Ascultă Radio București FM Live

MAI pune în dezbatere publică proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute

MAI pune în dezbatere publică proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute
Foto: Arhiva

Articol de Stefania Grigore, 2 august 2019, 09:50

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, care prevede posibilitatea utilizării unor mijloace şi metode de localizare pentru găsirea unei persoane dispărute aflate într-o situaţie de vulnerabilitate.

Potrivit unui comunicat al MAI, prin acest proiect se vor aduce o serie de modificări esenţiale pentru a îmbunătăţi modul în care sunt căutate persoanele dispărute şi felul în care se intervine pentru localizarea acestora, în special a celor despre care există informaţii că sunt în pericol iminent.

“Aşadar, cu respectarea drepturilor prevăzute de Constituţie, proiectul de lege prevede posibilitatea utilizării unor mijloace şi metode de localizare, specifice până în prezent doar procesului penal, pentru găsirea unei persoane dispărute aflate într-o situaţie de vulnerabilitate. La acest moment, nu există posibilitatea legală de a găsi o persoană dispărută prin localizarea telefonului mobil pe care îl are asupra sa, acest lucru fiind posibil doar atunci când există indicii că este vorba de o infracţiune şi se deschide un dosar penal”, susţine MAI.

Proiectul prevede posibilitatea utilizării tehnicii de localizare şi atunci când persoana dispărută aflată într-o situaţie de vulnerabilitate (ex: este victima unei infracţiuni de răpire) contactează autorităţile prin mijloace informatice de comunicare.

Exemple de persoane vulnerabile:

  • persoana cu privire la care există date şi informaţii că este victima unor infracţiuni contra vieţii, de lipsire de libertate în mod ilegal, de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile sau a unei infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale;
  • copiii;
  • persoana care urmează un tratament medical a cărui întrerupere îi pune în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viaţa;
  • persoana cunoscută cu un comportament suicidal sau cea cu privire la care există date şi informaţii că planifică să se sinucidă.

Printre metodele speciale de căutare prevăzute în proiectul de lege sunt:

  • localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
  • interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă;
  • accesul la un sistem informatic;
  • obţinerea datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului;
  • reţinerea, predarea sau percheziţionarea trimiterilor poştale;
  • obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane;
  • cercetarea criminalistică în domiciliul, reşedinţa sau sediul unor persoane, fără acordul acestora;
  • obţinerea datelor privind situaţia medicală a unei persoane.

Conform MAI, utilizarea acestor metode se va face în baza unei autorizaţii emise de judecător pe o durată de cel mult 30 de zile, dar în caz de pericol se va face doar în baza autorizării procurorului pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată până la expirarea acestui termen.

Special pentru găsirea copiilor, se introduce sistemul telefonic call-center ‘Dispariţie minor’, care va asigura preluarea cu celeritate a apelurilor, inclusiv a unor fotografii, şi declanşarea procedurilor de căutare imediat de către organele de poliţie competente în cauză.

Apelurile de dispariţie copil făcute la 112 se vor redirecţiona către acest call-center.

De asemenea, vor fi înfiinţate în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române unităţi cu personal specializat în cazuri de persoane dispărute.

Pentru situaţii în care există suspiciuni de răpire a copilului se simplifică activarea mecanismului ‘Alertă răpire copil’, un mecanism deja existent, care asigură popularizarea anunţului de posibilă răpire, prin persoane juridice partenere, inclusiv prin mass-media.

Prin proiect se propune stabilirea unui cadru juridic, special dedicat căutării persoanelor dispărute, în scopul prevenirii unui pericol asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii acestor persoane.

Proiectul de lege poate fi consultat pe pagina web a Ministerului Afacerilor Interne.

Persoanele interesate pot trimite propuneri şi sugestii privind proiectul de lege timp de 10 zile de la data publicării pe site, pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.

Doi bărbaţi din Bangladesh, reţinuţi sub acuzaţia că exploatau imigranţi de origine asiatică
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:33

Doi bărbaţi din Bangladesh, reţinuţi sub acuzaţia că exploatau imigranţi de origine asiatică

Doi bărbaţi din Bangladesh au fost reţinuţi de procurorii DIICOT sub acuzaţia că fac parte dintr-o grupare care exploata prin muncă forţată...

Doi bărbaţi din Bangladesh, reţinuţi sub acuzaţia că exploatau imigranţi de origine asiatică
Produse smart şi high-tech, concursuri cu premii şi activităţi pentru animalele de companie, weekendul acesta la Romexpo
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:31

Produse smart şi high-tech, concursuri cu premii şi activităţi pentru animalele de companie, weekendul acesta la Romexpo

În perioada 14-15 martie, Pavilionul C2 de la Romexpo va deveni locul de întâlnire al iubitorilor de animale, cu ocazia celei de-a 15-a ediţii a...

Produse smart şi high-tech, concursuri cu premii şi activităţi pentru animalele de companie, weekendul acesta la Romexpo
Senat: Cod QR pe produsele cosmetice pentru informarea consumatorului
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:24

Senat: Cod QR pe produsele cosmetice pentru informarea consumatorului

Senatul a adoptat în plen, propunerea legislativă de modificare a Legii privind Codul Consumului, prin care informaţiile despre produsele...

Senat: Cod QR pe produsele cosmetice pentru informarea consumatorului
Cinci linii STB deviate joi noapte pentru lucrări la planşeul din Piaţa Unirii
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:16

Cinci linii STB deviate joi noapte pentru lucrări la planşeul din Piaţa Unirii

Liniile 104, 123, 205, N110 şi N115 vor circula pe trasee modificate în noaptea de joi spre vineri, din cauza restricţionării traficului pe...

Cinci linii STB deviate joi noapte pentru lucrări la planşeul din Piaţa Unirii
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:13

DGPMB: Bărbat reţinut de poliţişti pentru agresiune sexuală asupra a două femei, în Capitală

Un bărbat de 38 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie propus instanţei cu măsuri preventive, după ce ar fi agresat două...

DGPMB: Bărbat reţinut de poliţişti pentru agresiune sexuală asupra a două femei, în Capitală
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:12

SRI: Nu se impune ridicarea nivelului de alertă teroristă în România

În urma analizei evoluţiilor dinamice din contextul actual de securitate la nivel internaţional, Serviciul Român de Informaţii precizează că...

SRI: Nu se impune ridicarea nivelului de alertă teroristă în România
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 14:05

Prezenţa forțelor militare suplimentare americane în România va fi supusă aprobării Parlamentului

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a discutat în şedinţa de miercuri despre dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe...

Prezenţa forțelor militare suplimentare americane în România va fi supusă aprobării Parlamentului
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 13:56

Oana Ţoiu: România a acoperit integral fiecare scaun care i-a fost alocat la zborurile de evacuare

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a declarat miercuri că România a acoperit integral fiecare scaun care i-a fost alocat în zborurile de evacuare,...

Oana Ţoiu: România a acoperit integral fiecare scaun care i-a fost alocat la zborurile de evacuare