Cititor de cursă scurtă
Articol de razvanursuleanu, 4 iunie 2018, 15:51
Sursa foto: literaturapetocuri.ro
“Arhanghelul Raul”
L-am cunoscut pe Ovidiu Eftimie, scriitorul acestui roman, la Târgul de Carte Gaudeamus din 2016. Omul ne-a zis (eram mai mulți, gravitam pe acolo) că în afară de ceea ce scrie el, Sebastian Corn și încă vreo doi, toată literatura SF românească e praf. M-am speriat atât de tare că poate are dreptate, încât am stat departe de “Arhanghelul Raul” mai bine de un an, citind doar autori SF străini (despre care Ovidiu Eftimie încă nu precizase nimic). De abia săptămâna trecută am îndrăznit, până la urmă, să…
Drumul pe care merge romanul este bun. E un drum conturat de “Marele Prag” al lui Alexandru Ungureanu și de alții (la fel de praf) ca el. Doar că Alexandru Ungureanu și alții ca el au murit înainte să apuce să vadă serialul “Las Fierbinți” (și altele la fel de mișto ca el) și să se lase contaminați literar de “harneala” din jurul grătarului cu cinci picioare (un picior de plai + cele patru ale grătarului).
“Arhanghelul Raul” e o sinusoidă. E muzică house (a-caaa-săăă) în buclă, minunată până pe la zece seara, boring până la două noaptea și cumplită până la șase dimineața, când probabil că se termină cartea. Eu am plecat din bar la nouă jumate (adică la pagina 66, unde am dat peste “așa putem obține o viteză aproape infinită, atât timp cât avem motorină”, chestie care mi-a plăcut și am preferat să o șterg cât eram încă treaz, am fugit și eu de mahmureală, scuze).
“Stația centrală”
Sursa foto: nemira.ro
“Dacă vrei să știi cum va arăta SF-ul în deceniul următor, cartea asta e pentru tine” ne spune Gardner Dozois pe coperta cărții scrisă de Lavie Tidhar. Gardner era colosal (spun “era” pentru că s-a stins acum câteva zile, pe 27 mai…), a scris “Copilul Dimineții”, a scris “Fuga Vânătorului” (împreună cu George R.R. Martin și Daniel Abraham), a realizat niște antologii SF minunate, normal că l-am crezut și am cumpărat imediat cartea. A fost vina mea, nu m-am prins că deceniul următor vine peste doar vreo 500 de zile, 500 de zile înseamnă doar pariuri și cotele lor, SF-ul începe mult mai încolo…
Am rezistat doar 40 de pagini…
Dacă Lavie Tidhar scria și el cartea prin 1930 aveam o distopie veritabilă, stimabililor… Dar așa… E o carte despre un “mâine” văzut pin vizorul oricărui apartament de bloc, o lume și mai obosită/îmbâcsită/inconsistentă/cenușie decât este cea de “azi”, ajunge doar să deschizi ușa, să ieși pe scară și să aștepți încă 24 de ore pentru a deveni un alt personaj din “Stația centrală”…
Sursa foto: www.amazon.com
“Nova Swing”
Mi-au plăcut pisicile lui M. John Harrison și mi-au plăcut exterioarele cu arhitectura lor noir. În rest nu mi-a plăcut nimic.
Personajele sunt lipsite de substanță și nu se fixează, toate vorbesc la fel… Cartea este un puzzle cu piese luate de peste tot. Este adevărat, niciuna nu e bătută cu ciocanul pentru a se integra în imaginea generală, dar imaginea generală este una mediocră…
Dacă ești scriitor și îți dorești să intri și tu în “zona” fraților Strugațki, trebuie să vii cu mult mai mult…
Nota acordată romanului : 5,8
Sursa foto: nemira.ro
“Mineral”
Singurul peștișor viu din această baltă este cel pe care scrie “grefele umane pe roci”. Toți ceilalți sunt morți și cu burta în sus. “Umor”, cel mai mic dintre ei, a fost primul care s-a prăpădit, sărăcuțul de el… Nu pricep de ce Dănuț Ungureanu și Marian Truță l-au adus cu forța în baltă, nu au avut cu ce să-l hrănească și a murit de foame…
Come on… Dănuț Ungureanu a scris “Așteptând în Ghermana” și împreună cu Marian Truță face parte din generația motocentaurilor de pe acoperișul lumii, de ce să cobori de acolo cu o carte forțată, mecanică, o cutie din hârtie bucșită cu litere ce par a fi îndesate în mare viteză… Era poate un deadline de respectat? Cartea trebuia scrisă până joi?
Trist…
