile Paralimpice 2026: Mihăiţă Papară, calificat în optimile probei de para snowboard cros
Actualitate sâmbătă, 7 martie 2026, 14:50

Situația românilor blocați în Orientul Mijlociu

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat, sâmbătă, că printre persoanele monitorizate de...

Situația românilor blocați în Orientul Mijlociu