Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a demisionat din funcție
Articol de bucurestifm, 4 ianuarie 2018, 09:40
Ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a demisionat din funcție, invocând motive de sănătate în documentul trimis premierului Mihai Tudose.
Ministrul demisionar al Apelor, Doina Pană consideră că prin măsurile pe care le-a luat până acum și-a îndeplinit misiunea, și anume scăderea drastică a tăierilor ilegale de arbori.
Liderul social-democraților, Liviu Dragnea a anunțat că propunerea pentru conducerea Ministerului Apelor și Pădurilor va fi stabilită în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD, care va fi convocat zilele următoare.