Amos Oz și cărțile nemuritoare!

Articol de cristina.toma, 29 decembrie 2018, 16:05

În “Poveste despre dragoste și întuneric”, Amos Oz scria că, dacă nu ar fi fost să se nască om, i-ar fi placut să fie o carte pentru că întotdeauna, chiar dacă sunt arse sau distruse altfel, este imposibil ca undeva să nu existe o carte ascunsă sau uitată care să scape.

Niciuna dintre cărtile lui nu îmi scăpa. Indiferent cât ar fi costat sau cât de greu aș fi găsit-o, până la urmă tot o citeam eu de undeva. Numele autorului, ca numele unui personaj de poveste important – Amos Oz – era imposibil de uitat. Am fost la o conferintă de presă prilejuită de lansarea uneia dintre cărtile sale în anul 2012. A ascutat cu răbdare la toate întrebările jurnaliștilor prezenți și a răspuns cu calm și uneori cu zâmbetul pe buze dar fără urmă de ironie. L-am întrebat atunci cum își ordonează ideile iar el mi-a răspuns că plimbându-se în deșert.

Amos Oz se născuse la Ierusalim într-o familie de evrei veniți în Palestina – pe vremea aceea sub mandat britanic – din Lituania și Ucraina. Tatăl, Yehuda Arie Klausner, era bibliotecar și scriitor, absolvent de studii de istorie si litere din Vilnius, fiu al unei familii cu tradiții de activitate în cadrul mișcării sioniste revizioniste.

Unchiul tatălui lui Amos Oz, profesorul Yosef Klausner, a fost un cunoscut istoric si scriitor, a predat la Universitatea Ebraică, și a candidat în 1948 din partea Mișcării Herut la postul de președinte al Israelului în fața lui Chaim Weizmann.

Mama scriitorului, Fania Mussman, era originară din orașul Rivne, în acea vreme aparținând Poloniei, astăzi fiind parte din Ucraina. Ea se stabilise la Haifa în anul 1934. În copilărie, Amos Oz a trăit în cartierul Kerem Avraham al Ierusalimului și, deși familia era laică, pentru a evita intrarea la o școală influențată de partidele rivale cu tradiție social-democrată, Amos a fost înscris la școala religioasă Tahkemoni, unde a avut-o ca profesoară de limba ebraică pe poeta Zelda. Studiile liceale le-a continuat la Gimnaziul Rehavia.

Când Amos avea 12 ani, mama sa, bolnavă de depresie, s-a sinucis. La 15 ani, în urma unor certuri cu tatăl său, Amos părăsește Ierusalimul, își schimbă numele din Klausner în Oz (cuvânt ebraic însemnand „îndrăzneală”) și se mută în kibuțul Hulda. Își ia licența în filosofie și literatură la Universitatea Ebraică din Ierusalim, dar revine în kibuț, unde se dedică scrisului, lucrează în agricultură și predă la liceul local. Amos Oz locuiește la Hulda timp de treizeci de ani, până în 1986, când se mută cu soția sa și cei trei copii în deșert, la Arad, localitate situată în apropierea țărmului Mării Moarte.

În 1965, i se publică prima culegere de povestiri, ”Acolo unde țipă șacalii”, iar în 1966, romanul ”Altundeva, poate”. În 1967 participă ca soldat într-o unitate de tancuri la Războiul de Șase Zile pe frontul din Peninsula Sinai, iar în octombrie 1973, în Războiul Yom Kippur.

Publică articole în Davar, ziarul sindicatelor de orientare laburistă din Israel, iar romanele sale încep să fie traduse. În perioada 1984-1985 este beneficiarul unei burse la Colegiul Colorado Springs din Statele Unite. Din anul 1991 este membru al Academiei Limbii Ebraice.

Au fost realizate trei ecranizări după romanele lui Amos Oz: Michael Sheli, după ”Soțul meu, Michael” în 1976, Kufsa Sh’hora, după ”Cutia Neagră” în 1994 și The Little Traitor, după ”Pantera din subterane” în 2007.

În limba română i-au apărut traducerile a șapte romane: ”Soțul meu, Michael” – Polirom, 2005, ”Cutia neagră” – Univers, 2002, ”Să cunoști o femeie” – Polirom, 2004, ”Fima” – Polirom, 2008, ”Să nu pronunți: noapte” – Univers, 1997, ”Pantera din subterane” – Univers, 2003, ”Poveste despre dragoste și întuneric” – Humanitas, 2008 – volum premiat cu Premiul France Culture 2004, Premiul Goethe 2005 și ”Rime despre viață și moarte” – Humanitas, 2009.

Era profesor la catedra de literatură de la Universitatea Ben Gurion din Beer Șeva.

Primise multe premii importante pentru cărțile sale, pentru romanele sale, pentru întreaga sa creație literară dar în fiecare an mulți dintre cititorii si editorii săi așteptau vestea că Amos Oz a primit premiul Nobel pentru literatură. Însă mi-am dat seama că nu avea nevoie de el deoarece adevăratul premiu pentru un scriitor este format din inimile si ochii cititorilor care îi citesc cărțile.

Viața sa s-a desfăsurat cumva ca martor la renașterea Statului Israel.

Privind acum cărție lui Amos Oz am senzația că de fapt el nu a murit, ci s-a dus doar să se odihnească puțin de Shabbat și apoi va lua din nou condeiul si va scrie și va povesți îngerilor din cer cum este viața maruntă și fabuloasă a oamenilor.