Ascultă Radio București FM Live

Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 17 noiembrie

Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 17 noiembrie

Articol de , 17 noiembrie 2017, 17:06

CINEMA

* Cinemateca Eforie găzduieşte, de la ora 19:00, o nouă întâlnire a Cineclubului organizat de Arhiva Naţională de Filme în colaborare cu revista FILM, publicaţie trimestrială a Uniunii Cineaştilor din România, în cadrul căreia este proiectat filmul SF „Faust XX”, realizat de Ion Popescu Gopo în 1966, în prezenţa criticilor Cristian Tudor Popescu (invitat special) şi Dana Duma, şi este prezentat cel mai nou număr (3 / 2017) al revistei.

* La Cinema Elvira Popescu, de astăzi începe festivalul CinePOLSKA 2017, de la ora 20:00 fiind proiectat filmul biografic „Arta de a face dragoste. Povestea Michalinei Wisłocka”, regizat de Maria Sadowska, în care Magdalena Boczarska interpretează personajul titular, cel mai renumit sexolog al Poloniei comuniste.

* În cadrul Săptămânii Filmului Maghiar, la Cinema Muzeul Ţăranului rulează:

– de la ora 18:00, documentarul „Hai, băieţi!” de Francisco Escalante despre pregătirea şi participarea istorică a echipei naţionale de hochei a Ungariei în cadrul grupei A a Campionatului mondial de la Sankt Petersburg 2016, proiecţia fiind urmată de un dialog cu realizatorul;

– de la ora 19:00, drama „Welcome”, realizată de Dudás Balázs şi câştigătoare a Marelui premiu la cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional „BuSho – Budapest Shorts”;

– de la ora 20:00, thrillerul „Hurok / Bucla temporală” de Isti Madarász despre un traficant de droguri şi prietena sa care-şi trădează şeful în ultima sa misiune şi rămân blocaţi într-o buclă de timp; după proiecţie autorul răspunde întrebărilor publicului.

* La Happy Cinema de la ora 20:00 este  proiectat filmul-concert „KISS Rocks Vegas”. Surprinsă la apogeul Turneului Mondial cu ocazia aniversării a 40 de ani, formaţia inclusă în Rock and Roll Hall of Fame a zguduit Las Vegasul în timpul concertelor de la The Joint, Hard Rock Hotel & Casino, în Noiembrie 2014.

* Tot de la ora 20:00, în Centru Bar – Cafenea din Pasajul Victoriei este proiectat documentarul „Balta Albă” de Silviu Munteanu, ce spune poveştile muzicienilor care s-au născut, au crescut şi s-au dezvoltat ca artişti în acest cartier bucureştean, pe parcursul a peste 3 decenii. Proiecţia este urmată de un party cu Abasc.

MUZICĂ

* Concertul săptămânal al Orchestrei Naţionale Radio, este susţinut de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, cu participarea violonistului Alexandru Tomescu, care cântă din 2007 pe vioara Stradivarius ce i-a aparţinut lui Ion Voicu, şi a organistei Simonei Săndulescu. În program: Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră, op. 61, de L. van Beethoven şi Simfonia nr. 3 „cu orgă” în do minor, op. 78 de C. Saint-Saëns.

* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” susţine, tot de la ora 19:00 la Ateneul Român, al doilea concert al săptămânii dirijat de Salvador Mas-Conde şi având în program: Suita nr. 2 din baletul „Tricornul” de Manuel de Falla, Concertul din Aranjuez pentru chitară şi orchestră de Joaquin Rodrigo – solist Stan Zamfirescu şi Simfonia nr. 1, în do minor de Johannes Brahms.

* În Quantic Club continuă prima ediţie a evenimentului Metal Gates Festival. Azi de la ora 17:00 susţin concerte trupele: Other Eyes Wise – UK; Terra ΙncΩgnita – Grecia (de la ora 17:50); Animae Silentes – Italia (de la ora 18:45); Lunarsea – Italia (de la ora 19:40); Votum – Polonia (de la ora 20:40); Swallow The Sun – Finlanda (de la ora 22:00); (EchO) – Italia (de la ora 00:30) şi Psychogod – România (de la ora 01:25).

* „The Great Revival / Marea Renaştere” se intitulează concertul susţinut la Sala Palatului, de la ora 20:00, de Marele Cor al Armatei Roşii şi închinat memoriei membrilor Ansamblului Alexandrov care au pierit în accidentul aviatic de anul trecut.

* Vincenzo D’Amico vine pentru prima dată în România pentru un concert pe care-l dă în Oxygen Club, de la ora 22:00.

* FreeStay susţine un concert la Hard Rock Cafe, începând cu ora 22:30.

SPECTACOLE

* La Sala Polivalentă se desfăşoară în acest week-end Bucharest Dance Festival al cărui program complet îl găsiţi aici .

* Librăria Cărtureşti – Verona găzduieşte, de la ora 17:00, audiţia-atelier a spectacolului radiofonic „Stejarul pitic, cel mai bun tătic” de Victoria Pătraşcu, organizată în colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihai Lungeanu. În distribuţie: Constantin Cojocaru, Alexandru Bindea, Adriana Trandafir, Adina Andrei, Violeta Berbiuc, Mircea Constantinescu, Ionuţ Kivu, Dragoş Huluba.

*  Tot de la ora 17:00, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, Asociaţia pentru copii şi bătrâni „Sfântul Hristofor” şi Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” au pregătit recitalul de muzică şi poezie „Splendorile Toamnei”.  Organizația recrutează voluntari în cadrul Campaniei „Ţi-ar plăcea să fii voluntar? Hai şi tu alături de noi!”, pe toată perioada lunii noiembrie, fie că sunt elevi, studenţi sau tineri de toate vârstele.

