Copilul Apelor
Articol de razvanursuleanu, 26 martie 2018, 11:00
Mi-a plăcut “Copilul Apelor” de Emily Diamand. SF în dulcele stil clasic. Secolul 22, schimbări climaterice, tehnologia dusă pe pustii… Anglia a fost inundată, mai întâi de mare, apoi de tâlhari, iar la urmă au venit și scoțienii peste ea… Tot soiul de trebușoare amuzante și obișnuite în astfel de romane. Există însă un motiv important pentru care o să vă invit și pe voi să citiți “Copilul Apelor”. Este vorba despre personajele adulte prezente în această carte.
De-a lungul timpului m-am întâlnit cu texte care, în mod direct sau voalat, ne definesc pe noi, adulții, drept niște cretini incurabili. Odată ce am fost rupți de copilărie și condiționați de Euclid și de legile lui șablonarde, vom deveni în mod axiomatic una și aceeași persoană. Nu contează cum ne numim sau de unde venim. Individual sau în grup, noi, adulții, avem de fapt un singur chip și o singură ocupație. În numele viitorului copiilor noștri, ne ocupăm cu distrugerea metodică a tuturor ființelor vii peste care dăm pe parcursul vieții. Iar la sfârșit, înțelegând doar că timpul pentru distrugere s-a încheiat (deși ar mai fi fost atâtea de făcut…), nici măcar nu ne dăm seama că le lăsăm tocmai acestor copii o lume din ce în ce mai pustie, din ce în ce mai stearpă și mai mică.
“Through the Looking Glass” de Lewis Carroll (“Alice în Țara Oglinzilor”), “Mimsy were the Borogoves” de Lewis Padgett (“Frazbile și Granchioase” – apărută în Almanah Anticipația 1989 în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu) sau “Childhood’s End” de Arthur C. Clarke (“Sfârșitul Copilăriei”) sunt doar câteva dintre aceste texte. În biblioteca mea, ”Copilul Apelor” și-a aflat un loc pe același raft cu ele.
Emily Diamand a câștigat cu această carte concursul The Times de ficțiune pentru copii 2008. Am sentimentul că fiecare cititor merită și el acest premiu, atâta vreme cât nu iese din sanctuar, din balonul de săpun în care se află cei trei copii, eroii acestui roman. Dacă iese, o să-i găsească pe adulți, moment în care orice premiu este pierdut pentru totdeauna.
Nota acordată romanului : 8,5
