Ascultă Radio București FM Live

Slujba de Înviere va fi oficiată fără credincioși!

Slujba de Înviere va fi oficiată fără credincioși!

Articol de Marga Tudor, 7 aprilie 2020, 16:19

​Slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

“În condiţiile aspre ale actualelor reglementări valabile în starea de urgenţă, slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii şi cea a Învierii, vor fi săvârşite în biserici, din nefericire, fără credincioşi. Aceştia le pot urmări/asculta (pe cele de la Catedrala Patriarhală) în primul rând prin intermediul Televiziunii şi Radioului Patriarhiei Române, Trinitas, sau online prin intermediul canalelor mediatice ale eparhiilor şi parohiilor”, a declarat Vasile Bănescu.

El consideră că, “deşi vom fi constrânşi să rămânem în case în noaptea de Paşti, vom reuşi să ne împărtăşim cu bucuria adânc întremătoare a Învierii lui Hristos”.

“La miezul nopţii, cei mai mulţi dintre noi vom aprinde lumânarea de la candela din casă, vom cânta ‘Hristos a înviat’ şi ne vom ruga ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei uneori pâlpâietoare. Ne vom ruga pentru încetarea grabnică a acestei grele încercări care ne afectează pe toţi, ne vom ruga pentru sănătatea şi ocrotirea celor dragi, dar şi pentru cei ce îi ajută pe bolnavi, pe bătrâni şi pe sărmani. Cu gândul la Cel care prin Învierea Sa ne-a oferit tuturor ‘Calea, Adevărul şi Viaţa’ pline de Sens mântuitor”, a mai afirmat Vasile Bănescu.

Primăria Sectorului 1 va închiria containere modulare pentru relocarea elevilor de la şcolile care vor fi consolidate
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 20:33

Primăria Sectorului 1 va închiria containere modulare pentru relocarea elevilor de la şcolile care vor fi consolidate

Primăria Sectorului 1 anunţă pe SICAP licitaţie pentru închirierea unor spaţii modulare tip container în vederea relocării elevilor de la...

Primăria Sectorului 1 va închiria containere modulare pentru relocarea elevilor de la şcolile care vor fi consolidate
Recitalul “Ecouri muzicale” – pe 20 septembrie, sub arcada Arcului de Triumf, de Ziua Bucureştiului
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 20:14

Recitalul “Ecouri muzicale” – pe 20 septembrie, sub arcada Arcului de Triumf, de Ziua Bucureştiului

Recitalul “Ecouri muzicale” – pe 20 septembrie, sub arcada Arcului de Triumf. Duoul instrumental format din Tudor Niculescu-Mizil...

Recitalul “Ecouri muzicale” – pe 20 septembrie, sub arcada Arcului de Triumf, de Ziua Bucureştiului
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti, amenajată pe Şos. Chitilei
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 19:59

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti, amenajată pe Şos. Chitilei

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Şos. Chitilei, la intersecţia cu Str. Prahovei, informează Primăria...

Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti, amenajată pe Şos. Chitilei
Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” – va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 19:49

Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” – va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino

Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino, într-un eveniment dedicat...

Volumul “Ecaterina Caradja Cantacuzino – O autobiografie” – va fi lansat joi, la Palatul Cantacuzino
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 17:56

Numeroase proiecte pentru educație și mișcare aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1

Consiliul Local Sector 1 a aprobat protocolul de colaborare cu Universitatea Româno-Americană pentru susținerea programului educațional „High...

Numeroase proiecte pentru educație și mișcare aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 17:55

Vara se prelungește în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Potrivit Administrației Naționale de...

Vara se prelungește în Capitală!
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 16:48

Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie

Metroul s-ar putea opri după data de 16 septembrie, dacă angajaţii Metrorex nu îşi primesc salariile, a declarat preşedintele USLM, Marian...

Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie
Actualitate miercuri, 9 septembrie 2026, 16:40

Costul real al unei călătorii cu metroul este spre 14 lei

Costul real al unei călătorii cu metroul este undeva spre 14 lei, iar compensaţia dată Metrorex duce la 5 lei preţul călătoriei, care de fapt,...

Costul real al unei călătorii cu metroul este spre 14 lei