Ascultă Radio București FM Live

Cinema, Muzică şi alte evenimente, online şi offline, de astăzi, 4 august

Cinema, Muzică şi alte evenimente, online şi offline, de astăzi, 4 august

Articol de , 4 august 2020, 12:21

CINEMA

* Dacă nu puteţi ajunge la Cluj-Napoca, unde până pe 9 august se desfăşoară, doar în aer liber, cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), de astăzi aveţi posibilitatea să vizionaţi câteva dintre cele mai aşteptate producţii din programul TIFF 2020 în curtea Institutului Francez, unde deseară, de la ora 21:00, Cinema Elvira Popescu prezintă „Les traducteurs / Traducătorii”, thriller de Régis Roinsard cu Lambert Wilson, Olga Kurylenko, Riccardo Scamarcio, Sidse Babett Knudsen, Eduardo Noriega, ce spune povestea a nouă traducători izolaţi într-un buncăr de lux, fără posibilitatea de a avea contact cu exteriorul, pentru a lucra la ultima parte a unei trilogii de mare succes internaţional. Atunci când primele 10 pagini ale manuscrisului secret sunt publicate pe internet şi un hacker anunţă că dezvăluie şi restul dacă nu i se plăteşte o sumă colosală, o întrebare obsedantă bântuie grupul: de unde s-au scurs informaţiile? Vă puteţi rezerva locurile aici.

* Cinema Muzeul Ţăranului vă propune, tot de la ora 21:00, varianta restaurată în format digital 4K a filmului „Balanţa”, co-producţie româno-franceză regizată de Lucian Pintilie ce a avut premiera în 1992, la Festivalul de la Cannes, şi care prezintă povestea unei tinere profesoare şi a unui medic dintr-un spital local, care încearcă să facă faţă ultimelor zile ale comunismului şi luptă pentru normalitate într-o Românie marcată de stereotipuri. Din distribuţie fac parte: Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureş, Dorel Vişan, Mariana Mihuţ, Gheorghe Visu, Magda Catone, Dorina Lazăr, Florin Călinescu. Vă puteţi rezerva locurile aici.

* La Grădina cu Filme a Creart (Piaţa Alexandru Lahovari, nr. 7), de la ora 21:00, în cadrul programului Seara Filmului de Dans rulează documentarul biografic „McQueen”, de Ian Bonhôte şi Peter Ettedgui, ce prezintă o privire foarte personală asupra vieţii extraordinare, a carierei şi a artei legendarului designer britanic Alexander McQueen. Prin interviuri exclusive cu familia şi prietenii săi apropiaţi, arhive recuperate, efecte vizuale şi muzică rafinată, filmul este o sărbătoare vizuală unică şi un portret palpitant al unui vizionar în modă, plin de inspiraţie dar foarte torturat lăuntric. Vă puteţi rezerva locurile aici.

* La Cinema Drive in din Militari Shopping (Bd. Iuliu Maniu, nr. 560A), de la ora 21:30 este proiectată comedia „Sex Tape / O noapte nebuna” regizată de Jake Kasdan, cu Jason Segel şi Cameron Diaz care interpretează pe Jay şi Annie, căsătoriţi şi încă îndrăgostiţi unul de celălalt, dar a căror pasiune s-a mai estompat după zece ani şi doi copii. Pentru a reaprinde flacăra, ei se hotărăsc să se filmeze în timpul unei partide-maraton de sex, însă descoperă că înregistrarea lor riscă să devină publică şi pornesc într-o cursă nebună să împiedice publicarea ei. Vă puteţi rezerva locurile aici.

* De astăzi până pe 9 august, Cinema Arta din Cluj-Napoca postează, 5 filme pe platforma Eventbook, de unde vă puteţi procura şi biletele necesare, valabile 24 de ore din momentul achiziţionării lor.

˟ Două dintre acestea sunt drame realizate de Pedro Almodóvar:

– „Dolor y gloria / Durere şi glorie”, distinsă cu Premiul Gopo pentru cel mai bun film european, în care Salvador Mallo, un regizor aflat în declin fizic pentru a cărui interpretare Antonio Banderas a fost distins cu Premiul pentru Cel mai bun Actor la Cannes, are parte de un şir de regăsiri, unele în carne şi oase, altele în rememorările sale;

– „Julieta”, cel de-al 20-lea lungmetraj al cineastului spaniol, inspirat din trilogia „Runaway” scrisă de Alice Munro.

˟ Celelalte trei filme sunt:

– „It Must Be Heaven / Paradisul, probabil”, comedie dramatică de şi cu Elia Suleiman care explorează noţiuni precum identitatea, naţionalitatea şi apartenenţa şi în care cineastul-actor pune o întrebare fundamentală: unde te poţi simţi „acasă?”

