Dilema Boris Johnson

Articol de , 25 iulie 2019, 10:13

Boris Johnson a fost desemnat oficial, miercuri, prim-ministru al Marii Britanii de catre regina Elisabeta a II-a.

Conform comunicatului oficial al Buckingham Palace “Regina l-a primit în audienta pe onorabilul Boris Johnson in aceasta după-amiaza si i-a cerut sa formeze o nouă administratie” si “dl Johnson a acceptat oferta Maiestatii Sale”.

O suverana care, prin lege, nu a avut  dreptul sa voteze la referendumul pentru Brexit si care, tot prin lege, nu a avut si nu are dreptul de a exprima public niciun fel de opinie in aceasta problema, s-a limitat sa accepte oficial decizia Partidului Conservator care nu vrea sa renunte nici la putere, nici la scoaterea tarii din Uniunea Europeana.

Criticat de foarte multi, ironizat de foarte multi, de-a dreptul caricaturizat, Boris Johnson a devenit, iata, noua dilema a politicii europene si mondiale.

Pentru ca cel criticat si ironizat pana acum cateva zile a fost felicitat inclusiv de presedintele (inca) in exercitiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de viitoarea presedinta a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen si chiar de vehementul Emmanuel Macron.

Unii ar putea spune ca asa se face, ca sunt mesaje diplomatice obligatorii in asemenea momente, formalisme etc. etc., dar realitatea este ca scenariul international va trebui rescris in functie de acest nou personaj.

Pentru ca Johnson nu este un premier intr-o tara oarecare, el conduce, incepand de miercuri, o tara care este membra a G7, a G 20, a OECD, si care are drept de veto in Consiliul de Securitate al ONU, o tara care, deci, face parte din elita care conduce, de facto, destinele economice si politice ale lumii.

Bruxelles-ul, cel putin, este intr-o situatie foarte delicata : daca ar refuza noi negocieri, asa cum afirma ca doreste noul locatar de la Downing Street 10, nu ar face decat sa alimenteze anti-europenismul britanicilor pe culmea caruia Boris Johnson a navigat cu pricepere exceptionala, trebuie sa recunoastem. Insa daca Bruxelles-ul accepta noi negocieri, inevitabil va trebui sa mai cedeze teren, ceea ce nu va face decat sa incurajeze alte veleitati de “-exit” care se manifesta deja, mai pe fata, sau mai ascuns, in  unele tari comunitare.

Cinic vorbind, pentru UE situatia ideala ar fi ca dupa “-exit” economia britanica sa scada atat de mult si pe termen atat de lung incat sa sperie pe oricine ar mai dori sa iasa din blocul comunitar. Nicio analiza, insa, din cate am citit, nu prevede o prabusire economica a Regatului Unit. Dificultati da, scaderea PIB-ului da, contractia pietei imobiliare da, somaj mai mare da, scaderea puternica a lirei sterline da, dar nimeni nu prevede prabusirea economica ci doar probleme care vor consuma timp si multe eforturi ca sa fie depasite, dar toate analizele spun ca pana la urma vor fi depasite.

Nu trebuie sa uitam ca Marea Britanie are, totusi, in spate o UE “de  fabricatie proprie”, numita Commonwealth, compusa din 53 de tari cu 2,4 miliarde de cetateni de pe toate continentele si din toate nivelurile de dezvoltare, care are avantajul ca este o alianta pur economica asa ca nu derajeaza decat foarte putin sensibilitatile si animozitatile istorice.

La fel de adevarat este ca odata ajuns in fruntea statului, premier Boris Johnson se va lovi cu siguranta de cifre si de situatii atat de complicate pe care doar le banuia atunci  cand isi croia drum pe scara politica, deci nu este deloc imposibil ca, in fata realitatii puterii, sa devina mult mai cooperant decat se declara candidatul Boris Johnson. Sa ne amintim de vehementa discursului  anti-UE (pe vremea aceea CEE)  si anti-NATO a candidatului  Adreas Papandreu in campania electorala din 1981, care vehementa a fost complet “uitata” de acelasi Andreas Papandreu, odata devenit premier al Greciei.

Pe de alta parte, una din legile amuzant-realiste ale lui Murphy spune ca cei care nu cunosc istoria ii vor repeta greselile, iar cei care o cunosc vor gasi noi modalitati de a gresi.

Bruxelles-ul va trebui sa se aseze la masa cu un nou interlocutor care a fost desemnat castigator de partidul sau tocmai pentru ca fostul interlocutor, Theresa May, nu s-a dovedit destul de dur pe cat doresc majoritatea militantilor Partidului Conservator. Ca si o buna parte din militantii Partidului Laburist, trebuie sa recunoastem, desi in ultima vreme liderul laburist Jeremy Corbyn a inceput sa pledeze pentru  ramanerea in UE. Cam fara convingere, totusi.

In consecinta, va fi mai mult decat interesant de urmarit cum se vor desfasura viitoarele negocieri la care UE afirma ca este deschisa, cu conditia sa nu se schimbe nimic din acordul deja semnat, iar Boris Johnson declara si el ca este deschis, cu conditia sa nu se schimbe data de 31 octombrie fixata pentru Brexit.