„Tata nu-i ca mama” sau adevărul despre tătici!
Articol de cristina.toma, 2 octombrie 2020, 16:47
O carte pe care nu ar trebui să o lăsați necitită, mai ales dacă sunteți părinți, este „Tata nu-i ca mama” scrisă de Josephine Schwarz-Gerö și apărută în traducere românească la editura Trei.
La prima vedere, cartea pare a fi fost scrisă doar pentru tătici începători dar nu este așa. Mamele și chiar bunicile au și ele câte ceva de învățat.
Deși vedem în ultima vreme tați care plimbă căruciorul sau care nu se jenează să schimbe scutecele bebelușului, rolul patern este confundat, în continuare, cu cel al „părintelui de duminică”, tatăl își vede mai departe de job-ul său și de hobby-urile sale și, uneori, își răsfață, la final de săptămână, copilul cu niște cadouri menite să-i suplinească lipsa.
Sunt multe lucruri și întâmplări care au determinat-o pe autoare, ea însăși medic țef al secției de psiho-somatică neonatologică într-un spital din Viena. Conversațiile pe care le-a auzit între tinerele mame, cele dintre soți proaspeți părinți, cele între noii tătici.
Se știe că apariția unui bebeluș într-o familie nu înseamnă doar felicitări și fotografii frumoase, dar nici doar urlete și nopți nedormite chiar dacă viața de părinți este presărată din belșug și cu acestea. Apar însă și un alt fel de problem, doar între adulți.
Sursa foto: Andra Radu
Mama se străduiește să împace rolul de mamă cu cel de soție, în vreme ce tatăl uneori nu știe cum să se împartă între sarcinile de la serviciu și noile probleme apărute în familie.
Adesea mamicile cred că doar ele au priceperea de a avea grijă de bebeluș, iar tatăl dacă ar rămâne singur cu cel mic, precis s-ar întâmpla ceva neplăcut. De asmenea, după apariția unui bebe, mulți tați se simt lăsați pe dinafară. Proaspăta mămică, și cu atât mai mult bebelușul, nu au nevoie de el. Însă, doctor Josephine Schwarz-Gerö ne arată că lucrurile nu stau deloc așa.
Chiar dacă prima legătură a unui copil nou-venit pe lume este cea avută cu figura maternă, tatăl este un motor de dezvoltare la fel de important în primii ani de viață.
Plecând de la cercetările de ultimă oră din psihologia dezvoltării, dar și de la o bogată cazuistică, cartea arată că mama este „portul” care oferă protecție și adăpost în fața furtunilor vieții, pe când tatăl asigură explorarea în largul mării, curiozitatea și dorința de a influența mersul lucrurilor. Prezența tatălui este, deci, absolut necesară pentru a aduce copilului bucuria descoperirii și autonomia de care are nevoie în primii ani de viață.
Concret, tatăl va trebui să fie dispus să se joace mai des cu cel mic, să se lase în voia planurilor sale și să-l încurajeze să ia decizii în mod autonom. La rândul ei, mama este sfătuită să aibă mai multă încredere în intuiția și strategiile tatălui, chiar dacă lucrurile se vor desfășura altfel decât s-ar aștepta ea.
Doar așa cei doi părinți vor putea rezolva într-un mod echilibrat problemele micii copilării, de la cele referitoare la somn și hrănire, până la dificultățile privind impunerea unor limite sau rezolvarea unor conflicte.
Presărată cu multe exemple de situații din viața reală, cartea se citește usor și se pot învăța multe din ea. Eu vă mai spun doar un singur lucru: nu veți lăsa cartea din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.
