Ziua Bucureștiului, 20 septembrie! Istoria resursa de dezvoltare!

Articol de Mircea Apostolescu, 20 septembrie 2017, 07:30

Cum a început povestea …

Cei mai multi dintre noi știm, probabil, că pe 20 septembrie este ziua orașului nostru, Ziua Bucureștiului. Dar de ce tocmai pe 20 septembrie? Ce s-a întâmplat în această zi? Cum a ajuns orașul nostru Capitala Țării Românești și, mai apoi, Capitala României?

Bucureștiul are un parcurs istoric ce poate fi considerat cel puțin interesant, plin de povești, despre domni pamânteni aprigi, care au dus bătălii crâncene pentru neatârnare, dar si despre altii, iubitori de frumos si de cultură, despre domni fanarioti, iubitori de arginti, mai cu seamă, dar ctitori si ei de palate si sfinte biserici, despre boieri bogati si domnite frumoase …

Orașele medievale s-au format în Țara Românească ca adevărate centre economice. Isi duceau traiul, în aceste orașe medievale, târguri, cum le numeau cronicarii vremii, oameni din toate clasele sociale, oșteni, boieri, negustori, meșteșugari, dar și țărani.

Nașterea orașului – Cetatea Dâmboviței și satul București

Și târgul Bucureștilor își datorează începuturile, ca multe alte asezări urbane din Țara Românească, unei curți locale fortificate și asezării dezvoltate în apropiere. Fortificația, ca și toate celelalte castele medievale, avea menirea de a apăra rutele comerciale, iar, mai apoi, în jurul acesteia se dezvoltau sate, care aprovizionau garnizoană cu grâne, apoi, se așezau meșteșugarii și negustorii, se construiau hanurile, pentru a primii neguțătorii străini, care veneau să-și aducă mărfurile dinspre Răsărit, cât și dinspre Apus, dinspre Miazănoapte și dinspre Miazăzi.

Prima dată, această curte aflată pe malul râului Dâmbovița, apare în izvoare sub denumirea de “cetatea Dambovitei”. Numele de București provine de la un sat care s-a dezvoltat în vecinătatea cetătii Dâmbovița, cel aflat la est de cetatea fortificată din cea de-a două jumătate a veacului ali XIV-lea. Bucureștiul era satul ce aproviziona cu produse agricole cetatea și garnizoana ei.

Cetatea Bucurestilor a domnului Vlad Țepeș

Cetatea Dâmboviței fusese ridicată la intersecția unor drumuri folosite de negustori, tocmai pentru a controla aceste rute comerciale. Acest fapt a dus la dezvoltarea orașului. Astfel, din București plecau drumuri spre Giurgiu, spre Cornătel, spre Târgusor-Târgoviște și către Slatina.

Vlad Țepeș, domn al Țării Românești (1448-1476 cu întreruperi) începe construcția unei noi fortificații a Bucureștilor și stabilește temporar, aici, principala reședință domnească.

Prima atestare documentară a Bucureștiului

Cum lucrările la noua fortificație erau aproape de final, la data de 20 septembrie 1459, a fost emis un document, pesemne pentru a marca acest fapt. Documentul spune, clar, că este un act scris „în cetatea București”.

Deși suprafața curții s-a triplat, încă nu se poate vorbi, în 1459, despre mutarea principalei reședințe domnești la București. Domnitorul Vlad Țepeș își urmărea scopurile militare și strategice. În afara cazurilor în care supraveghea lucrările, domnitorul Țării Românești a stat în cetatea Târgoviștei.

1659 Bucureștiul devine capitala Țării Românești

În cursul veacului al XV-lea, a existat o alternanță între București și Târgoviște, Țara Românească având capitala când într-una, când în cealaltă dintre cetăți, după voința domnului în scaun. Numai în a două jumătate a secolului al XVII-lea balanța inclină în favoarea Bucureștilor.

Astfel, abia la două secole după prima sa atestare documentară, în 1659, în timpul domniei lui Gheorghe Ghica (1659-1660), Bucureștiul devine capitala Tării Românești. La baza acestei alegeri au stat criterii politico-militare. Spre pildă, reședința din orașul de pe Dâmbovița era ușor de supravegheat de către garnizoana otomană aflată la Giurgiu. Trupele otomane puteau ajunge mai ușor la București decât la Târgoviște, pentru a-l mazili pe domnul Țării Românești, așa cum avea să se întâmple, în 1714, domnul Constantin Brâncoveanu.

Bucureștii nu au rămas capitala Tării Românești sub toți domnii ce i-au succedat lui Gheorghe Ghica. Astfel, curtea Târgoviștei a fost preferată de către domnii ce s-au luptat pentru a înlătura suzeranitatea Înaltei Porti, în timp ce în București au stat domnii ce s-au plecat puterii Sultanului de la Stambul.

Planul orașului București, instituții și locuitorii

Curtea domnească, din care se mai păstrează și astăzi câteva ziduri, în Centrul Istoric, în apropiere de Hanul lui Manuc, a fost centrul orașului. În funcție de acest centru al puterii politice s-a conturat și planul Bucureștilor.

Comerțul a reprezentat un motor important al dezvoltării acestui oraș și, deloc intâmplător, inima orașului este considerată Ulița Mare sau strada Lipscanilor. În apropierea străzii erau concentrate case ale boierilor, biserici, hanuri, prăvălii și ateliere ale meșteșugarilor, în ceea ce astăzi numim Centrul Istoric.

