Cinema “Grivița”, o hoție mare cât un cinematograf!

Articol de Mircea Apostolescu, 14 februarie 2019, 11:56

Ruină și mizerie…
Fostul Cinematograf “Grivița” se află pe Calea Griviței, în imediata vecinătate a uneia dintre ieșirile stației de metrou “Basarab”.

Deși, în vremurile sale bune, până pe la începuturile anilor ’90 cinematograful era unul de tradiție în București, acum zace de mulți ani închis. Gardul de tablă care împrejmuiește fostul cinematograf are o spărtură. Pe acolo, lumea aruncă tot felul de gunoaie, intră aurolacii, care sălășluiesc în clădirea dezafectată, judecând după urmele de foc, după dejecțiile umane, resturile de mâncare și, mai ales, după sticlele de bere și băuturi alcoolice ieftine, care sunt împrăștiate în curtea imobilului. Peste mormanul de gunoi, am găsit și rămășițele pământești ale unei pisici negre care părea să fi decedat din cauze naturale. Desigur, vara, duhoarea pe care o emană acest adevărat focar de infecție este greu de suportat.

Pe lângă groapa de gunoi, am descoperit, însă, un foraj recent, care atestă faptul că cineva vrea să știe ce structură geologică are solul, pentru a putea construi. Este vorba, probabil, despre proprietarul Cinematografului “Grivița” care ar putea fi interesat să demoleze vechiul imobil și să construiască vreo clădire nouă, de birouri, poate, fiindcă zona semi-centrala și proximitatea stației de metrou ar face extrem de atractiv un asemenea spațiu de office.

Desigur, cel care a comandat forajul nu pare interesat și de salubrizarea incintei fostului cinematograf și a curții sale.

Vin cinematografele la Primăria Sectorului 1?!

De vreo doi-trei ani de zile ne-am tot bucurat, pentru că cinematografe de tradiție ale Bucureștiului, “Patria”, “Scala”, “Dacia”, “Excelsior”, “Grivița”, “Cotroceni” și “Giulești”,  urmau să treacă la Primăria Sectorului 1. Asta după o aprigă luptă juridică prin care autoritatea locală a reușit să oblige Regia Autonomă a Exploatării și Distribuției Filmelor “Romaniafilm” (RADEF) să pună în aplicare o lege din 2008, care spune că sălile de cinematograf trebuie să treacă din patrimoniul privat al Statului și administrarea RADEF În patrimoniul privat al unităților administrativ-teritoriale și administrarea consiliilor locale.

Bucuria a fost și mai mare anul trecut, când Primăria Sectorului 1 a reușit să intre în posesia Cinematografului “Patria”, iar edilul Daniel Tudorache a promis redarea acestui adevărat templu al cinematografiei și a celorlalte, aflate în aceeași stare de părăsire și degradare, publicului bucureștean.

Numai că această bucurie nu este întreagă sau pe deplin justificată, din cauza unei hoții mari cât două cinematografe, “Grivița” și “Dacia” pe care RADEF pretinde că le-ar fi înstrăinat în baza unei legi de încurajare a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din 2004.

Cum să vinzi ceva care nu îți aparține…

Singura problemă este aceea că RADEF nu a fost niciodată proprietara acestor cinematografe, ci le-a avut doar în administrare. Ori, pentru cei care au studiat cât de puțin știința dreptului, este foarte clar că dreptul de administrare presupune doar exploatarea, punerea în valoare a bunului respectiv. Înstrăinarea, adică vânzarea bunului, inclusiv încheierea de antecontracte de vânzare-cumpărare, rămâne atributul exclusiv al proprietarului acelui bun, care era Statul român!

Deci, RADEF spune că a săvârșit o faptă penală, vânzând un bun care nu-i aparținea! Este că și cum ai închiria un apartament de la cineva și apoi i-ai vinde omului casa!

De ce nu și-a apărat Statul român proprietatea?! Aici, lucrurile seamănă că două picături de apă cu povestea celor 7 hectare din Parcul Herăstrău pe care un alt neproprietar, care avea doar drept de administrare,  Biroul de Turism și Tineret ( BTT) a încercat să le vândă unei firme private. În acel caz proprietarul terenului era Primăria Capitalei, care ani de zile nu s-a implicat în procesele duse de Clubul Sportul Studențesc și Liviu Doară pentru apărarea dreptului de proprietate al Municipiului București.

Istoria incredibilă a unei hoții mare cât un cinematograf!

În anul 2004, apărea Legea 364/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Potrivit acestei legi, în forma sa din anul 2005,  IMM-urile puteau dobândi active din patrimoniul regiilor autonome, al companiilor naționale sau al societăților comerciale cu capital integral de stat, în anumite condiții.

