Ascultă Radio București FM Live

Deținuții – actori pentru o zi, la Festivalul Multiart

Deținuții – actori pentru o zi, la Festivalul Multiart
Foto: Sursa foto: Teatrul Nottara

Articol de andreiabarsanbfm, 12 noiembrie 2019, 18:24 / actualizat: 13 noiembrie 2019, 10:37

Festivalul de teatru pentru deţinuţi MultiArt ”Dana Cenuşă – Descătuşare prin Cultură” a ajuns la cea de a XI-a ediție, și este, în continuare, singurul de acest gen, din Europa.

Evenimentul este organizat, în fiecare toamnă, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România și poartă, simbolic, numele celei care a fost iniţiatoarea şi sufletul acestei manifestări.

De la prima ediţie şi până în prezent, pe scena Teatrului Nottara au fost susţinute 69 de spectacole, la care au participat peste 600 deţinuţi. Din 2015, este secţiune distinctă în cadrul festivalului organizat de acest teatru, Fest(in) pe Bulevard.

Unităţile penitenciare interesate dezvoltă, în fiecare an, colaborări cu regizori, actori sau alţi reprezentanţi din lumea artistică şi pregătesc spectacole pe care le prezintă pe plan local. Cele mai bune producții sunt selectate pentru festival.

Pentru această ediție s-au înscris în preselecție şapte unităţi, dar doar patru trupe au intrat în etapa finală, a precizat Ioana Mihaela Morar, director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în conferinţa de presă  găzduită, astăzi, de Teatrul Nottara.

Pe 20 şi 21 noiembrie, vor fi prezentate spectacole realizate cu persoane private de libertate din penitenciare din Bistriţa, Codlea şi Bucureşti – Rahova şi Jilava.

În premieră, va fi prezentat un spectacol realizat pe baza textelor scrise chiar de deţinuţi, “Reversul magic al libertăţii”, în regia Mihaelei Săsărman, producţie a Penitenciarului Bucureşti-Jilava. Vor fi și două montări pornind de la piese de teatru: “Făgăduiala”, adaptare după Friedrich Durrenmatt, regia Gabriel Costea, producţie a Penitenciarului Codlea, și  “Şase personaje în căutarea unui autor”, adaptare după Luigi Pirandello, regia Iulian Gliţă, producţie a Penitenciarului Bucureşti-Rahova, dar şi o reprezentație cu titlul “Scrisori refulante”, texte adaptate de Adriana-Dora Puiu, cea care semnează și regia alături de Andreea Boboş,  o producţie a Penitenciarului Bistriţa.

Tot în premieră în cadrul festivalului, în prima zi, va fi prezentat, în afara concursului, spectacolul de magie “Magic Show” realizat de trupa M.A.G. de la Penitenciarul Bucureşti-Jilava, în colaborare cu prof. dr. Andrei Teaşcă – Magic Art Therapy.

Juriul va acorda premii pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună regie, cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun actor în rol secundar.

Tot în prima zi a festivalului, în foaierul teatrului, va avea loc vernisajul expoziţiei “Cu aparatul de fotografiat în penitenciare”, realizată în colaborare cu Asociaţia “Euro Foto Art”. în care sunt prezentate imagini de la activităţile desfăşurate în penitenciarele Bucureşti Jilava şi Bucureşti Rahova.

Intrarea la spectacolele festivalului este liberă, în limita locurilor disponibile.

Detalii despre festival ne sunt oferite de Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara.

120 de clienţi casnici din sectorul 4 al Capitalei au rămas fără gaze, în urma unui incident
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 14:13

120 de clienţi casnici din sectorul 4 al Capitalei au rămas fără gaze, în urma unui incident

Distrigaz Sud Reţele a întrerupt, vineri, alimentarea cu gaze naturale a instalaţiei comune de utilizare a imobilului situat pe strada Dealul...

120 de clienţi casnici din sectorul 4 al Capitalei au rămas fără gaze, în urma unui incident
TPBI:Linia 196 va asigura o legătură directă între Aeroportul Băneasa, Gara de Nord şi Autogara Filaret, de sâmbătă
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 13:45

TPBI:Linia 196 va asigura o legătură directă între Aeroportul Băneasa, Gara de Nord şi Autogara Filaret, de sâmbătă

Traseul liniei 196 va fi prelungit, începând de sâmbătă, autobuzele urmând să asigure o legătură directă între trei noduri importante de...

TPBI:Linia 196 va asigura o legătură directă între Aeroportul Băneasa, Gara de Nord şi Autogara Filaret, de sâmbătă
Atenție, până la 31 martie reducere de 10% la plata integrală a taxelor și impozitelor locale! După 31 martie, penalități!
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 13:29

Atenție, până la 31 martie reducere de 10% la plata integrală a taxelor și impozitelor locale! După 31 martie, penalități!

Primăria Sectorului 5 a încasat în perioada 01.01.2026-27.03.2026, din taxe și impozite locale suma de 131.192.775,54 lei. De la începutul...

Atenție, până la 31 martie reducere de 10% la plata integrală a taxelor și impozitelor locale! După 31 martie, penalități!
Dragoș Buhagiar și Willem Dafoe, mesaje de Ziua Mondială a Teatrului
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 13:04

Dragoș Buhagiar și Willem Dafoe, mesaje de Ziua Mondială a Teatrului

Este 27 martie, este Ziua Mondială a Teatrului. A fost inițiată în 1961 de Institutul Internațional de Teatru ITI. Este sărbătorită anual de...

Dragoș Buhagiar și Willem Dafoe, mesaje de Ziua Mondială a Teatrului
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 12:56

Linia de tramvai 55 va fi suspendată de sâmbătă, iar troleibuzele liniei 97 vor funcţiona pe un traseu modificat

Linia de tramvai 55 va fi suspendată de sâmbătă, iar troleibuzele liniei 97 vor funcţiona pe un traseu modificat, ca urmare a demarării...

Linia de tramvai 55 va fi suspendată de sâmbătă, iar troleibuzele liniei 97 vor funcţiona pe un traseu modificat
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 12:19

ANRE pregătește un sistem de alertă pentru consumul mare de energie electrică, similar RO-Alert

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) lucrează la introducerea unui sistem de avertizare pentru consumatorii de...

ANRE pregătește un sistem de alertă pentru consumul mare de energie electrică, similar RO-Alert
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 12:10

Aderenţa la tratament în cazul hipertensiunii arteriale este crucială

Medicii cardiologi atrag atenţia că aderenţa la tratament în cazul hipertensiunii arteriale este esenţială, deoarece boala este adesea...

Aderenţa la tratament în cazul hipertensiunii arteriale este crucială
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 11:50

Pacienţii vor putea beneficia de teleradiologie şi interpretarea la distanţă a investigaţiilor imagistice

Pacienţii vor putea beneficia de teleradiologie şi interpretarea la distanţă a investigaţiilor imagistice, conform unui proiect pus în...

Pacienţii vor putea beneficia de teleradiologie şi interpretarea la distanţă a investigaţiilor imagistice