Ascultă Radio București FM Live

Peste 1.000 de pompieri vor suplimenta efectivele de salvatori de pe litoralul românesc, pe întreaga perioadă a sezonului estival

Peste 1.000 de pompieri vor suplimenta efectivele de salvatori de pe litoralul românesc, pe întreaga perioadă a sezonului estival
Foto: Foto: radioconstanta.ro

Articol de arionmihaela, 2 iulie 2020, 00:00

Peste 1.000 de pompieri din 26 de județe ale țării vor suplimenta efectivele de salvatori de pe litoralul românesc, pe întreaga perioadă a sezonului estival.

Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existente la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate, motociclete SMURD).

Pentru creșterea gradului de siguranță a constănțenilor și a celor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele intens circulate din județul Constanța, au fost operaționalizate 24 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:

  • 11 puncte de stingere a incendiilor, încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, în localitățile Cogealac, Crucea, Adamclisi, Băneasa, Valea Dacilor și Mihail Kogălniceanu/Raja Ovidiu, precum și în stațiunile Mamaia, Techirghiol, Costineşti și Vama Veche și Eforie Nord;
  • 8 puncte de prim ajutor, dotate cu corturi, ambulanțe, șenilate și motociclete SMURD, în stațiunile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche;
  • 5 puncte de salvare acvatică, încadrate fiecare cu o ambarcațiune, în zonele: Portul Turistic Tomis, Portul Belona, Portul turistic Mangalia, Lacul Siutghiol și Lacul Techirghiol.

O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrăzile A2 si A4, astfel că, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din județele Călărași, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov.

 

 DATE STATISTICE LITORAL 2019  (01 iunie-16 septembrie)

Prin operaționalizarea punctelor de prim-ajutor ale pompierilor, au fost desfășurate 1.498 de misiuni, în urma cărora peste 3.000 de persoane, aflate în dificultate, au fost asistate medical (1.341 la corturile amplasate pe plajă, iar 2.153 de către echipajele care încadrau ambulanțe SMURD aflate în punctele de prim ajutor).

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în staţiunea Eforie, unde pompierii paramedici au asistat medical 357 de persoane, urmate de Costinești – 333 persoane, Saturn – 287 persoane, Vama Veche – 212 persoane, Mamaia – 92 persoane, Mamaia Nord – 44 persoane și Corbu – 16 persoane.

Din cele 58 acţiuni ale echipajelor care încadrează motocicletele SMURD, 43 au fost intervenţii de acordare a asistenței medicale, iar 15 au fost misiuni de asigurare a răspunsului la eventuale solicitări din partea participanților la evenimentele cu public numeros.  Echipajele MOTO din punctele de prim ajutor au asistat un număr de 43 persoane (40 adulţi şi 3 copii).

Salvatorii care au  încadrat șenilatele existente pe litoral au desfășurat 157 de misiuni destinate transportului persoanelor cu diferite afecțiuni medicale în punctele de prim – ajutor de pe plaje sau la ambulanțe, în vederea preluării și transportării acestora către unitățile spitalicești, pentru investigații suplimentare.

Totodată, în perioada de referință, inspectorii de prevenire au participat la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.

Personalul specializat a derulat 720 de controale la unităţi de turism şi agrement, în urma cărora au fost aplicate 3923 sancţiuni contravenţionale (3290 avertismente şi 633 amenzi), în cuantum de 1.495.600 lei. Cele mai multe obiective controlate au fost din categoriile:  restaurante, cluburi, discoteci –160, unităţi turism – 406 şi 154 alte obiective.

Pe lângă controalele tematice planificate s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei și pe timpul nopţii, în perioadele de week-end sau sărbători legale.

INFO BACKGROUND:

Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în vara anului 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.