– „Amour Fou / Iubire bolnavă”, ce are ca protagonişti pe Christian Friedel şi Birte Schnöink interpretând pe scriitorul german Heinrich von Kleist şi iubita sa, Henriette Vogel, în etapele finale ale vieţii lor în Berlin, în anii 1810-1811;

– „Juste la fin du Monde / Doar sfârşitul Lumii”, film de actorul şi regizorul canadian Xavier Dolan, inspirat din piesa omonimă a lui Jean-Luc Lagrace, cu Marion Cotillard, Vincent Cassel, Léa Seydoux.

MUZICĂ

* Întrucât cel de ieri seară a fost sold aut, Emeric Imre susţine încă un Concert Sub Lună Plină, deseară de la ora 20:45, la terasa Berăriei H.

* Seria de concerte online intitulată Healing Ragas propusă de Centrul Cultural Rabindranath Tagore continuă cu RAGA BAGESHRI dat de Bhaskar Das – bansuri / flaut şi Amit Mishra – tabla, ce poate fi urmărit până pe 6 august. Cumpărând un bilet de aici veţi primi pe email un link de acces la pagina concertului. Pentru a accesa link-ul e nevoie să fiţi logat pe site cu acelaşi cont folosit pentru cumpărarea biletului.

ALTE EVENIMENTE

* Stagiunea estivală a Teatrului Odeon @Herăstrău prezintă, de la ora 21:00, în Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău), spectacolul „Jurnalul lui Robinson Crusoe”, un musical după „Insula” de Gellu Naum în regia lui Mihai Măniuţiu, cu muzică de Ada Milea şi o coregrafie de Andrea Gavriliu.

* În cadrul seriei de întâlniri online cu actorii săi Actori.SB.Online – Daruri teatrale, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu difuzează deseară gratuit pe site-ul, pagina de Facebook şi canalul de Youtube ale instituţiei: de la ora 21:00, „Dascălul ascuns”, de Jean-Claude Carriere, cu Codruţa Vasiu, iar de la ora 21:30, actorul Secţiei Germane Valentin Spath interpretează un monolog din „Contra democraţiei” de Esteve Soler.

Ciprian Ciucu a discutat cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre soluţii de finanţare pentru proiectele Capitalei
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 18:15

Ciprian Ciucu a discutat cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre soluţii de finanţare pentru proiectele Capitalei

„Am avut o foarte bună întâlnire cu conducerea Băncii Mondiale pentru a găsi soluţii de finanţare pentru următoarele direcţii de acţiune:...

Ciprian Ciucu a discutat cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre soluţii de finanţare pentru proiectele Capitalei
Meteo: Vremea se încălzește ușor în Capitală
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:53

Meteo: Vremea se încălzește ușor în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii ca trecãtor sã ningã slab. Vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de...

Meteo: Vremea se încălzește ușor în Capitală
Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:31

Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia

Pentru fiecare caz identificat, amenda poate ajunge până la 500 de lei. Echipajele de la Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 3...

Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia
Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:11

Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire

„În ce priveşte problemele legate de dezechilibre rural – urban, medici şi aşa mai departe, eu voi susţine că, dacă beneficiezi, în...

Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:09

Siguranța online. Cum te aperi de atacuri cibernetice

Phishingul Escrocheriile online pornesc adesea cu o aparență de normalitate, un mail care seamănă cu comunicările unei bănci sau ale unei...

Siguranța online. Cum te aperi de atacuri cibernetice
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 16:34

Ministrul Culturii a retras programul-pilot privind raportarea zilnică a timpului de muncă în instituțiile de spectacol

UPDATE: La ora 17:00 au fost aduse precizări și pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii, precum și o declarație a ministrului. Problema...

Ministrul Culturii a retras programul-pilot privind raportarea zilnică a timpului de muncă în instituțiile de spectacol
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 16:04

VIDEO| “Cazul Samca”, primul documentar românesc de tip fake true-crime, ajunge în cinematografe – Horia Cucută și Andrei Miercure la BucureștiFM

Actorul Andrei Miercure și regizorul Horia Cucută au fost invitații matinalului Bună dimineața, București!, unde au vorbit despre lungmetrajul...

VIDEO| “Cazul Samca”, primul documentar românesc de tip fake true-crime, ajunge în cinematografe – Horia Cucută și Andrei Miercure la BucureștiFM
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:30

Termoenergetica: Consumatorii pot primi reduceri la factură dacă apa caldă are sub 50 de grade

Termoenergetica București a transmis, marți, clarificări privind modul de calcul al facturii pentru apă caldă și încălzire, precizând că...

Termoenergetica: Consumatorii pot primi reduceri la factură dacă apa caldă are sub 50 de grade