Ascultă Radio București FM Live

Simona a câştigat thriller-ul cu bulgăroaica Pironkova

Simona a câştigat thriller-ul cu bulgăroaica Pironkova

Articol de , 29 iunie 2017, 16:09

Azi s-a reluat partida Simonei Halep cu Tsvetana Pironkova în aceeasi atmosferă de bâlci. Spectatori prezenţi la câţiva metri de jucătoare, dialoguri care se puteau auzi atunci când se jucau punctele şi cu zgomote de polizoare care întregeau atmosfera inedită de la Eastbourne.
După ce a pierdut primul set la tie-break în partida întreruptă aseară din cauza ploii, astăzi la reluare, Simona a reuşit să echilibreze scorul şi să-şi adjudece al doilea set tot la tie-break cu 7-6. Simona a jucat bine dar cu reţinere, nu a forţat şi chiar dacă a câştigat manşa secundă, jocul ei a fost unul neutru din punct de vedere al reuşitelor.

Setul decisiv începe tot sub semnul echilibrului, ambele jucătoare nedorind să rişte absolute nimic. Se ajunge la 2-2, apoi la 4-4 şi 5-5. Din acest moment jocul bulgăroaicei se prăbuşeşte, plusul de valoare al Simonei îşi spune cuvântul, iar eleva lui Darren Cahill pune presiune şi mai mare pe adversară, care cedează până la urmă setul decisiv la 7-5.
Simona se califică în sferturile turneului de la Eastbourne unde o va întâlni tot astăzi pe daneza Caroline Wozniacky.

Cresc temperaturile, în Capitală. FOTO: Adriana Baciu
Actualitate vineri, 6 martie 2026, 18:10

Sâmbãtã, vreme frumoasã în Capitalã

La noapte, Cerul va fi variabil, cu nori de nivel jos şi posibil ceaţã spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab pânã la moderat....

Sâmbãtã, vreme frumoasã în Capitalã
Ciucu spune că e ilegal proiectul prin care Sectorul 4 vrea să păstreze mai multe artere în administrare
Actualitate vineri, 6 martie 2026, 17:31

Ciucu spune că e ilegal proiectul prin care Sectorul 4 vrea să păstreze mai multe artere în administrare

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că proiectul în baza căruia Primăria Sectorului 4 vrea să păstreze în administrare o serie de...

Ciucu spune că e ilegal proiectul prin care Sectorul 4 vrea să păstreze mai multe artere în administrare
Primăria Capitalei în incapacitate de plată!
Actualitate vineri, 6 martie 2026, 17:17

Primăria Capitalei în incapacitate de plată!

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a lansat un apel către toate forțele politice din coaliția de guvernare ca, săptămâna viitoare,...

Primăria Capitalei în incapacitate de plată!
Avocatul Poporului a atacat la CCR ordonanța Guvernului privind reforma administrației publice!
Actualitate vineri, 6 martie 2026, 15:56

Avocatul Poporului a atacat la CCR ordonanța Guvernului privind reforma administrației publice!

Instituția Avocatului Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României privind aspecte de neconstituționalitate în legătură cu...

Avocatul Poporului a atacat la CCR ordonanța Guvernului privind reforma administrației publice!
Actualitate vineri, 6 martie 2026, 15:05

Organizarea concursurilor pentru posturile vacante din învăţământ, în consultare publică

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat, vineri, în consultare publică, un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se stabileşte...

Organizarea concursurilor pentru posturile vacante din învăţământ, în consultare publică
Actualitate vineri, 6 martie 2026, 14:39

DNSC: Tentativele de fraudă se intensifică în această perioadă, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii

Tentativele de fraudă tind să se intensifice în această perioadă, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, pe fondul apariţiei unor site-uri...

DNSC: Tentativele de fraudă se intensifică în această perioadă, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii
Actualitate vineri, 6 martie 2026, 14:34

Sting și Lewis Capaldi vin la Untold 2026 iar Kapital 2026 va fi și mai mare

Ioana Chereji, Head of Communication UNTOLD Universe, a fost invitata lui Răzvan Petre în ediția de colecție de vineri, 6 martie 2026, a...

Sting și Lewis Capaldi vin la Untold 2026 iar Kapital 2026 va fi și mai mare
Actualitate vineri, 6 martie 2026, 14:24

Zboruri de evacuare şi de repatriere asistată pentru cetăţenii români aflaţi în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe precizează că un zbor de evacuare organizat de România prin intermediul Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii...

Zboruri de evacuare şi de repatriere asistată pentru cetăţenii români aflaţi în Orientul Mijlociu