Ascultă Radio București FM Live

Spectacole de teatru în București – 1 iunie 2017

Spectacole de teatru în București – 1 iunie 2017
Foto: Sursa foto: bulandra.ro

Articol de , 1 iunie 2017, 10:28

Spectacole de teatru cu Andrei Huțuleac, Alexandru Pavel și Alin Florea, la Metropolis, și cu Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs, la Teatrul Bulandra, în cadrul FestCO

Seara de 1 iunie este una bogată în spectacole la FestCO.
De la ora 18:00, în secțiunea Concurs este prezentat spectacolul ”Luminiţa, de la capătul tunelului”, producție a Teatrului Național București. Piesa Radu F. Alexandru, montată de Mircea Cornişteanu, la Sala Atelier a TNB, vă prilejuiește întâlnirea cu actorii: Constantin Cotimanis, Monica Davidescu/Iuliana Moise, Dragoş Stemate şi Alexandra Poiană.
Iar de la ora 20:00, va fi prezentat în fața juriului ”:P Patru piesuțe politice despre dușmani”, spectacol al Teatrului Național Târgu-Mureș, trupa Liviu Rebreanu. Reprezentația are loc la Teatrul de Comedie, la Sala Radu Beligan.

FestCO vă aduce și astăzi o comedie de colecție, ”Măscăriciul”, un spectacol cu Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs, montat de Mălăele la Teatrul Bulandra. Îi vedeți la Sala Toma Caragiu, de la 19 :00.

La aceeași oră începe și spectacolul invitat al ediției aniversare a Festivalul Comediei Românești, ”O scrisoare pierdută”, creație a directorului de scenă Victor Ioan Frunză, la Teatrul Metropolis. Din distribuție: Andrei Huțuleac, Alexandru Pavel, Alin Florea, Adrian Nicolae, Dan Rădulescu, George Costin, Nicoleta Hâncu, Sorin Miron.
Ultimul eveniment al serii este one woman show –ul Ilonei Brezoianu, ”Fata din curcubeu”, text și regie Lia Bugnar, o producție Godot Café Teatru, prezentată la Sala Studio a Teatrului de Comedie, de la ora 19:30.

Și Grand Prix Nova continuă.
În această seară, de la ora 20:00, în Grădina Eden (Calea Victoriei, nr.107), puteți asista la un performance-ul live ce îmbină într-un peisaj sonor complex sunete înregistrate în zonele recent redeschise după decontaminare de la Fukushima, cu cele ale protestelor antinucleare din faţa parlamentului japonez și cu muzică tradiţională de pe discuri de vinil, cumpărate din Japonia. Un eveniment inedit propus de Amandine Casadamont. Artista franceză vrea să tragă un semnal de alarmă asupra potențialului pericol pe îl reprezintă centralele nucleare în intreaga lume, prin acest limbaj universal al sunetului. Show-ul va fi creat cu ajutorul a trei platane și un pupitru, deci va fi spectaculos și visual.
Pentru a asculta toate cele 45 de spectacole aduse la cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic, accesați www.eteatru.ro.

Și Festivalul Teatrului Masca e în plină desfășurare. Statuile Vivante vor fi și astăzi, de la ora 18:00, în Parcul Humulești. 20 de personalități ce au marcat istoria omenirii sunt aduse aici de trupa Big Names din Austria. Lor li se alătură cei 16 actori ai Teatrului Masca, dar și șase artiști chinezi care vor cu tot dinadinsul să ne surpindă, ei creează celebrele personaje din ”O noapte furtunoasă” a lui Caragiale: Jupân Dumitrache, Veta, Zița, Chiriac, Rică Venturiano și Spiridond.

Spectacolele serii:

18:00

”Luminiţa, de la capătul tunelului”, spectacol pe textul lui Radu F. Alexandru, regia: Mircea Cornişteanu, la Sala Atelier a TNB. În distribuție: Constantin Cotimanis, Monica Davidescu/Iuliana Moise, Dragoş Stemate şi Alexandra Poiană. Reprezentație în cadrul FestCo.

19:00

”Căsătoria” de Gogol, spectacol realizat de Yuri Kordonski, cu: Andreea Bibiri / Anca Androne, Dana Dogaru, Mariana Mihuţ, Cornel Scripcaru, Răzvan Vasilescu, Doru Ana, Ionel Mihăilescu, Victor Rebengiuc, Marius Chivu, Ana Ioana Macaria, Şerban Pavlu, la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei.

