Ascultă Radio București FM Live

Cinema și muzică, evenimente din Bucureşti de astăzi, 24 octombrie

Cinema și muzică, evenimente din Bucureşti de astăzi, 24 octombrie

Articol de , 24 octombrie 2018, 16:35

* Festivalul Les Films de Cannes á Bucarest are şi astăzi 9 proiecţii în program.

˟ La Cinema Muzeul Ţăranului:

– de la ora 17:00, se reia comedia dramatică „Blackkklansman / Agent provoKkKator”, de Spike Lee, distinsă cu Marele Premiu la Cannes, în care John David Washington intrepretează pe Ron Stallworth, un ofiţer de poliţie afro-american din Colorado, ce reuşeşte să se infiltreze în gruparea locală a Ku Klux Klan şi aproape devine şeful ei;

– de la ora 20:00, este proiectată, în prezenţa echipei care va dialoga cu publicul, drama „Lemonade”, debutul în lung-metraj al regizoarei Ioana Uricariu premiată la Sarajevo, care narează mai multe întâlniri pe care personajul principal, Maria, le are pe parcursul câtorva zile în Statele Unite şi în urma cărora descoperă că „visul american” rămâne un ideal greu de atins pentru cei care nu-şi permit să plătească preţul.

˟ La Cinemateca Union rulează două drame:

– de la ora 17:00, în cadrul programului Omagiu Lucian Pintilie, „Reconstituirea”, realizată în 1970, cu George Mihăiţă, Vladimir Găitan, Ileana Popovici, George Constantin şi Emil Botta;

– de la ora 20:00, în Focus Mexic, „Post tenebras lux”, pentru a cărei regie Carlos Reygadas a fost premiat în 2012.

˟ La CinemaPRO sunt proiectate alte două drame:

– de la ora 17:30, cea LGBT, „Girl” de Lukas Dhont, distinsă cu patru premii ale secţiunii Un Certain Regard (Caméra d’Or, Cel mai bun actor – Victor Polster, FIPRESCI, Queer Palme);

– de la ora 20:15, cea rusească, „Leto”, în regia lui Kirill Serebrennikov, ce spune povestea unui tânăr muzician din Leningrad de la începutul anilor 80, care vrea să-şi facă un nume în rock.

˟ La Cinema Elvira Popescu rulează încă două drame:

– de la ora 17:30, „Fugue / Fuga”, regizată de Agnieszka Smoczyńska, ce caută răspunsul la întrebările: ce mai rămâne după ce uităm că am iubit pe cineva? şi e obligatoriu să-ţi aminteşti vechile sentimente de dragoste, ca să poţi fi fericit?;

– de la ora 20:00, „Les confins du monde”, o poveste de răzbunare şi dragoste plasată de cineastul Guillaume Nicloux în Indochina anului 1945, în timpul războiului.

˟ La CINETic (Centrul Internaţional de Cercetare şi Educaţie în Tehnologii Inovativ Creative, din str. Tudor Arghezi, nr. 3B), de la ora 19:00 are loc încă o proiecţie, în prezenţa realizatorului Bogdan Mustaţă, a filmului „My Life Rehearsed in One Leg”, dramă cu: Ela Ionescu, Bogdan Albulescu şi Radu Romaniuc.

 

* La Cinemateca Eforie, de la ora 18:30, în ciclul Ziua marilor autori este proiectată drama istorică şi de război „Kagemusha”, realizată în 1980 de cineastul japonez Akira Kurosawa, cu: Tatsuya Nakadai, Tsutomu Yamazaki, Ken’ichi Hagiwara.

* De la ora 20:00, la Hidden – The Social Space (Str. Cornescu, nr. 4, în apropierea Parcului Sportiv Dinamo), programul de promovare a filmului documentar creativ, KineDok, prezintă „Ultra”, film realizat de ungurul Balázs Simonyi despre oameni care îşi dedică viaţa alergării, testându-şi propria mortalitate şi întrecând limitele rezistenţei atât fizice, cât şi psihice.

MUZICĂ

* „Vă plaCELLO?” este titlul recitalului susţinut de violonceliştii Răzvan Suma şi Adrian Mantu, de la ora 19:00, la Sala Radio, având în program: Variaţiuni pe tema „Là ci darem la mano” de J. Fr. Dotzauer; Sonata în Do pentru două violoncele de L. Boccherini; Sonata nr. 10 în Sol pentru două violoncele de J. B. Barrière; Suita pentru două violoncele Op. 16 de D. Popper; Pastorală şi Joc de V. Jianu.

* Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la recitalul susţinut de Ion Ivan Roncea şi invitaţii săi, de la ora 19:00, la Palatul Suţu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2),  în avanpremiera celei de-a III-a ediţii a Festivalului Internaţional de harpă, dar şi în cadrul Stagiunii muzicale „Iosif Sava” 2018-2019 a Fundaţiei ACCUMM .

* În mod excepţional primul concert al săptămânii este susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” astăzi, de la ora 19:00, la Ateneul Român, sub bagheta dirijorului Gerd Schaller. În program: doar Oratoriul „Creaţiunea” de Joseph Haydn. Solişti: Anna Palimina – soprană, Johannes Chum – tenor şi Kresimir Strazanac – bas-bariton. Participă Corul Filarmonicii „George Enescu”.

* În Clubul Ţăranului, de la ora 20:00 începe concertul Blues Country Rock Extravaganza cu: Marcian Petrescu & Trenul de Noapte, precum şi invitaţii „Mac” Marian Aciobăniţei şi Cristi Copaciu.

* Tot de la ora 20:00 Marta Popovici Quartet susţine un concert în Green Hours jazz-café, avându-l ca invitat pe chitaristul Lucas Contreras.

* ORGANI’C din Brazilia, una dintre cele mai mari trupe tribut Red Hot Chili Peppers, dă un concert electrizant în Quantic Club începând cu ora 20:00.

* Şi tot de la ora 20:00 în Expirat Club – Halele Carol are loc o dublă lansare de single şi videoclip asociat: Breathelast finalizează trilogia ce cuprinde deja „Monstrul” şi „Ascuns în pereţi”, cu piesa „Îmi lipsesc”; iar Gray Matters prezintă piesa „Zbor”.

* Asemic vă invită în Control Club la evenimentul de lansare al celui de-al doilea material discografic intitulat „Lucid”. În deschidere, de la ora 20:30, cântă formaţia Focuri.

* Timpuri Noi susţine un concert, de la ora 21:30, în Hard Rock Café.

* Tot de la ora 21:30, în Berăria H începe Jazz Night #LIVE cu Oana Sîrbu & Jazz Trio.

* Irina Rimes cântă în The Vintage Pub (Str. Smârdan, nr. 43), începând cu ora 22:00.

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor
Actualitate marți, 5 mai 2026, 09:19

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat...

Gala Premiilor Radio România Cultural 2026: lista completă a câștigătorilor
Bautura face victime
Actualitate marți, 5 mai 2026, 07:56

Bautura face victime

Trei persoane au fost rănite si au ajuns la spital in urma unui accident produs in aceasta dimineata, in jurul orei 5, in sectorul 6. Dupa ce un...

Bautura face victime
Lucrari pe A2
Actualitate marți, 5 mai 2026, 07:33

Lucrari pe A2

Atentie soferi. Se repara carosabilul si se toarna asfalt pe A2, București- Constanta. Din acest motiv pana la ora 18 traficul este restrictionat pe...

Lucrari pe A2
Vreme frumoasa
Actualitate marți, 5 mai 2026, 06:38

Vreme frumoasa

Vreme frumoasa si calda astazi in Capitala cu cer mai mult senin, vant slab pana la moderat si o maxima de 23…24 de grade. Vremea continua sa...

Vreme frumoasa
Actualitate marți, 5 mai 2026, 00:11

Filmul ”Kontinental ’25”, în regia lui  Radu Jude, este câștigătorul trofeului Gopo 2026

”Kontinental ’25”, în regia lui  Radu Jude este câștigătorul trofeului pentru Cel mai bun film de lungmetraj. Cinci filme au intrat...

Filmul ”Kontinental ’25”, în regia lui  Radu Jude, este câștigătorul trofeului Gopo 2026
Actualitate luni, 4 mai 2026, 20:38

UMF “Carol Davila”, lider al universităţilor de medicină

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti se clasează pe locul al doilea la nivel naţional între cele 34...

UMF “Carol Davila”, lider al universităţilor de medicină
Actualitate luni, 4 mai 2026, 19:08

Vremea se încălzește

La noapte, în Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade....

Vremea se încălzește
Actualitate luni, 4 mai 2026, 18:04

Proiect pentru reorganizarea Poliţiei Locale a Capitalei

Numărul total de posturi din Poliţia a Locală a Capitalei urmează să fie redus la 384, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut...

Proiect pentru reorganizarea Poliţiei Locale a Capitalei