* Yury Zavadsky din Ucraina susţine, de la ora 19:00 în Green Hours, un performance de Sound Poetry, urmat de un party.

* Tot de la ora 19:00, la ArCuB are loc o reprezentaţie cu prima montare scenică a romanului „Expoziţia de trandafiri” de Istvan Orkeny, o comedie neagră despre dorinţa noastră de a trăi veşnic, măcar pe pelicula de film, dacă nu altfel. Adaptarea şi regia: Mihai Alexandru Ion, care interpretează şi rolul principal.

EXPOZIŢII

* De astăzi până pe 12 decembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României, în cadrul seriei „Exponatul lunii”, puteţi vedea o furcă de tors din os cu reprezentarea Venus Pudica de la Capidava, piesă recent descoperită prin cercetare arheologică.

* Începând cu ora 17:00, la etajul 4 al sediului Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bd. Expoziţiei nr. 30 A are loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Kosovo – carte de identităţi. Ghid turistic pentru orbi”, ce cuprinde lucrări realizate de către studenţii Dragoş Ioniţă, Aurel Lazăr, Monica Andonie şi Laura Ilisii cu ocazia Şcolii de vară internaţionale de la Universitatea din Prishtina (Kosovo) la care au participat în iulie anul acesta. Vernisajul este urmat, de la ora 18:00, de o dezbatere cu tema „Este Kosovo un stat viabil? Perspectiva României privind evoluţiile regionale şi recunoaşterea Kosovo”, ce va include prezentarea volumului colectiv recent publicat „State building in post-independence Kosovo. Policy Challenges and Societal Considerations”.

* La Galeria A5 Studio Space din Piaţa Amzei, nr. 5, de la ora 18:30 este vernisată expoziţia „Autorul Colectiv”, un proiect ce investighează istoria orală a construirii Casei Poporului, iniţiat de artistul vizual Călin Dan şi realizat în colaborare cu arhitecta Celia Ghyka ca un nou episod al cercetării artistice pe termen lung, Arhitectura Emoţională. Pe 22 noiembrie, la Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecţilor din România va avea loc o dezbatere-conferinţă publică cu participare internaţională.

* Victoria ArtCenter găzduieşte, de la ora 19.00, vernisajul expoziţiei colective DPLATFORM SEASON 2, rezultatul unei cercetări colaborative iniţiată de un grup de artişti în care practica lor s-a intersectat cu cea a unor antropologi şi arhitecţi de peisaj şi, nu în ultimul rând, cu discursul filosofic din zona Postumanismului ori a recentei Object Oriented Ontology.

Evenimentul Run for Heroes 2026 modifică traseul a 12 linii de transport public
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 17:08

Evenimentul Run for Heroes 2026 modifică traseul a 12 linii de transport public

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) va modifica liniile din aceste zone. Astfel, linia...

Evenimentul Run for Heroes 2026 modifică traseul a 12 linii de transport public
Cum îi ajutăm pe copii să descopere lumea dincolo de ecrane? 
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 15:50

Cum îi ajutăm pe copii să descopere lumea dincolo de ecrane? 

Ce alternative reale le putem oferi într-o perioadă în care telefonul, rețelele sociale și conținutul digital ocupă tot mai mult din timpul...

Cum îi ajutăm pe copii să descopere lumea dincolo de ecrane? 
Muzeul Satului deschide înscrierile pentru tabăra de creație “Vara pe uliță”
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 15:48

Muzeul Satului deschide înscrierile pentru tabăra de creație “Vara pe uliță”

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” dă startul înscrierilor pentru cea de-a 34-a ediție a taberei de creație “Vara pe...

Muzeul Satului deschide înscrierile pentru tabăra de creație “Vara pe uliță”
Armata României participă la ASTROFEST 2026, în Parcul Crângași
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 15:26

Armata României participă la ASTROFEST 2026, în Parcul Crângași

Forțele Terestre, Forțele Navale, Forțele Aeriene și Agenția Spațială și de Radiocomunicații participă, în perioada 12-13 iunie, la...

Armata României participă la ASTROFEST 2026, în Parcul Crângași
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 15:12

Cupa Mondială de Fotbal 2026 > Program | Curiozități | Recorduri

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 începe astăzi, 11 iunie, și durează până pe 19 iulie 2026, fiind organizată în premieră de trei țări:...

Cupa Mondială de Fotbal 2026 > Program | Curiozități | Recorduri
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 14:35

“Femei Umăr la Umăr” ajunge în Italia. Eveniment dedicat româncelor din diaspora, la Padova

Proiectul “Femei Umăr la Umăr”, realizat de Radio București FM, ajunge pentru prima dată în Italia. Evenimentul va reuni, pe 14...

“Femei Umăr la Umăr” ajunge în Italia. Eveniment dedicat româncelor din diaspora, la Padova
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 14:12

Întâlnirea Națională Dacia Clasic: peste 50 de automobile istorice expuse în Piața Centrală din Vaslui

Vasluiul găzduiește sâmbătă, 13 iunie 2026, Întâlnirea Națională Dacia Clasic, eveniment dedicat pasionaților de automobile istorice. Peste...

Întâlnirea Națională Dacia Clasic: peste 50 de automobile istorice expuse în Piața Centrală din Vaslui
Actualitate joi, 11 iunie 2026, 13:21

Ministerul Sănătăţii solicită creşterea coeficienţilor din legea salarizării

Ministerul Sănătăţii solicită creşterea coeficienţilor din legea salarizării pentru mai multe categorii profesionale din domeniu. Ministerul...

Ministerul Sănătăţii solicită creşterea coeficienţilor din legea salarizării