Ascultă Radio București FM Live

Gabriela Firea: Nu se vor pierde banii europeni pentru incineratorul de deșeuri în mandatul meu!

Gabriela Firea: Nu se vor pierde banii europeni pentru incineratorul de deșeuri în mandatul meu!
Foto: Foto: Biroul de presa PMB

Articol de Mircea Apostolescu, 8 octombrie 2019, 12:08

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a declarat, ieri, că va face toate eforturile pentru a nu pierde finanțarea europeană pentru proiectul incineratorului de deșeuri ce ar urma să deservească Bucureștiul și Ilfovul.

Declarația edilului șef a venit în contextul avertismentului lansat de către ministrul fondurilor europene, Roxana Mânzatu, potrivit căreia toate investițiile pe domeniul gestiunii deșeurilor trebuie demarate în acest exercițiu financiar european, deoarece, în următorul exercițiu financiar, nu vor mai fi alocate fonduri pentru gestiunea deșeurilor.

Primăria Capitalei face eforturi pentru a accesa finanțarea europeană pentru incinerator, dar Ilfovul …

Gabriela Firea a explicat că Primăria Capitalei a făcut și face eforturi pentru a demara cât mai rapid proiectul incineratorului de deșeuri. Astfel, a fost promovată și adoptată de către Consiliul General al Municipiului București, în ședința din 27 august, o hotărâre privind Masterplanul de gestionare a deșeurilor în Municipiul București.

Pe de altă parte, s-a încercat crearea unei asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI), pentru absorbția fondurilor europene, construcția și exploatarea incineratorului de deșeuri, dar Ilfovul s-ar fi retras fără nici un motiv din această ADI, a declarat primarul general al Capitalei.

Marian Petrache: Administrația e grea. Nu se rezumă la acordarea de trusouri și biciclete …

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a declarat pentru București Fm că Strategia pentru gestionarea integrată a deșeurilor în județ, care reprezintă și punctul său de vedere, prevede închiderea celor două gropi de gunoi, de la Chiajna și Vidra, care au adus atâtea plângeri din partea cetățenilor, și găsirea unei alte soluții, care să nu genereze disconfort pentru ilfoveni.

Cât privește incineratorul, Consiliul Județean Ilfov a trimis Primăriei Capitalei o adresă oficială prin care a anunțat că, dacă Municipiul București va construi un incinerator, Ilfovul va duce anual 40 de mii de tone de deșeuri pentru incinerare, pentru a ajuta la funcționarea acestui incinerator, a declarat președintele Marian Petrache pentru București Fm.

Șeful de la Ilfov a mai precizat că a fost creată, la nivelul județului, o asociație formată din 32 de localități și se lucrează la o aplicație pentru accesarea de fonduri europene pentru gestionarea integrată a deșeurilor.

“Administrația e grea. Nu se rezumă la acordarea de trusouri și biciclete”, a mai declarat Petrache pentru București Fm.

ONG-urile de mediu sunt împotriva incineratorului!

Oricum, proiectul incineratorului de deșeuri a stârnit o vie împotrivire din partea mai multor ONG-uri de mediu precum Global Aliance for Incineration Alternatives și Energy Justice România.
Activiștii de mediu susțin că, dacă incineratorul va fi construit, acesta va genera poluarea mediului înconjurător, va avea repercusiuni grave asupra sănătății oamenilor și va frâna trecerea spre o economie circulară.
Reprezentanții ONG-urilor de mediu mai spun că, încă din anul 2014, Comisia Europeană ar fi început să dezaprobe incinerarea deșeurilor. Acesta ar fi fost motivul anulării planului de construire a celui mai mare incinerator de deșeuri din Europa, în Norfolk, Marea Britanie, investiție în valoare de o jumătate de miliard de lire sterline. Mai mult decât atât, în anii din urmă, circa 80 de incineratoare de deșeuri ar fi fost închise sau li s-ar fi diminuat considerabil activitatea, în țări ale Uniunii Europene precum Italia, Spania sau Marea Britanie. Unul dintre pilonii construcției europene, Franța, ar fi anunțat, tot din 2014, că are un plan de tranziție de la incinerare la alte metode de gestionare a deșeurilor.
Ecologiștii mai spun că, dacă se construiește un incinerator, cantitatea de deșeuri generată de către comunitatea respectivă va rămâne constantă, pentru a asigura funcționarea acestuia. Asta în loc ca autoritățile locale să ia măsuri pentru reducerea cantității de deșeuri generate de către comunitate, prin colectare selectivă și valorificarea deșeurilor.

Efectele rețelelor sociale asupra sănătății mintale a copiilor și adolescenților
Actualitate joi, 19 martie 2026, 10:02

Efectele rețelelor sociale asupra sănătății mintale a copiilor și adolescenților

Unul dintre fenomenele tot mai des întâlnite este FOMO („Fear Of Missing Out”), adică teama de a nu rămâne în afara trendurilor sau a unor...

Efectele rețelelor sociale asupra sănătății mintale a copiilor și adolescenților
Restricții de trafic pe A1, A0 și DN7: lucrări programate și rute ocolitoare pentru șoferi
Actualitate joi, 19 martie 2026, 09:52

Restricții de trafic pe A1, A0 și DN7: lucrări programate și rute ocolitoare pentru șoferi

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române anunță mai multe restricții de circulație, în contextul unor lucrări...

Restricții de trafic pe A1, A0 și DN7: lucrări programate și rute ocolitoare pentru șoferi
SAS anulează 1.000 de zboruri în aprilie din cauza scumpirii combustibilului: „Un șoc direct pentru industria aviatică”
Actualitate joi, 19 martie 2026, 09:45

SAS anulează 1.000 de zboruri în aprilie din cauza scumpirii combustibilului: „Un șoc direct pentru industria aviatică”

Compania Scandinavian Airlines va anula 1.000 de zboruri în luna aprilie, pe fondul creșterii puternice a prețurilor la petrol și combustibil...

SAS anulează 1.000 de zboruri în aprilie din cauza scumpirii combustibilului: „Un șoc direct pentru industria aviatică”
Bine de citit: Cartea Cimitirului
Actualitate joi, 19 martie 2026, 09:25

Bine de citit: Cartea Cimitirului

În primul rând aș dori să menționez faptul că m-am simțit onorat să descopăr printre paginile cărții un personaj de origine românească....

Bine de citit: Cartea Cimitirului
Actualitate joi, 19 martie 2026, 09:11

ISUBIF- Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu din Bălăceanca

In urma cu scurt timp pompierii au fost anuntati de producerea unui incendiu la Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu din Balaceanca. In urma...

ISUBIF- Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu din Bălăceanca
Actualitate joi, 19 martie 2026, 07:36

Bucureştenii sunt aşteptaţi la târgul de produse tradiţionale din curtea Ministerului Agriculturii

În curtea Ministerului Agriculturii are loc, timp de trei zile, un târg de produse tradiționale, care reunește producători din 17 județe ale...

Bucureştenii sunt aşteptaţi la târgul de produse tradiţionale din curtea Ministerului Agriculturii
Actualitate joi, 19 martie 2026, 06:11

Vremea se răcește în București

Astăzi, cerul va avea înnorări, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla în general moderat si potrivit ANM, temperatura...

Vremea se răcește în București
Actualitate miercuri, 18 martie 2026, 21:20

Pentru ziua de joi, meteorologii anunță o ușoară răcire a vremii

La noapte, Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 1…3 grade. Joi, Valorile termice vor...

Pentru ziua de joi, meteorologii anunță o ușoară răcire a vremii