Ascultă Radio București FM Live

Gaudeamus 2017 la ora bilanţului

Gaudeamus 2017 la ora bilanţului
Foto: Foto Alexandru Dolea

Articol de Stefania Grigore, 27 noiembrie 2017, 14:23

Ediţia 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 26 noiembrie, în prezenţa unui public numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta de neegalat a evenimentului. Numărul mare al participanţilor (peste 300), al evenimentelor pe care târgul le-a găzduit (peste 800) şi al vizitatorilor – peste 125.000 – care egalează recordul înregistrat la ediţiile precedente, reconfirmă statutul evenimentului şi sloganul sub care s-a desfăşurat şi în acest an: Cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România. Târgul Internaţional Gaudeamus, eveniment reper al peisajului cultural românesc de aproape un sfert de secol a avut loc în acest an în perioada 22 – 26 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Invitatul de onoare al ediţiei a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanţei Comisiei Europene, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost îndrăgitul scriitor şi om de radio Matei Vişniec.

Premiile ediţiei 2017 a târgului, decernate duminică, 26 noiembrie:

• Trofeele Gaudeamus, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin Votul Publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), Nemira şi RAO (locul 2) şi Polirom (locul 3);

• Trofeul pentru Cea mai râvnită carte a târgului, stabilit tot prin Votul Publicului, a revenit Editurii Litera, pentru volumul Testamentul lui Abraham de Igor Bergler;

• Trofeele Presei, pe secţiunile TV, radio, publicaţii şi agenţii de presă, au fost câştigate de: TVR, postul Europa FM, cotidianul Adevărul şi Agenţia Naţională de Presă Agerpres. Trofeul pentru secţiunea online nu a fost acordat. Posturile Radio România, frecvent indicate drept surse de informaţii despre eveniment, nu au intrat în competiţie;

• Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Crime Scene Press;

• Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în semn de apreciere pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus;

• Premiul pentru traducere Antoaneta Ralian, decernat pentru traducători din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie Irinei Oprea şi lui Radu Paraschivescu – pentru traducerea din limba engleză a volumelor cinci şi şase ale seriei Cronicile din Narnia de C. S. Lewis, publicată de Editura Arthur; pentru Aurora Cornu, Raluca Barb şi Edith Cottrell, pentru traducerea în limba franceză a volumului Poeme. Proze scurte, de Aurora Cornu, ediţie bilingvă română/franceză, publicată de Editura Vinea;

• Miss Lectura a ediţiei 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus a fost desemnată Alina Beşliu, studentă la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti. Premiul – un card cadou în valoare de 300 de lei, oferit de Optiplaza.

Proiecte Radio România – Gaudeamus

În cadrul târgului a fost organizată finala celei de a XV-a ediţii a Concursului Naţional de Lectură Mircea Nedelciu, dedicat elevilor de liceu; câştigătoarele acestei ediţii au fost: locul I – Maria Bucşea, Colegiul Naţional Unirea din Târgu Mureş; locul II – Patricia Pârvu, Colegiul Naţional Mircea Eliade din Reşiţa; locul III – Iulia Iacob, Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Cluj-Napoca. Premiile au fost oferite de Radio România (sume de bani destinate achiziţionării de cărţi din târg) şi Scribant Distribution – distribuitor Schneider&Carioca.

Invitaţi de nota 10: Olimpicii României – proiect care aduce în prim-plan competitivitatea şi excelenţa învăţământului românesc şi atrage atenţia asupra performanţelor şi potenţialului reprezentanţilor săi de top pentru viitorul României. La Gaudeamus 2017, 5 elevi medaliaţi la concursuri internaţionale la diverse discipline, au fost invitaţi speciali ai Târgului şi premiaţi de către Asociaţia Club Lions Millennium, Dacia şi Scribant Distribution.

Cărţile se întorc acasă s-a bucurat de un real succes şi în acest an, fondul de carte constituit prin donaţii ale vizitatorilor ajungând în acest an la circa 1.500 de volume. De la lansarea acestui proiect în 2010, peste 151.000 de volume au ajuns, prin generozitatea expozanţilor şi a vizitatorilor Gaudeamus în peste 350 de biblioteci aflate în aria de acoperire a posturilor Radio România. Ziarul Târgului (4 numere) a fost realizat, pentru al patrulea an consecutiv, de către o echipă redacţională de la cunoscuta publicaţie Caţavencii.

Tombola Gaudeamus Derulată pe baza biletelor şi a abonamentelor de intrare, tombola a oferit vizitatorilor ocazia de a câştiga numeroase premii: 10 eBook-reader oferite de BRD Groupe Société Générale, 9 carduri cadou, în valoare de câte 300 de lei, oferite de Optiplaza, accesorii pentru echipamente multimedia InfoTouch Systems şi 3 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 138 lei.

Caramboluri în Bulgaria-Un şofer de camion român reţinut pentru audieri
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:58

Caramboluri în Bulgaria-Un şofer de camion român reţinut pentru audieri

Un şofer de camion român a fost reţinut pentru a garanta prezenţa acestuia la audierile programate pentru miercuri în contextul demarării...

Caramboluri în Bulgaria-Un şofer de camion român reţinut pentru audieri
Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată joi la Sistemul Energetic Naţional
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:43

Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată joi la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată joi la Sistemul Energetic Naţional. Unitatea 1 a Centralei Nuclearelectrice (CNE) de la Cernavodă va...

Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată joi la Sistemul Energetic Naţional
Trafic oprit pe ambele benzi pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:12

Trafic oprit pe ambele benzi pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București

Trafic oprit pe ambele benzi pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției...

Trafic oprit pe ambele benzi pe Autostrada A2 pe sensul Constanța – București
Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:02

Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti

Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile. Meteorologii prognozează pentru zona Municipiului...

Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:04

Break the fake: TikTok și efectul „Rabbit hole”

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...

Break the fake: TikTok și efectul „Rabbit hole”
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:00

Ceremonii militare şi religioase de Ziua veteranilor din teatrele de operaţii

Ceremonii militare şi religioase de Ziua veteranilor din teatrele de operaţii, transmite Ministerul Apărării Naţionale. Acesta organizează  o...

Ceremonii militare şi religioase de Ziua veteranilor din teatrele de operaţii
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:57

Se cunoaste prima semifinalista de la turneul campioanelor

Linda Noskova s-a calificat in semifinalele Turneului Campioanelor dupa ce a invins-o pe Coco Gauff cu 6-3, 6-3. Invingatoarea de la Wimbledon s-a...

Se cunoaste prima semifinalista de la turneul campioanelor
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:48

Renovare energetică a clădirilor rezidenţiale din Sectorul 6

Sectorul 6 al Municipiului Bucureşti, în calitate de beneficiar, anunţă finalizarea, la data de 16 noiembrie 2026, a proiectului ‘Renovare...

Renovare energetică a clădirilor rezidenţiale din Sectorul 6