În primul rând bunul respectiv trebuia să fie în proprietatea regiilor, companiilor sau societăților comerciale cu capital integral de stat respective.

Apoi, în cazul imobilelor – clădiri, terenuri, IMM-urile le puteau dobândi dacă aveau contracte de închiriere, de locație de gestiune sau de asociere în participație prin transformarea acestor contracte pre-existente în contracte de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare la un preț stabilit prin negociere directă pe baza raportului unui expert agreat de ambele părți. În cazul în care nu existau asemenea contracte – de închiriere, locație de gestiune sau asociere în participație, regiile, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral de stat deținătoare erau obligate să organizeze licitații destinate exclusiv IMM-urilor pentru înstrăinarea activelor disponibile, după ce acestea licitații erau afișate, în prealabil, la camerele de comerț din toată țara.

În ciuda acestor prevederi legale, RADEF încheia, în anul 2005, un antecontract de vânzare-cumpărare având că obiect Cinema “Grivița”, al cărui proprietar era Statul român, cu SC Panrom SRL. Doi ani mai târziu, Panrom obligă RADEF să-i vândă cinematograful, conform antecontractului. Curios este faptul că Sentința Nr 8984 a Tribunalului Municipiului București (TMB) din 29.06.2007 obligă Româniafilm (RADEF) să vândă Cinema “Grivița”, conform ante-contractului, fără ca judecătorii să remarce lipsa calității de proprietar a promitentului, adică RADEF, care nu se putea angaja prin antecontract să vândă bunul altei persoane!

Un an mai târziu, apărea Legea 308/2008 în baza căreia sălile de cinematograf urmau să treacă din domeniul privat al statului și administrarea Româniafilm, în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale și administrarea consiliilor locale de la 1 ianuarie 2009.

Este de remarcat faptul că, până la începutul anului 2009, RADEF nu dăduse curs, încă, hotărârii TMB din 2007 care o obliga să vândă Cinema “Grivița” către Panrom. Dar, spre finele lui 2009, își îndeplinește această obligație, ignorând total cererile Primăriei și ale Consiliului Local al Sectorului 1 privind predarea cinematografelor, conform Legii 308/2008. Asta, deși autoritatea locală inițiase și o acțiune în instanță în acest sens, având câștig de cauză. Mai trebuie spus că, în primă instanță, Româniafilm nu a depus la dosar nici o dovadă a faptului că cinematografele “Grivița” și “Dacia” ar fi fost vândute.

În anul 2013,  Primăria și Consiliul Local al Sectorului 1 inițiau o nouă procedură judiciară împotriva RADEF, pentru predarea cinematografelor. Dar, în același an, Panrom obținea o autorizație de construcție pentru înălțarea imobilului până la opt etaje. Lucrările nu au demarat niciodată și autorizația a expirat, după 12 luni.

Un an mai târziu Curtea de Apel București (CAB), prin Sentința Nr 1246 din 15.04. 2014 obliga RADEF la predarea bunurilor imobile, respectiv cele opt cinematografe, inclusiv “Grivița”. În 2016, recursul RADEF la sentința CAB din 2014 era respins de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) prin Decizia Nr 1901 din 14.09.2016. ICCJ menținea obligația RADEF de predare a cinematografelor, inclusiv “Grivița”.

Ce putem să înțelegem din toată această epopee judiciară? De ce nu este Cinema “Grivița” predat către Primăria Sectorului1, dacă hotărârea CAB obligă Româniafilm să predea cinematografele?!

Pentru că RADEF pretinde că nu este proprietarul Cinema “Grivița” și, pe cale de consecință, Primăria Sectorului 1 nu poate obține imobilul executând silit un neproprietar. Mai mult decât atât, hotărârea CAB nu este opozabilă Panrom, deoarece aceasta nu a fost parte în procesul dintre Primăria Sectorului 1 și Româniafilm.

Așadar, singurele modalități prin care autoritatea locală ar putea intra în proprietatea imobilului ar fi exproprierea pentru cauză de utilitate publică sau cumpărarea de la actualul proprietar.

Unde este Statul Român?

Întrebarea care, însă, nu-i dă pace oricărui om de bună credință este: cum de organele statului care au grijă ca noi să nu greșim, DNA spre exemplu, nu s-au autosesizat cu privire la această escrocherie care seamănă foarte mult cu povestea celor 7 hectare din Parcul Herăstrău pe care BTT, un alt neproprietar încerca să le vândă unei societăți comerciale…?! În acea speță, răspunsul celor ce au grijă ca noi să nu greșim a fost cum că fapta s-ar fi prescris…