Ascultă Radio București FM Live

Burse pentru elevii din Sectorul 1

Burse pentru elevii din Sectorul 1
Foto: arhiva

Articol de Mircea Apostolescu, 9 aprilie 2020, 15:25

La inițiativa primarului Daniel Tudorache, Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat, în ședința de ieri, acordarea unui număr de 22.556 de burse pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitat de stat din Sectorul 1 pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2019-2020. Este vorba despre patru categorii de burse, de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social.

Valoare totală a burselor se ridică la 43.166.400 de lei, a declarat pentru București FM Edilul Daniel Tudorache.

Pentru stimularea obținerii unor rezultate școlare cât mai bune, Primăria Sectorului 1 va acorda elevilor următoarele tipuri de bursă:

– bursă de performanță, în valoare de 600 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se alocă elevilor care au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor naționale organizate de Ministerul Educației și Cercetării sau celor care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de minister pentru competițiile internaționale, ori au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de același minister;

– bursă de merit:

a) în valoare de 400 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se alocă elevilor care au obținut media generală cuprinsă între 9,50 – 10 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional;

b) în valoare de 300 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se alocă elevilor care au obținut media generală cuprinsă între 8,50 – 9,49 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional;

c) în valoare de 300 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se acordă în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011 cu modificările și completările ulterioare;

– bursă de studiu, în valoare de 300 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se alocă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele trei luni cel mult egal cu salariul minim pe economie și care îndeplinesc simultan următoarele condiții: au media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa;

– bursă de ajutor social, în valoare de 300 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se acordă elevilor, la cerere, în funcție de starea de sănătate a elevului, atestată în baza unui certificat medical, și în funcție de situația materială a familiei sau a susținătorilor legali.

Categoriile de burse sunt revizuite semestrial. Bursele de performanță, bursele de merit și cele de studiu se acordă pe perioada cursurilor școlare, iar bursele de ajutor social sunt acordate și pe perioada vacanțelor școlare.

Primarul din Banu Manta a mai explicat pentru București FM și că se caută modalitățile practice pentru ca bursele să le fie plătite elevilor chiar dacă aceștia nu vin la școală în această perioadă.

“În șapte zile, aceste burse vor începe să ajungă la elevi”, a dat asigurări Daniel Tudorache.

Se extind protestele in Europa
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 09:48

Se extind protestele in Europa

Politia portugheza a evacuat in primele ore ale zilei o tabara din centrul Lisabonei unde protestatarii instalaserã peste 100 de corturi dupa marsul...

Se extind protestele in Europa
Victorie pentru Dinamo pe terenul vicecampioanei
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 08:52

Victorie pentru Dinamo pe terenul vicecampioanei

Dinamo a invins-o cu 3-o pe Volei Alba la Blaj in etapa a 2-a a Diviziei A1 la volei feminin. Amelie Rotar- fosta jucatoare a gazdelor- a fost cea...

Victorie pentru Dinamo pe terenul vicecampioanei
Trafic in conditii de ceata
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 07:17

Trafic in conditii de ceata

Se circula in conditii de ceata in aceasta dimineata pe majoritatea drumurilor din tara. Vizibilitatea scade sub 200 de metri, iar pe anumite...

Trafic in conditii de ceata
Decizii luate de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, la Bucureşti, întrunit pentru analizarea situaţiei blocului din Drumul Taberei
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 19:15

Decizii luate de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, la Bucureşti, întrunit pentru analizarea situaţiei blocului din Drumul Taberei

Toate instituţiile din Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti s-au reunit sâmbătă,  pentru a discuta situaţia...

Decizii luate de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, la Bucureşti, întrunit pentru analizarea situaţiei blocului din Drumul Taberei
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 18:43

ANM: Ceață, în primele ore ale dimineții

Duminică,   În Capitală, cerul va fi variabil, cu nori de nivel jos, ceață și posibil burniță, dimineața . Vântul va sufla în general...

ANM: Ceață, în primele ore ale dimineții
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 17:48

Gașca Zurli, 20 de ani de copilărie românească

Costumele originale, păpușile, schițele de creație, cărțile și jocurile născute în două decenii de Zurli sunt acum expuse într-un muzeu...

Gașca Zurli, 20 de ani de copilărie românească
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 17:24

Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia şi metabolismul

Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot...

Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia şi metabolismul
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 16:49

ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil

ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil. Structura de rezistenţă a...

ISUBIF: Structura de rezistenţă a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil