Ascultă Radio București FM Live

Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtarii mastii de protecție, a triajului epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor a fost semnat

Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtarii mastii de protecție, a triajului epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor a fost semnat
Foto: arhivă

Articol de arionmihaela, 20 mai 2020, 15:03

Comunicat de presă

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtarii mastii de protecție, a triajului epidemiologic si dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă

Conform documentului, pe perioada stării de alertă, masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în oricare din spațiile închise ale incintei,

În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel:

a) ) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;

b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

c) persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);

d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri

f) elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare

g) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Angajatorul sau conducătorul instituției are obligația de a elabora propriile proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcție de programul de lucru, specificul activității desfășurate, structura organizatorică, structura incintei.

Medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc și vor emite recomandări privind necesitatea purtării măștii pentru angajați, iar responsabilul SSM va face instruirea angajaților în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă.

Măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun). Masca de protecție trebuie să acopere atât gura cât și nasul și să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat;

Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun.

După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spațiu special amenajat, preferabil cu capac, operațiune urmată de igienizarea mâinilor. NU se recomandă reutilizarea măștilor medicale.

Măștile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 C și se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă.

Pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măștilor nemedicale (din material textil);

În cazul apariției febrei/tusei/strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță (ex: în spațiile deschise, la domiciliu).

Documentul elaborat de către specialiștii în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății și Institutului Național de Sănătate Publică prevede și reguli privind triajul persoanelor pentru accesul într-o incintă.

Astfel, pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă.

In acest context, pentru personalul angajat, la accesul în sediul unității/instituției, este obligatoriu triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor.Triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal.

Triajul epidemiologic constă în:

a) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășeasca 37,3 C);

b) observarea semnelor și simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);

c) dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

d) dacă se constată menținerea unei temperaturi mai mare de 37,3 C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical:

– dacă se încadrează în definiția de caz suspect COVID 19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecției cu virusul SARS-CoV-2;

– dacă nu se încadrează în definiția de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul.

Medicul de medicina muncii va avea obligația monitorizării stării de sănătate a angajaților, va face instruirea angajaților în ceea ce privește SSM (Securitatea și Sănătatea în Muncă), dar și evaluarea riscului pentru a decide dacă sunt și alte zone unde nu este obligatorie masca.

Persoanele cu funcție de conducere din fiecare unitate (șefii de structură) au responsabilitatea de a efectua triajul observațional al angajaților din subordinea directă.

Pentru alte persoane decât personalul angajat:

(1) Este permis accesul într-o incintă doar pentru persoanele care au motive justificate.

(2) În cazul în care este necesară doar predarea unor documente, colete, etc, aceasta se va realiza în afara incintei, direct persoanei căreia îi sunt destinate, cu respectarea măsurilor de prevenire a contaminării cu virusul SARS-CoV-2

(3) Dacă este necesar accesul în incintă, este obligatoriu triajul epidemiologic și dezinfectarea mâinilor. Triajul nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal.

(4) Triajul epidemiologic constă în:

a) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depășeasca 37,3 C);

b) observarea semnelor și simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);

c) dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;

d) dacă se constată menținerea unei temperaturi peste 37,3 C sau/și prezența altor simptome respiratorii, persoanei nu i se permite accesul în incintă;

e) dacă temperatura înregistrată nu depășește 37,3 C și nu prezintă alte simptome respiratorii, se permite accesul în incintă, prin preluarea acestuia de la intrare de către un angajat, cu înregistrarea biroului/camerei/ departamentului unde va merge.

Măsurile vor fi aplicate imediat după publicarea Ordinului de ministru în Monitorul Oficial.

Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până pe 15 noiembrie
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 16:43

Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până pe 15 noiembrie

Restricţiile de circulaţie instituite pe DN 7 se prelungesc până pe 15 noiembrie. Măsura se aplică pe sectorul cuprins între...

Restricțiile de pe Valea Oltului, prelungite până pe 15 noiembrie
CM de canotaj: Nicio medalie pentru România în finalele de sâmbătă
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 14:54

CM de canotaj: Nicio medalie pentru România în finalele de sâmbătă

România nu a obţinut nicio medalie în finalele desfăşurate sâmbătă la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. Echipajul feminin de...

CM de canotaj: Nicio medalie pentru România în finalele de sâmbătă
Primăria Sectorului 6 a inaugurat un nou tronson din Parcul Liniei, între strada Moineşti şi Lujerului
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 11:56

Primăria Sectorului 6 a inaugurat un nou tronson din Parcul Liniei, între strada Moineşti şi Lujerului

„Astăzi inaugurăm prima jumătate a ceea ce numim Parcul Liniei, Faza 3, tronsonul cuprins între strada Moineşti şi Lujerului. Vorbim despre...

Primăria Sectorului 6 a inaugurat un nou tronson din Parcul Liniei, între strada Moineşti şi Lujerului
Vreme călduroasă în Bucureşti cu temperaturi maxime de 31 de grade, sâmbătă şi duminică
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 11:37

Vreme călduroasă în Bucureşti cu temperaturi maxime de 31 de grade, sâmbătă şi duminică

Astfel, în intervalul 29 august, ora 10:00 – 30 august, ora 9:00, vremea se va menţine frumoasă, dar va fi călduroasă. Cerul va fi mai...

Vreme călduroasă în Bucureşti cu temperaturi maxime de 31 de grade, sâmbătă şi duminică
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 09:30

Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie

Măsura vine în continuarea intervenţiei din a doua jumătate a lunii august, când reducerea a fost de 20% şi este calibrată direct pe fondul...

Ministerul Finanţelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 08:35

Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026

BIAS 2026 este programat să înceapă la ora 9:00 şi se va încheia la ora 21:00, cu un foc de artificii. Prin ediţiile precedente, BIAS şi-a...

Spectacol aerian pe cerul Capitalei. F-16, IAR-330 Puma, Spartan şi Hercules evoluează în deschiderea BIAS 2026
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 07:23

Vreme caldă și frumoasă, în București

Și în țară, valorile termice vor crește față de ziua precedentă, astfel că vremea va fi călduroasă în vestul, nord-vestul și parțial...

Vreme caldă și frumoasă, în București
Actualitate vineri, 28 august 2026, 20:56

Vreme frumoasă în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar temperatura minimă va fi de 12…15 grade. Potrivit ANM, sâmbătă, în Capitală, vremea se va...

Vreme frumoasă în Capitală