Ecouri în Câmp de Lavandă!
Articol de Maria Gheorghiu, 3 noiembrie 2017, 10:10
Sunt fericită să vă spun că ecourile sunt minunate. Am selectat dintre acestea două, care mi-au fost transmise și în scris. Prima impresie a venit de la Clara Mărgineanu, jurnalist TVR și scriitor iar cea de-a doua de la colegul de scenă din Constanța, Daniel Iancu:Am vorbit cu puţine zile în urmă la telefon şi, totuşi, îţi scriu acum, în încercarea de a transforma emoţia în cuvinte şi, poate, de a-ţi spune ceea ce nu am apucat. Pentru că trăim vremuri pe repede înainte, ne vedem, ne îmbrăţişăm şi rostim puţin din adevăr şi din adânc. Probabil, aşa se întâmplă cu orice ipostază a iubirii. Ardem, asimilăm până la identificare, tăcem până când ne e teamă de teamă…
Teama de a nu rosti cuvinte prea mari, mai ales când este vorba despre un prieten. Teama de a nu fi subiectiv, mai ales când contează să fii subiectiv.
Mi se părea că te știu pe dinafară. Din totdeauna, din 1995. Cu bune și cu rele, ne-am scris, cumva, alături, parcursul lansărilor. La prima mea carte, cea de debut, tu mi-ai fost, alături. Alături și de George Ţărnea. Acum, ne-ai aşezat între coperţile aceluiaşi album. Despre această alăturare nu pot decât să tac prelung.
Îţi scriu pentru că am ascultat discul tău, ,,Câmp de lavandă” pe care mi se părea că îl ştiu. În linişte, în singurătate, detaşându-mă de toate amintirile şi polemicile noastre, cordiale, desigur. Ascultasem piesele, te ştiam pe tine, de ani şi ani, eram dintre cei care greşeau spunând: ,,Maria mea”.
Te întâlnisem, dar nu știam ce şi cum va urma în evoluţia ta. Nici tu nu ştiai. Am fost la lansarea discului tău, la acest ,,Câmp de lavandă”, am şi vorbit, dar când l-am deschis şi l-am ţinut în palme, minute în şir, am ştiut că adevăraţii artişti au supravieţuirea înşurubată în lacrima artei. E mult prea frumos ceea ce ai reuşit! Ştii bine că nu te-am admirat necondiţionat, de aceea să mă crezi acum, când scriu că eşti un creator de univers sonor. Şi auditiv şi cromatic! Erai datoare, poate, cu această culoare regală, vieţii tale.
Ascult, tot ascult şi muzica ta seamănă în mine vedenii splendide, pictate violet, despletite în speranţă, glasul tău e al iubirii pure (pe alocuri îţi aud glasul de acum 25 de ani). În sângele vocii tale nu va arde vreodată focul înfrângerii!
Scriu, și adiată de impresia tactilă a albumului tău. E pur, e frumos, e de catifea. Mi-ai spus că ai cuvinte de mulţumire către un domn, Costin Coşoiu, nu îl cunosc. Îi mulţumesc şi eu pentru gest, pentru trăire.
În rest, doar mi se părea că te cunosc, că ştiu ce cânţi. E adâncă psaltire şi uimire în ceea ce tocmai ascult. Nu ştiu ce balsam ai în glas, nu ştiu cu ce colţi fermecaţi, de ghimpi sau de stea de mare, apeşi pe chitară. Ştiu doar că îţi scriu cu o linişte care ar putea să înhame prietenia noastră, la clipa de acum.
Aş vrea ca din sângele meu să mai picure hârtia pe care tu vei scrie un cântec!
”Prieten drag, Maria,
Îndrăznesc să sper că toți oamenii buni din lumea asta au pășit la un moment dat din viața lor, cu sfială și plini de emoții împărtășite sau nu, prin câmpul lor de lavandă. Am pășit și eu.
Ca într-un vis frumos, am mers până la copacul de la marginea câmpului. “Copacul și lavanda” mi-au dat o stare de bine, de bucurie , de liniște. Am privit printre crengile copacului și apoi am întors capul. Nesfârșit de frumos, acest “Câmp de lavandă”. Am ridicat privirea și da, cerul era un imens “Curcubeu” ce picta măiastru mii de “Fluturi”.
“Cum să trăiești frumos fără iubire”?, m-am întrebat. Răspunsul mi l-a dat o boare de vânt strecurată printre crengile copacului:
– Trăiește iubirea ca pe o “Poveste simplă”, mi-a spus vântul. Rostește un “Descântec de soare și de lună”…și vei reuși. Între copac și câmpul de lavandă nu vor mai exista “Punți înghețate”. Nu contează “Cum a fost”. Contează doar ca “Îngerii iubirii” să-ți fie alături și să-ți aducă binecuvântarea.
Și așa, copacul și câmpul, “În armonie” deplină, au scris cel mai frumos “Epilog”. “Femeia lavandă”…ești tu, Maria Gheorghiu !
