Ascultă Radio București FM Live

Silviu Purcărete – Doctor Honoris Causa al UNATC

Silviu Purcărete – Doctor Honoris Causa al UNATC

Articol de andreiabarsanbfm, 1 iulie 2019, 18:36

Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa are loc marți, 2 iulie, la ora 11.00, în Sala Ileana Berlogea a UNATC.

 Silviu Purcărete a absolvit IATC-ului în 1974, la clasa profesorului Valeriu Moisescu, și, după Revoluția din 1989, a revenit la facultate pentru a forma viitorii regizori (promoția 1990-1995), alături de regizorul Dan Micu.

În primii ani de carieră, a avut colaborări cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și Teatrul Dramatic din Constanța. Din anul 1978 a devenit angajat al Teatrului Mic, unde montează piese semnate de clasicii dramaturgiei universale. În paralel, și-a urmat cariera didactică devenind profesor la IATC. În 1992 a fost numit Director Artistic al Teatrului Bulandra.

Activitatea sa regizorală este marcată, mai ales, de colaborările cu Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Aici a montat unele dintre cele mai apreciate spectacole ale sale, care au participat la importante festivaluri din întreaga lume (Avignon, Edinburgh, Tokio, Melbourne, Montreal, Glasgow, Varna ş.a.).

În 2002 înființează propria sa companie teatrală. Iar din 2003, este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa.

Este recunoscut pentru realizarea în străinătate a unor spectacole de operă impresionante: La Bohème de Giacomo Puccini (Essen), Parsifal de Richard Wagner (Scottish Opera), Roberto Devereux de Gaetano Donizetti (Wiener Staatsoper), Castor et Polux de Jean-Philippe Rameau (Opera Bonn), Îngerul de foc de Serghei Prokofiev (Csokonai Theatre Debrecen).

A cochetat cu cinematografia, Undeva la Palilula (2012) fiind lungmetrajul său de debut, un proiect grandios care obține șase premii la Gala GOPO, dar și trofeul pentru Cel mai bun lungmetraj de debut la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Filmului Sud-Est European (SEEFest), desfășurat la Los Angeles în 2013. Cel de-al doilea film, Cenușăreasa, a fost realizat în anul 2014.

Pentru prodigioasa lui activitate artistică a fost răsplătit cu numeroase premii, printre care: Premiul Naţional pentru Teatru (pentru piesa „Campiello” de Goldoni, 1986); Premiul criticii şi Premiul pentru excelenţă artistică al Fundaţiei Hamada (Festivalul Internaţional de la Edinburgh, 1991); Premiul pentru cel mai bun spectacol străin la Festivalul Americilor de la Montreal (1993); Golden Globe Peter Brook Prize pentru cea mai bună regie teatrală (1995); Premiul criticii la Festivalul de Teatru de la Dublin (1996); Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2000); Premiul Special al juriului la Festivalul Internaţional Shakespeare, Gdansk (2006). Se numără printre laureații Premiilor Academiei Române pentru anul 2012, primind Premiul Aristizza Romanescu în domeniul artelor spectacolului pentru montarea „Conu Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale, TNB, 2012.

Conform fișei biografice pusă la dispoziție de UNATC.

Etichete:
Sector 6: Ediție specială ,,Cinema sub stele”, în Parcul Liniei
Actualitate duminică, 30 august 2026, 08:46

Sector 6: Ediție specială ,,Cinema sub stele”, în Parcul Liniei

,,Sunt seri pe care copiii noștri le vor uita. Sâmbătă seară a fost una dintre ele. Sub cerul liber, Parcul Liniei III s-a umplut de familii, de...

Sector 6: Ediție specială ,,Cinema sub stele”, în Parcul Liniei
„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București
Actualitate duminică, 30 august 2026, 08:20

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București, pe 30 august. În data de 30 august a.c., se va desfășura evenimentul sportiv...

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București
STRĂZI DESCHISE – programul zilei
Actualitate duminică, 30 august 2026, 08:04

STRĂZI DESCHISE – programul zilei

Programul „Străzi deschise – București” se desfășoară în perioada 25 aprilie – 11 octombrie. Calea Victoriei va fi si astazi deschisa...

STRĂZI DESCHISE – programul zilei
BIAS stârnește interesul unui număr record de spectatori!
Actualitate duminică, 30 august 2026, 07:32

BIAS stârnește interesul unui număr record de spectatori!

  Foto:...

BIAS stârnește interesul unui număr record de spectatori!
Actualitate duminică, 30 august 2026, 07:14

Meteorologii anunță cer variabil, pentru duminică, în Capitală

Duminică, Vremea va fi călduroasă. La începutul zilei vor fi înnorări și condiții de ploaie slabă, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va...

Meteorologii anunță cer variabil, pentru duminică, în Capitală
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 20:47

CNAS: Aplicaţiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate

CNAS: Aplicaţiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate pentru utilizarea noilor funcţionalităţi disponibile prin eSănătateaMea....

CNAS: Aplicaţiile informatice ale furnizorilor trebuie actualizate
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 19:53

Vreme călduroasă în Capitală

La noapte, vor fi condiții pentru ploaie slabă, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de...

Vreme călduroasă în Capitală
Actualitate sâmbătă, 29 august 2026, 19:20

Posibile fragmente de dronă, descoperite pe litoral

Turiștii sunt sfătuiți să nu atingă obiectele necunoscute aduse de mare la mal! Atenționarea vine din partea salvamarilor, după ce pe plaja...

Posibile fragmente de dronă, descoperite pe litoral