Divorțul părinților și durerea copiilor

Articol de bucurestifm, 11 iunie 2020, 08:49

În anul 2019 numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive sau pe cale administrativă a fost de 30.197, în scădere cu 660 divorţuri comparativ cu anul 2018. Rata divorţialităţii a scăzut de la 1,39 divorţuri la 1.000 locuitori în anul 2018, la 1,36 divorţuri la 1000 locuitori în anul 2019, potrivit Institutului Național de Statistică.

Cu toate acestea, foarte puține studii “măsoară” și impactul devastator pe care îl manifestă divorțurilor asupra sănătății mentale și emoționale asupra copiilor.

Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), în spețe de divorț, de cele mai multe ori, copilul pică la mijloc și este cel care suferă cel mai mult. Profunzimea impactului depinde de mai mulți factori: vârsta, nivelul de înțelegere și maturitate, alte persoane care pot fi implicate, motivul divorțului, modul în care gestionează părinții, reacțiile acestora unul față de altul sau față de copil etc.

“În momentul în care doi adulți decid să divorțeze, este foarte important cum gestionează despărțirea. Lucru valabil atât pentru propria lor liniște sufletească, cât și pentru echilibrul psiho-emoțional al copilului. Și pot exista (cel puțin) două scenarii: (1) Unul în care copilul este afectat de divorțul celor doi și (2) altul, în care impactul divorțului este foarte mic asupra copilului. Una dintre situațiile în care copilul este afectat puternic este atunci când pică la mijloc, victimă, în războiul părinților. Atunci când aceștia încheie relația cu focuri de artificii, cu certuri, amenințări, șantaj emoțional etc., copilul poate fi marcat puternic. Acesta poate trage concluzia că este de vină, ori că va fi respins de către un părinte dacă „se aliază” cu celălalt. Se va simți vinovat de fiecare dată când va vorbi cu unul dintre părinți, în lipsa celuilalt. Ba mai mult, poate simți teamă și vină dacă își va manifesta propria opinie, care ar putea fi diferită de a unuia dintre părinți”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Mai mult decât atât, specialistul afirmă că, printr-un astfel de model, copilul învață o lecție greșită despre gestionarea emoțiilor, a conflictelor, a durerii și va ajunge în relații toxice ca și adult. Stima de sine, încrederea, imaginea de sine pot suferi distorsiuni mari iar anxietatea, atacurile de panică sau chiar depresia pot să apară. În timp, poate să manifeste tulburări de comportament, de somn, agresivitate, scăderea rezultatelor școlare, tendință de izolare socială, atașamente nesănătoase față persoane și dependență de substanțe.

Cum putem preveni toate aceste lucruri? Începem prin a ne gestiona pe noi.
“Ca adulți, este nevoie să ne gestionăm întâi propriile gânduri, emoții și comportamente. În general, în cazul oricărei despărțiri, procesul este dureros, greoi și ne face să scoatem orgoliul ca și scut de protecție. Acest mic-mare monstruleț este cel mai puternic inamic al nostru. Ne face să ne manifestăm furia și durerea în moduri care pot răni. Înainte de a acționa, întreabă-te: Ce este dincolo de ego-ul rănit? Cum ai reacționa, dacă privești dincolo de orgoliul? Ce reacții și acțiuni își pierd rostul? Odată ce ți-ai răspuns la aceste întrebări, pune în aplicare!”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

De altfel, specialistul ne propune 4 modalități prin care putem gestiona aceste moment critice.

1. Gestionează-ți propria durere și oprește-te din a-i mai provoca și celuilalt!

“Amândoi suferiți, într-un fel sau altul. Unii maschează suferința cu o falsă putere, în timp ce alții o manifestă foarte vizibil. Indiferent de metodă, fiecare simțim durere atunci când ne despărțim de o persoană care cândva a însemnat ceva pentru noi. Cu toții ieșim complet din zona de confort, din obișnuințe, familiar, odată cu încheierea unei relații. Ce rost mai are să punem paie pe foc, odată ce oricum s-a încheiat? Mai bine, să dăm timpului timp și să ne ocupăm de propria vindecare. Care, ca să fie pe bune, înseamnă întâi să ne acceptăm propria durere, ca să ne putem vindeca. În felul acesta, copilul înțelege că este ceva natural să fii trist și să îți manifești emoțiile, ca să poți fi echilibrat și fericit”, declară psihologul.

2. Discută deschis cu partenerul.

“Pentru a putea încheia totul, spune tot ce a rămas nespus. Nu cu scopul de a reface ce a fost, ci de a vă da amândurora șansa să vă vindecați în totalitate, odată ce totul se încheie. Și asta să o faceți cu compasiune, empatie și răbdare. Să vă ascultați dincolo de orgoliu, dincolo de măști și de roluri. Purtați o discuție de la inimă la inimă, sinceri și deschiși. În felul acesta, copilul are un model despre cum poate să își gestioneze el/ea propriile situații similare, pe care le va trăi ca adult”, spune specialistul.

3. Explicați-i copilului ce se întâmplă.

“Copilul are nevoie să înțeleagă câteva lucruri pentru ca impactul să fie cât mai mic. Rămâneți părinții lui și îl/o iubiți indiferent de ce se întâmplă între voi (părinții). Nu este nevoie să aleagă o „tabără”. Iubirea voastră față de el nu este condiționată de relația dintre voi, ca și adulți. Are dreptul și spațiul să manifeste ceea ce simte și crede despre această situație. Este în regulă să plângă și să fie trist! Vor avea loc schimbări în viața lui/ei și este nevoie să știe care vor fi acestea. Dacă nu înțelege ceva, sunteți acolo să îi explicați, atunci când se simte pierdut sau confuz. Poate oricând să vorbească despre ceea ce simte”, este de părere Andra Tănăsescu.

4. Vorbiți cu cineva despre asta.

“Fie că este un/o prieten/ă, cineva din familie sau un terapeut, vorbiți despre ceea ce simțiți. Dacă nu vă simțiți confortabil să faceți asta, atunci scrieți într-un jurnal. Iar, atunci când simțiți că vă cuprinde furia, folosiți această energie – faceți curat, scrieți, dansați, plantați flori, etc. Energia furiei este puternică și, dacă tot apare, în loc să punem paie pe foc, mai bine o folosim constructiv și rezolvăm două lucruri deodată – facem ceva constructiv și ne eliberăm în proces”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).