  • în zonele unde au fost înregistrate în ultimii ani cele mai multe situații de urgență, au fost instalate corturi de prim-ajutor. Acestea se găsesc, pe întreaga durată a sezonului estival, pe plajele din Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirgiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche. Corturile sunt dotate cu toate echipamentele necesare acordării prim-ajutorului medical calificat: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare și tărgi.
  • programul de funcționare al acestora este cuprins în intervalul orar 08.00 – 20.00. Lângă corturi staționează șenilatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, capabile să asigure intervenția pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim-ajutor;
  • intervențiile la incendii și alte situații de urgență sunt asigurate de peste 30 de autospeciale de stingere, pregătite să intervină în orice punct din judeţ;
  • pe perioada sezonului estival, misiunile de salvare pe apă sunt asigurate de 5 ambarcațiuni deservite de scafandri de la inspectoratele pentru situații de urgență din țară;
  • pentru asigurarea unui răspuns prompt și eficient, în fiecare sfârșit de săptămână din perioada sezonului estival, se asigură intervenția în situații de urgență pe autostrăzile A2 și A4, astfel:

ISU Bucureşti-Ilfov a operaţionalizat un punct de lucru la km 19, încadrat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare cu modul de descarcerare și prim-ajutor;

ISU Călăraşi a operaţionalizat două puncte de lucru: unul în localitatea Lehliu-Gară, la km 64, dotat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim-ajutor și cel de-al doilea în localitatea Drajna, la km 105, dotat cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim-ajutor;

ISU Constanţa a operaţionalizat un punct de lucru în localitatea Valea Dacilor, la km 193, dotat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și prim-ajutor;

ISU Ialomiţa a dislocat o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare grea la Staţia de Pompieri Feteşti, lângă Autostrada A2 – Km 142.

Similar anului trecut, echipajele de intervenție din cadrul punctelor de lucru temporare sunt completate cu elevi ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, care, în perioada stagiului de practică desfășurat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Constanța, vor susține misiunile de răspuns.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

Etichete:
Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până pe 15 noiembrie
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 16:43

Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până pe 15 noiembrie

Restricţiile de circulaţie instituite pe DN 7 se prelungesc până pe 15 noiembrie. Măsura se aplică pe sectorul cuprins între...

Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până pe 15 noiembrie
CM de canotaj: Nicio medalie pentru România în finalele de sâmbătă
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 14:54

CM de canotaj: Nicio medalie pentru România în finalele de sâmbătă

România nu a obţinut nicio medalie în finalele desfăşurate sâmbătă la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. Echipajul feminin de...

CM de canotaj: Nicio medalie pentru România în finalele de sâmbătă
Primăria Sectorului 6 a inaugurat un nou tronson din Parcul Liniei, între strada Moineşti şi Lujerului
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 11:56

Primăria Sectorului 6 a inaugurat un nou tronson din Parcul Liniei, între strada Moineşti şi Lujerului

„Astăzi inaugurăm prima jumătate a ceea ce numim Parcul Liniei, Faza 3, tronsonul cuprins între strada Moineşti şi Lujerului. Vorbim despre...

Primăria Sectorului 6 a inaugurat un nou tronson din Parcul Liniei, între strada Moineşti şi Lujerului
Vreme călduroasă în Bucureşti cu temperaturi maxime de 31 de grade, sâmbătă şi duminică
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 11:37

Vreme călduroasă în Bucureşti cu temperaturi maxime de 31 de grade, sâmbătă şi duminică

Astfel, în intervalul 29 august, ora 10:00 – 30 august, ora 9:00, vremea se va menţine frumoasă, dar va fi călduroasă. Cerul va fi mai...

Vreme călduroasă în Bucureşti cu temperaturi maxime de 31 de grade, sâmbătă şi duminică
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 09:30

Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie

Măsura vine în continuarea intervenţiei din a doua jumătate a lunii august, când reducerea a fost de 20% şi este calibrată direct pe fondul...

Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 08:35

Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026

BIAS 2026 este programat să înceapă la ora 9:00 şi se va încheia la ora 21:00, cu un foc de artificii. Prin ediţiile precedente, BIAS şi-a...

Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 07:23

Vreme caldă și frumoasă, în București

Și în țară, valorile termice vor crește față de ziua precedentă, astfel că vremea va fi călduroasă în vestul, nord-vestul și parțial...

Vreme caldă și frumoasă, în București
Actualitate vineri, 28 august 2026, 20:56

Vreme frumoasă în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar temperatura minimă va fi de 12…15 grade. Potrivit ANM, sâmbătă, în Capitală, vremea se va...

Vreme frumoasă în Capitală