Ascultă Radio București FM Live

Dosarul privind protestele din 10 august 2018 a fost clasat

Dosarul privind protestele din 10 august 2018 a fost clasat
Foto: Foto: Radu Șofran

Articol de bucurestifm, 15 iulie 2020, 11:08

DIICOT a anunţat, miercuri, că a dispus clasarea dosarului privind protestul din 10 august 2018, atât partea în care au fost cercetaţi şefii Jandarmeriei, cât şi sesizarea privind o tentativă de lovitură de stat.

Astfel au scăpat de acuzații 3 fosti sefi din Jandarmerie – Sebastian Cucos, Laurentiu Cazan si Cătălin Sindile precum si comisarul sef de politie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat.
De asemenea, o parte a dosarului care se referă la intervenţia în forţă a jandarmilor împotriva protestatarilor a fost declinată la Parchetul Militar.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, prin ordonanţa din data de 26 iunie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus:

– Clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii, în forma tentativei, a infracţiunii de acţiuni împotriva ordinii constituţionale;

– Declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu constând în aceea că ‘în data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane’, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

– Clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către suspecţii maior Laurenţiu Valentin Cazan, comisar şef de poliţie Mihai Dan Chirică, colonel Gheorghe Sebastian Cucoş şi colonel Ionuţ Cătălin Sindile, a infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă;

– În vederea aprecierii incidenţei în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7.475/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispoziţiilor art. 335 Cod procedură penală, respectiv cu privire la extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal cu referire la art. 193 Cod penal, un exemplar al ordonanţei a fost comunicat prim-procurorului acestei unităţi de parchet.

Victorie pentru Dinamo pe terenul vicecampioanei
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:52

Victorie pentru Dinamo pe terenul vicecampioanei

Dinamo a invins-o cu 3-o pe Volei Alba la Blaj in etapa a 2-a a Diviziei A1 la volei feminin. Amelie Rotar- fosta jucatoare a gazdelor- a fost cea...

Victorie pentru Dinamo pe terenul vicecampioanei
Trafic in conditii de ceata
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 07:17

Trafic in conditii de ceata

Se circula in conditii de ceata in aceasta dimineata pe majoritatea drumurilor din tara. Vizibilitatea scade sub 200 de metri, iar pe anumite...

Trafic in conditii de ceata
Decizii luate de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, la Bucureşti, întrunit pentru analizarea situaţiei blocului din Drumul Taberei
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 19:15

Decizii luate de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, la Bucureşti, întrunit pentru analizarea situaţiei blocului din Drumul Taberei

Toate instituţiile din Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti s-au reunit sâmbătă,  pentru a discuta situaţia...

Decizii luate de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, la Bucureşti, întrunit pentru analizarea situaţiei blocului din Drumul Taberei
ANM: Ceață, în primele ore ale dimineții
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 18:43

ANM: Ceață, în primele ore ale dimineții

Duminică,   În Capitală, cerul va fi variabil, cu nori de nivel jos, ceață și posibil burniță, dimineața . Vântul va sufla în general...

ANM: Ceață, în primele ore ale dimineții
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 17:48

Gașca Zurli, 20 de ani de copilărie românească

Costumele originale, păpușile, schițele de creație, cărțile și jocurile născute în două decenii de Zurli sunt acum expuse într-un muzeu...

Gașca Zurli, 20 de ani de copilărie românească
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 17:24

Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia şi metabolismul

Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot...

Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia şi metabolismul
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 16:49

ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil

ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil. Structura de rezistenţă a...

ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:38

PMB: Crăpătura între scările 1 și 2 de la blocul din Drumul Taberei nr. 30, veche de 9 ani

Precizări legate de blocul din Drumul Taberei nr. 30 Crăpătura între scările 1 și 2, veche de 9 ani Blocul OD3 a fost costruit în 1964, are...

PMB: Crăpătura între scările 1 și 2 de la blocul din Drumul Taberei nr. 30, veche de 9 ani