Ascultă Radio București FM Live

Dacă faci ceva, ori ai vreun interes, ori faci prost, ori nu ne trebuie…

Dacă faci ceva, ori ai vreun interes, ori faci prost, ori nu ne trebuie…

Articol de Mircea Apostolescu, 10 mai 2020, 09:08

Există în mentalitatea noastră, a românilor, o chestiune aproape dezarmantă. Dacă nu faci nimic, de ce nu faci?! Dacă faci ceva, orice, fie ai un interes, adică furi cumva, fie faci prost, fie nu ne trebuie!

Imediat după ce Gabriela Firea a anunțat că Municipalitatea, prin Compania Municipală de Consolidări, a reușit să ridice în aproape 2 săptămâni o construcție ușoară pentru a primi pacienți cu forme ușoare de COVID-19 , a prins glas un adevărat cor al detractorilor.

Astfel, a început să se spună că ideea nu ar fi originală, că spitalul nu era terminat în momentul inaugurării, că lipseau geamuri și uși, că în timpul transmisiei de pe rețeaua de socializare s-a auzit un polizor unghiular, un flex, că va mai fi încă o inaugurare, că totul ar fi o minciună, campanie electorală, etc.
Și, până la urmă, nici nu ne mai trebuie spital, că se termină starea de urgență…

Ei bine, Compania Municipală Consolidări, care a construit

Foto: Laurentiu Turoi/ Biroul de presa MApn

unitatea externă a Spitalului „Victor Babeș” a ajutat și la ridicarea ?????????? ??????? ??? ? ?? ?? ???????.

Așadar are vreo importanță dacă ideea a fost sau nu „originală”?
Sau este important cât de folositoare este noua facilitate?

Și, astfel ajungem, de fapt la cea mai mare problemă ridicată, anume că Primăria Capitalei a inaugurat spitalul când mai e puțin și se termină starea de urgență.

Nu reușesc să înțeleg, oare nu e clar faptul că deși săptămâna viitoare se incheie starea de urgență totuși asta în niciun caz nu înseamnă că brusc dispare virusul!

În aceeași zi în care Firea inaugura spitalul modular de la „Babeș”, secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, aflat la o alta „inaugurare”, spunea clar că încă nu avem o scădere semnificativă a numărului de cazuri de infecție cu COVID-19, că graficul cazurilor confirmate zilnic arată ca dinții unui fierăstrău și că vom vedea ce se va întâmpla în toamnă.

Deci, cum să nu fie folositoare noua facilitate?
Adică nu este importantă o capacitate de a trata 500 de cazuri ușoare de coronavirus pentru a elibera spitalele de boli infecțioase pentru cei cu forme grave de COVID-19?

Și, chiar dacă epidemia s-ar termina, brusc, pe 15 mai, c??????????? ?????? ????? ?ă ??? ????ă???? ?????? ??????????? ?? ș?????? ? ?????????? ???????????? ??????ș??, a cărui construcție chiar va începe, deci în niciun caz nu discutăm de bani aruncați în vânt de această dată…

Faptul că mai lipseau câteva ferestre, ieri, nu înseamnă că spitalul modular nu este gata.
?? ????, ???????? ????? ????? ??????ț?, ne asigură cei de la Consolidări !
Alexandru Catrina, manager de proiect la Compania Municipală de Consolidări, a declarat pentru București FM că „în acest moment, sunt complet finalizate lucrările la capacitatea de cazare și la birourile pentru medici.
Astăzi se lucrează la separatoare suplimentare de zone, la filtrele de acces, vestiare, dușuri pentru medici.
Aceste cerințe ne-au parvenit acum de la Spitalul „Victor Babeș”.
Se mai fac și mici retușuri și reglaje.
De luni, spitalul modular va putea fi folosit”.

Ce au făcut muncitorii de la Consolidări vreme de aproape două săptămâni?

„Pentru a înțelege complexitatea lucrărilor, vă pot spune că am avut pe șantier și 200 de muncitori. Iar aceștia nu au așezat pur și simplu containerele.
Am executat spre exemplu, canalizare proprie, cu bașă vidanjabilă, pentru ca apele uzate să nu ajungă în canalizarea orașului, prevenind astfel infestarea cu COVID-19.
Pe de altă parte, din cauza consumului mare de curent care va fi generat de folosirea boilerelor electrice și a aparatelor de aer condiționat, a trebuit să executăm o instalație de curent electric de mare putere, de 1 MW”, explică Alexandru Catrina.

