Distrugerile “odiosului” și “sinistrei” continuă în “vremurile de veselă amintire”…

Articol de Mircea Apostolescu, 1 iunie 2018, 14:15

Una dintre acuzațiile grave care s-au adus și se mai aduc încă regimului comunist și lui Nicolae Ceaușescu este aceea a distrugerii unor clădiri monument istoric, precum Spitalul Brâncovenesc sau Biserica Domnița Bălașa, dar și a unor întregi zone istorice ale orașului, precum Cartierul Uranus.

În locul acestor repere identitare ale Bucureștiului, “odiosul dictator” și “sinistra sa soție”, stăpâniți de mania grandorii, spun criticii de azi, au edificat Casa Poporului, transformată azi în punctul zero al democrației originale românești, Palatul Parlamentului, și Centrul Civic, o altă oroare urbanistică, ce taie orașul în două, separand nordul dezvoltat și civilizat de cartierele-dormitor din sudul rămas în urmă.

Poate că acuzele ce li se aduc “odiosului” și “sinistrei” pentru sistematizarea anilor ’80 sunt în mare parte justificate, dar, iată că, distrugerile continuă, en fanfare, sub stindardele glorioase ale democrației biruitoare. Proprietari hrăpăreți lasă să se autodemoleze clădiri de patrimoniu din centrul orașului, pentru a construi în locul lor blocuri de fier și sticlă, iar companii de stat distrug zone întregi, ansambluri arhitectonice gândite unitar și echilibrat în “vremurile de tristă amintire”.

Un exemplu recent și dureros în acest sens este Complexul Expozițional Romexpo, cu al său Pavilion Central circular, care domina toate celelalte clădiri și constituia un contrapunct necesar la masivitatea rigidă de sorginte stalinistă a Casei Presei, Casa Scânteii, cum se numea în epocă. Romexpo reprezenta un punct de reper major al Bucureștiului, un ansamblu arhitectural definitoriu pentru capitala unei Românii aflate în plină dezvoltare economică, așa cum era România anilor ’60.

De altfel, dezvoltarea economică explozivă a vremii a dus la decizia de a se construi un spațiu expozițional modern, decizie luată de către autoritatea locală a Capitalei în 1959. În anul următor, arhitecții Ascanio Damian, Mircea Enescu și Vera Hariton, împreună cu inginerul Dan Mateescu, elaborează planurile unei moderne clădiri circulare din beton și sticlă. Pavilionul Expoziției Economiei Naționale, așa cum a fost el numit în epocă, a fost finalizat până în 1965. El are o înălțime de 42 de metri, o suprafață construită de 10 mii de metri pătrați și un diametru de 180 de metri. Cupola pavilionului are diametrul de 93 de metri.

Soluția arhitectonică aleasă pentru interior era și ea una foarte modernă. Pavilionul are trei galerii situate la cote diferite și unite prin scări care permit circulația vizitatorilor între nivelele pavilionului. Accesul în clădire se face dinspre esplanadă pe cele două rampe ce sunt situate la nivelul primei galerii.

Pavilionul îndeplinește și azi cerințe pe care nu le întrunesc clădiri noi. Astfel, din punctul de vedere al siguranței vizitatorilor, Pavilionul Central de la Romexpo a fost prevăzut cu trei ieșiri de urgentă, aflate la nivelul solului și dispuse opus și perpendicular pe axa întrării principale. Mai mult decât atât, el a fost racordat la rețeaua feroviară a României, pentru a permite aducerea mărfurilor cu cel mai ieftin mijloc transport terestru.

Cu câțiva ani în urmă, au apărut, însă, două blocuri strâmbe de sticlă, chiar în fața întrării dinspre Piața Presei a Complexului Romexpo. Deja efectul volumetric al Pavilionului Central ce domina esplanadă din fața sa era în mare parte compromis.

Acum, chiar cei de la Romexpo au decis să dea lovitura de grație, din punct de vedere arhitectonic, întregului comolex. În fața Pavilionului Central circular din anii ’60, ei au edificat o hală industrială, din panouri sandwich. Aspectul acestei hale este oribil, ea nu se încadrează în niciun fel în ansamblul existent și distruge complet conceptul de arhitectură inițial. Frumosul Pavilion Central circular este obturat total de o construcție fără nicio noimă, o hală asemănătoare celor ale hypermarketurilor de la marginile Bucureștiului.

Din păcate, acum nu mai putem arunca vina pe “odiosul dictator” și pe “sinistra sa soție”…