Bucureștiul – capitala Principatelor Unite

Prin 1856, unionistii din Moldova și Țara Românească lucrau din greu, atât în interior, cât și prin capitalele europene pentru Unirea Principatelor. Acest deziderat politic avea să se împlinească, în 1859, prin dublă alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza, la Iași și la București.

Pentru că în ambele tabere unioniste existau personalități politice foarte puternice, s-a convenit că, pentru păstrarea unui echilibru între cele două Principate, având în vedere că domnul avea să fie moldovean, Capitala urma să fie la București. Astfel, Bucureștii au devenit, mai întâi, Capitala Principatelor Unite.

Mai apoi, prin eforturi diplomatice susținute, oamenii politici ai vremii au reușit să transforme uniunea personală, săvârșită prin dublă alegere a lui Cuza, într-o unire politică definitivă a Principatelor, sub numele de România și sub domnia lui Carol I de Hohenzzolern. În istorie, acest prim stat unit românesc avea să fie cunoscut, după cucerirea Independenței de Stat (1877-1878), ca Vechiul Regat. Bucureștiul și-a păstrat, mai apoi, și rolul de Capitală a României Mari, după 1 Decembrie 1918.

În fapt, după 1859, Bucureștiul și-a pierdut o singură data rolul de capitală, în 1917, în timpul ocupației germane. Atunci, înaintea ocupării Bucureștiului de către trupele germane, Guvernul României s-a retras în Moldova, la Iași, acest oraș devenind Capitală. Armata Română a continuat lupta, apărând Moldova, Capitala de la Iași și Guvernul, în luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Ctitorii ale veacurilor XVI-XVIII

Bucureștii păstrează și urme ale trecerii unor domni ca Șerban Vodă, Radu Vodă sau Mihai Viteazul, de numele cărora se leagă ctitorii de mânăstiri-Mănăstirea Șerban Vodă, Mănăstirea Radu Vodă și Biserica Mihai Vodă.

În perioada 1558-1559, a fost construită la Curtea Veche, Biserica Domnească. Această a fost ctitorită de domnitorul Mircea Ciobanul, și reprezintă cea mai veche clădire de cult care s-a păstrat în București.

În 1694, domnul Constantin Brâncoveanu, mare iubitor de cultură, înființa Academia Domnească de la București, având ca limbă de predare greaca veche. Prima scoală superioară din Țara Românească își avea sediul în clădirile Mănăstirii Sfântul Sava. Tot de domnul Brâncoveanu și de familia sa se leagă ctitoria a două biserici superbe ale Bucureștilor, cea de la Piața Sfântul Gheorghe, ultima ctitorie a domnului, care adăpostește și mormântul sau, și …cea de pe Calea Victoriei, de lângă Palatul Regal, ridicată de către ginerele său, Iordache ce ținea pe fiica domnului, Safta, “drept mulțămire” că au scăpat de la Stambul.

În anul 1704, spătarul Mihai Cantacuzino construiește Spitalul Coltea, prima instituție din domeniul medical din București.

Bucureștiul de demult …

Bucureștiul era, în veacurile trecute, un oraș al hanurilor, unde neguțătorii își schimbau mărfurile, al meșteșugarilor, al mahalalelor, unde își duceau viața micii meșteșugari și țăranii care produceau zarzavaturi și alte de-ale gurii pentru locuitorii orașului, dar și al centrului care, nu de puține ori, era sclipitor. Palatele marilor familii boierești de pe Podul Mogosoaiei îmbinau tradiția arhitecturii brâncovenești cu elemente occidentale și găzduiau baluri, după modelul nobilimii din Apus.

Denumirea de Micul Paris vine din anii domniei Regelui Carol I și se referea la centrul orașului Luxul de pe Podul Mogoșoaiei rivaliza fie cu cel de la Istanbul, în timpul stăpanirii otomane, fie cu cel de la Viena sau Paris. Mai sunt, încă, în picioare, multe alte palate, case și biserici vechi, ctitorite de familiile boierești ale Bucureștilor.

Cei mai pragmatici mă vor întreba, fără îndoială, de ce ne interesează pe noi atâta istorie, toate lucrurile acestea, care s-au întâmplat cu zeci și sute de ani în urmă ?

Ei bine, ne interesează, pentru că, în Europa de astăzi, istoria și tradiția au devenit o resursă de dezvoltare! Astăzi, mari orașe europene, Parisul, Roma, Londra, Viena, Praga, nu se mai dezvoltă pe seama unor industrii ale trecutului, mari consumatoare de energie și poluante. Aceste mari orașe și altele asemenea lor se dezvoltă mai ales pe seama turismului și a serviciilor care sunt legate de acesta.

Noi, bucureștenii ne lamentăm că străinii nu vin în număr mare pentru a ne vizita orașul și că sosesc în București mai ales în călătorii de bussiness. Ei bine, dragi bucureșteni, “poveștile”, înainte de toate, vând destinațiile turistice!

Pentru ca turiștii străini să vina la București așa cum se duc la Roma, la Paris, la Viena sau la Praga, mai întâi trebuie ca noi să scoatem la iveală “poveștile” deosebite ale orașului nostru, să ne conservăm și să ne punem în valoare monumentele, să le oferim și altceva decât cârciumi. Cultura, istoria, arta și meșteșugurile tradiționale pot “vinde” Bucureștiul ca destinație turistică mult mai bine decât berea ieftină din cârciumile Centrului Vechi de acum!