Da, ieri, lipseau geamuri și uși.
Dar trebuie ținut cont de de faptul că este vorba despre aproape ??? ?? ?????????? ?????????. Chiar î? ?????? ??????? ?? ș?????? ?u ??? ????? containere. Asta în condițiile în care cererea de containere a fost imensă în această perioadă când toate spitalele au căutat așa ceva pentru punctele de triaj.

Iar faptul că, în timpul vizitei Gabrielei Firea, s-a auzit acel polizor unghiular nu poate fi decât îmbucurător!
Înseamnă că pe șantier se lucra de zor. Deci, nu a fost un potemkinism, nu au fost niște cașcarabete de carton, sprijinite de te miri ce și niște figuranți cu salopete și căști care să se plimbe pe acolo, până trece vizita oficială!

Această prezentare necesită JavaScript.

Gabriel Diaconu: „Distanța de la nebun la profet și înapoi este foarte mică, în  istoria umanității.”
Actualitate marți, 14 ianuarie 2025, 16:51

Gabriel Diaconu: „Distanța de la nebun la profet și înapoi este foarte mică, în  istoria umanității.”

Sănătatea mintală uitată în curgerea timpului  Problemele de sănătate mintală sunt o constantă istorică, consemnată încă din din cele...

Gabriel Diaconu: „Distanța de la nebun la profet și înapoi este foarte mică, în  istoria umanității.”
METEO: Vreme frumoasă, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei
Actualitate marți, 14 ianuarie 2025, 16:27

METEO: Vreme frumoasă, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei

În această noapte, în Capitală, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de mediile caracteristice datei, astfel cã temperatura...

METEO: Vreme frumoasă, cu temperaturi apropiate de normalul perioadei
Cercetări efectuate de poliţişti după ce mai multe inscripţii cu caracter fascist au fost desenate pe un pod din Capitală
Actualitate marți, 14 ianuarie 2025, 16:22

Cercetări efectuate de poliţişti după ce mai multe inscripţii cu caracter fascist au fost desenate pe un pod din Capitală

Polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu în cazul inscripțiilor desenate pe un pod din București și desfășoară activități în vederea...

Cercetări efectuate de poliţişti după ce mai multe inscripţii cu caracter fascist au fost desenate pe un pod din Capitală
Se lansează proiectul Book.art.est
Actualitate marți, 14 ianuarie 2025, 16:07

Se lansează proiectul Book.art.est

Anul începe bine când vine vorba de cultură, cu lansarea proiectului Book.art.est, o expoziție internațională și multidisciplinară dedicată...

Se lansează proiectul Book.art.est
Actualitate marți, 14 ianuarie 2025, 14:02

Spectacol de gală la Opera Națională București cu ocazia Zilei Culturii Naționale

Opera Națională București celebrează, miercuri, 15 ianuarie 2024, de la ora 19:00, Ziua Culturii Naționale, printr-un spectacol de gală care...

Spectacol de gală la Opera Națională București cu ocazia Zilei Culturii Naționale
Actualitate marți, 14 ianuarie 2025, 13:53

Reînnoirea contractelor de închiriere pentru locurile de parcare de reşedinţă, din Sectorul, 1 începe miercuri

Începând de mâine, 15 ianuarie 2025, cetățenii Sectorului 1 își vor putea reînnoi contractele de închiriere pentru unul din cele 10.500 de...

Reînnoirea contractelor de închiriere pentru locurile de parcare de reşedinţă, din Sectorul, 1 începe miercuri
Actualitate marți, 14 ianuarie 2025, 12:21

Unde-i lege, e tocmeală?

De multă vreme vorbim, cu toții, în spațiul public, despre statul de drept, despre legalitate și suntem de acord, în principiu, că societatea,...

Unde-i lege, e tocmeală?
Actualitate marți, 14 ianuarie 2025, 12:19

Ziua Culturii Naţionale – evenimente în Capitală

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită pe 15 ianuarie, va fi marcată printr-o serie de evenimente, în Capitală, destinate publicului de toate...

Ziua Culturii Naţionale – evenimente în Capitală