Ascultă Radio București FM Live

Vernisaj expoziție „Casa Storck – un paradis al artelor”

Vernisaj expoziție „Casa Storck – un paradis al artelor”

Articol de bucurestifm, 22 mai 2019, 11:49

Muzeul Municipiului București invită publicul interesat să participe la vernisajul expoziției „Casa Storck – un paradis al artelor”. Evenimentul va avea loc pe data de 29 mai, ora 19.00, la sediul Institutului Cultural Român din Viena (Argentinierstraße 39, 1040).

Galeria ICR – Viena găzduiește această expoziție foto-documentară care va putea fi vizitată în perioada 29 mai-23 septembrie 2019, scopul fiind acela al popularizării uneia dintre cele mai valoroase case-atelier de artist din București.

Unic în peisajul muzeal bucureștean, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck impresionează prin spectaculozitatea decorației sale interioare, prin operele de artă valoroase pe care le deține și prin modul unic în care doi mari artiști autohtoni și-au realizat spațiile de creație.

Proprietarul și cel care a conceput, alături de soția sa, această reședință, Frederic Storck (1872-1942), provine dintr-o valoroasă familie de sculptori, tatăl său, Karl, fiind primul profesor și fondatorul catedrei de sculptură al Școlii de Belle Arte din Bucureşti. La fel ca şi tatăl său, Frederic Storck a fost profesor la Şcoala de Belle Arte din București, timp de 31 de ani. De-a lungul vieţii a onorat importante comenzi de sculptură pentru: Palatul Administrativ din Galaţi, Capela Evloghie Gheorghieff, Monumentul funerar al familiei Alexandrescu, Banca de Credit Român din Bucureşti, Teatrul Naţional din Bucureşti, Casa Victor Stăuceanu sau Spitalul Obregia.

Cecilia Cuțescu-Storck a fost profesor la Catedra de arte decorative de la Şcoala de Belle Arte din București deținând acestă funcţie din anul 1916 până în anul 1947, fiind prima femeie din lume care a deținut o asemenea funcție la o instituție superioară de învățământ artistic. A marcat prin realizările ei arta românească interbelică. Înscrisă în mişcările moderniste ale epocii, pictorița a contribuit, alături de alţi artişti ai vremii, la o dublă deschidere a artei româneşti: pe plan naţional, dar şi european. Creaţia ei s-a armonizat perfect în modernismul estetizant, foarte bine articulat al perioadei 1910-1940.

Reședința cuprinde două spaţioase ateliere: cel de pictură, al Ceciliei Cuţescu-Storck, care atrage atenția prin monumentalitate şi decorativism și cel de sculptură, al lui Frederic Storck, care se remarcă prin funcţionalismul şi simplitatea sa. Muzeul deține piese reprezentative de pictură, sculptură, artă grafică şi decorativă, prezentând creația unei adevărate dinastii artistice pentru că, alături de opera celor doi soți, Cecilia și Frederic, sunt expuse și sculpturi realizate de Carol Storck, fratele lui Frederic, și de Karl, tatăl celor doi.
În anul 1948, colecția a fost declarată de utilitate publică, iar muzeul a fost deschis pentru public în anul 1951, cu lucrările donate de pictoriţa Cecilia Cuţescu-Storck şi de fiicele acesteia, Gabriela Florica Storck şi Cecilia Frederica Storck Botez.

Proiectul expozițional „Casa Storck – un paradis al artelor” se desfășoară în contextul Bienalei de Artă și Arhitectură din Viena, una dintre cele mai importante manifestări culturale organizate în acest an în Capitala Austriei.

Open-call pentru tineri pentru curs online de adaptare în era AI
Timp Liber joi, 2 aprilie 2026, 20:51

Open-call pentru tineri pentru curs online de adaptare în era AI

Asociația VAR a lansat un open-call pentru tineri între 18–35 ani. Într-un prezent modelat de inteligența artificială, în care granițele...

Open-call pentru tineri pentru curs online de adaptare în era AI
UNITER a lansat campania Gala Premiilor UNITER 2026. Inside / Outside
Timp Liber joi, 2 aprilie 2026, 17:32

UNITER a lansat campania Gala Premiilor UNITER 2026. Inside / Outside

Se apropie momentul de sărbătoare a teatrului românesc, Gala Premiilor UNITER 2026. Au fost anunțate nominalizările și premiile speciale, iar...

UNITER a lansat campania Gala Premiilor UNITER 2026. Inside / Outside
Artistique Theatre Festival aduce pe scenă tinerii artiști la Palatul Național al Copiilor
Timp Liber joi, 2 aprilie 2026, 15:58

Artistique Theatre Festival aduce pe scenă tinerii artiști la Palatul Național al Copiilor

Cea de-a cincea ediție a Artistique Theatre Festival are loc în perioada 2 – 5 aprilie, la Palatul Național al Copiilor, în Capitală....

Artistique Theatre Festival aduce pe scenă tinerii artiști la Palatul Național al Copiilor
Palatul Elisabeta a găzduit deschiderea oficială a ediției 2026 a EUROPAfest
Timp Liber joi, 2 aprilie 2026, 15:28

Palatul Elisabeta a găzduit deschiderea oficială a ediției 2026 a EUROPAfest

Palatul Elisabeta din București a fost, recent, gazda unui eveniment de prestigiu care a marcat deschiderea oficială a ediției 2026 a Festivalului...

Palatul Elisabeta a găzduit deschiderea oficială a ediției 2026 a EUROPAfest
Timp Liber joi, 2 aprilie 2026, 15:02

Salonul Nautic Internațional București revine cu ediția a XVI-a la Romaero

Cea de-a 16-a ediție a Salonul Nautic Internațional București se desfășoară în perioada 2 – 5 aprilie, la Romaero, pe Bulevardul Ficusului...

Salonul Nautic Internațional București revine cu ediția a XVI-a la Romaero
Timp Liber joi, 2 aprilie 2026, 14:07

Corul Madrigal concertează la București în Săptămâna Mare

În Săptămâna Mare, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, sub bagheta dirijoarei Anna Ungureanu, invită publicul la...

Corul Madrigal concertează la București în Săptămâna Mare
Timp Liber joi, 2 aprilie 2026, 13:08

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, marcată prin evenimente dedicate lecturii și imaginației

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, celebrată anual pe 2 aprilie, este marcată în România prin mai multe evenimente dedicate lecturii...

Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, marcată prin evenimente dedicate lecturii și imaginației
Timp Liber joi, 2 aprilie 2026, 12:31

Baby Boom Show revine la Romexpo: patru zile cu oferte pentru copii și viitori părinți

Cel mai mare târg din România dedicat copiilor și viitorilor părinți, Baby Boom Show, are loc în perioada 2 – 5 aprilie, la Romexpo, în...

Baby Boom Show revine la Romexpo: patru zile cu oferte pentru copii și viitori părinți