Dunkirk – când politicienii şovăie, civilii salvează armata

Articol de , 2 octombrie 2017, 14:28 / actualizat: 9 octombrie 2017, 15:16

„Dunkirk” este o impresionantă dramă de război realizată de Christopher Nolan ca scenarist, regizor, şi co-producător cu un buget pe măsură, reconstituind artistic retragerea de pe plaja orăşelului francez Dunkerque, din mai 1940 a peste 300.000 de soldaţi britanici. Încercuiţi de înaintarea armatei naziste împreună cu militarii francezi, care au ţinut piept trupelor germane, erau ţintă sigură pentru avioanele wehrmacht-ului. La fel erau şi navele trimise de comandamentul britanic să-i evacueze, însă doar una câte una din teama de a nu-şi pierde preţioasa flotă. Însuşi Churchill îşi propusese să retragă numai 30.000 de militari. De aceea, în ziua evacuării nu exista decât o patrulă aeriană, formată din trei avioane de vânătoare şi acestea fără combustibil destul.

De la această situaţie porneşte Christopher Nolan pentru a oferi publicului trei perspective asupra crâncenei lupte a vieţii cu moartea de-a lungul unor zile şi nopţi lungite, parcă la infinit, de sentimentul că următoarea secundă ar putea fi ultima pentru personajele filmului, transmis şi celor din sală. Teama de moarte şi sentimentul abandonării, determină o parte din personaje să devină aproape inumane. Dar există şi eroismul, altruismul şi solidaritatea de care dau dovadă altele, mai ales piloţii avioanelor de vânătoare şi membrii echipajelor micilor nave private care reuşesc să salveze majoritatea soldaţilor britanici. Fiecare perspectivă – una pe uscat, alta pe mare şi încă una aeriană – prezintă mai multe poveşti care se împletesc şi se întretaie. Montajul nu este unul cronologic, tocmai pentru că parte din întâmplări sunt prezentate fie din două, fie din toate trei perspectivele.

Că filmul are ca producător principal compania Warner Bros se vede din mesajul pro-american inserat către finalul său. Atipică pentru Hollywood este însă decizia lui Nolan de-a distribui în roluri principale actori cvasi-necunoscuţi. În această dramă joacă şi Cillian Murphy, Mark Rylance, Kenneth Branagh sau Tom Hardy, care are însă mai tot timpul faţa aproape acoperită de masca de pilot. Şi poate cei mai tineri vor recunoaşte pe Harry Styles, necunoscut ca actor, dar celebru ca membru al trupei One Direction. Indiferent din ce categorie de actori ar face parte, toţi sunt foarte convingători în rolurile jucate.

De la bun început, tensiunea este ridicată. Însă scenariul inteligent al filmului ce conţine momente de relaxare, unele chiar comice, şi, mai ales, coloana sonoră ce îmbină zgomotul apei, al gloanţelor, al avioanelor sau al obuzelor cu muzica lui Hans Zimmer, sunt cele care potenţează această tensiune şi modelează starea de spirit a spectatorului. Însă, pentru cei a căror sensibilitate n-a fost încă tocită, poate fi deranjantă omniprezenţa muzicii. Foarte frumoasă, dar şi importantă, este imaginea semnată de olandezul Hoyte Van Hoytema, care, filmând în formatul IMAX, te teleportează în mijlocul haosului războiului. Însă, la peste 2 luni de la lansare drama de război mai rulează doar la . Aveţi grijă să nu o rataţi.