Ascultă Radio București FM Live

Am pierdut şi cu Muntenegru

Am pierdut şi cu Muntenegru

Articol de , 4 decembrie 2019, 11:03

Naţionala feminină de handbal, nu a reuşit să treacă nici de Muntenegru la Campionatul Mondial din Japonia. Echipa antrenată de Per Johansson, s-a impus spre finalul partidei cu 27-26 şi s-a calificat în Main Round.

Chiar dacă fetele noastre au jucat foarte bine în majoritatea timpului, ele nu au reuşit din păcate să menţină un ritm constant al jocului. Nici cele 11 goluri marcate de Cristina Neagu şi nici paradele Iuliei Dumansca din poartă, nu au reuşit să aducă acel plus pentru victorie.

Echipa antrenată de Tomas Ridle a condus aproape tot meciul, iar la jumătatea reprizei secunde România a avut chiar patru puncte avans. Condiţia fizică şi lipsa de experienţă a tinerelor jucătoare din lot, ne-au privat însă de o victorie care la un moment dat ne-a fost la îndemână.

După acest meci rămânem cu 4 puncte şi toate speranţele noastre pentru o calificare în grupele principale, se îndreaptă spre ziua de vineri, când vom întâlni Ungaria într-un meci decisiv pentru calificarea în fazele superioare de la Campionatul Mondial din Japonia.

Vremea redevine caniculară în Capitală!
Actualitate joi, 20 august 2026, 07:17

Vremea redevine caniculară în Capitală!

Vremea va redeveni caniculară în Capitală, cu disconfort termic în creștere și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul...

Vremea redevine caniculară în Capitală!
Trafic restricționat în Pasajul Unirii, în următoarele două nopți
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 20:58

Trafic restricționat în Pasajul Unirii, în următoarele două nopți

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că circulația va fi închisă temporar pe câte un sens de mers pentru lucrări de igienizare a...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii, în următoarele două nopți
Amenzi de aproximativ 7 milioane de lei, aplicate de ANPC pe litoral
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:30

Amenzi de aproximativ 7 milioane de lei, aplicate de ANPC pe litoral

Comisarii ANPC au efectuat 1.140 de controale și au dat, pe lângă amenzi, 940 de avertismente. Au fost retrase definitiv de la comercializare...

Amenzi de aproximativ 7 milioane de lei, aplicate de ANPC pe litoral
Curentul electric la marii consumatori NU va fi întrerupt!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:08

Curentul electric la marii consumatori NU va fi întrerupt!

Ministerul Energiei respinge categoric dezinformarea potrivit căreia marii consumatori industriali ar fi  primit notificări de limitare sau...

Curentul electric la marii consumatori NU va fi întrerupt!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:06

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 lansează proiectul „Inimă tânără, viață în...

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:57

Vremea devine caniculară în București

Vremea va deveni caniculară, cu disconfort termic în creștere și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de...

Vremea devine caniculară în București
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:54

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin

✈️ Noul Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele marelui nostru campion olimpic, una dintre cele mai respectate personalități ale...

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:48

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța

Participanții vor avea parte de 60 de minute de lectură în liniște, timp în care telefoanele mobile vor fi lăsate deoparte. Trenul pleacă din...

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța