Astăzi are loc o nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale
Articol de , 18 februarie 2018, 14:03
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, participă bonurile emise în perioada 1-31 ianuarie 2018.
Extragerea va avea loc la ora 19.50.
Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
În cazul în care numărul cererilor de revendicare depășește 100, va fi organizată cea de-a doua extragere.
Rezultatele vor fi publicate pe site-urile Ministerului Finanțelor, ANAF și Loteria Română pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile.
Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structură ANAF.