”Măscăriciul”, o comedie cu Horaţiu Mălăele şi Niculae Urs, la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu. Reprezentație în cadrul FestCo.
”O scrisoare pierdută”, spectacol realizat de directorul de scenă Victor Ioan Frunză, la Teatrul Metropolis. Din distribuție: Andrei Huțuleac, Alexandru Pavel, Alin Florea, Adrian Nicolae, Dan Rădulescu, George Costin, Nicoleta Hâncu, Sorin Miron. Reprezentație în cadrul FestCo.

”Aventurile lui Habarnam”, spectacol în regia lui Alexandru Dabija, cu Pavel Bartoș în rolul principal, la Teatrul Odeon.

”Deșteptarea Primăverii” de Frank Wedekind, regia și scenografia: Vlad Cristache, muzica originală compusă de Daniel Rocca, solist al trupei Firma, spectacol în care îi veți regăsi pe cei 10 tineri actori proaspăt angajați ai Teatrului Mic, alături de Gheorghe Visu, Mihaela Rădescu, Liliana Pană.

”Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”. un spectacol cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă, în regia lui Alexandru Dabija, pe textul lui Cătălin Ştefănescu inspirat din romanul “Moromeţii”, la Teatrul Act.

”Încă nu, dar o să fie…”, o comedie de Ray Cooney & John Chapman, regia: Serban Puiu, la Teatrul Elisabeta. Din distribuție: Aurelian Temișan, Gabi Costin, Alexandra Velniciuc, Monica Davidescu, Vasile Calofir.

19:30

”Fata din curcubeu”, one woman show Ilona Brezoianu, text și regie Lia Bugnar, o producție Godot Café Teatru, prezentată la Sala Studio a Teatrului de Comedie, în cadrul FestCo.

20:00

”:P Patru piesuțe politice despre dușmani” de Székely Csaba, în regia lui Sebestyén Aba spectacol al Teatrului Național Târgu-Mureș, trupa Liviu Rebreanu, prezentat în cadrul FestCo, la Teatrul de Comedie, la Sala Radu Beligan.

”Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, spectacol cu: Lari Giorgescu, Costel Constantin, Adela Mărculescu, Marius Bodochi, Florentina Ţilea, Răzvan Oprea și Tatiana Oprea, la TNB, Sala Pictură.

”Scrisoarea”, adaptarea lui Horaţiu Mălăele după Caragiale, spectacol cu: Mircea Rusu, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, Marian Râlea, la Sala Studio a TNB.

Emoții si un unicorn imens pe scena Eurovision: România mizează pe spectacol total la Viena
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 20:01

Emoții si un unicorn imens pe scena Eurovision: România mizează pe spectacol total la Viena

Delegaţia României la Eurovision a plecat duminică, la Viena, oraşul-gazdă al competiţiei. În perioada 12 – 16 mai, vor avea loc...

Emoții si un unicorn imens pe scena Eurovision: România mizează pe spectacol total la Viena
PMB: De luni, liniile autobuzelor 605, 655 și N103 vor avea trasee modificate
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 19:25

PMB: De luni, liniile autobuzelor 605, 655 și N103 vor avea trasee modificate

Încă 1,8 km de șină de tramvai,  de pe străzile: Mântuleasa, Paleologu, Armand Călinescu, Vasile Lascăr, Lizeanu și intrarea Vagonului,...

PMB: De luni, liniile autobuzelor 605, 655 și N103 vor avea trasee modificate
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, după minivacanţa de 1 Mai
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 18:36

Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, după minivacanţa de 1 Mai

Poliţiştii rutieri acţionează pentru siguranţa circulaţiei şi gestionarea eficientă a valorilor de trafic, în condiţiile în care pe Drumul...

Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, după minivacanţa de 1 Mai
Duminică, la #StrăziDeschise, plimbări pe Dâmbovița
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 17:23

Duminică, la #StrăziDeschise, plimbări pe Dâmbovița

,,E fain pe Dâmbovița, la StrăziDeschise”, declară organizatorii evenimentului, cei de la Primăria Capitalei. De la ora 16:00 a luat startul...

Duminică, la #StrăziDeschise, plimbări pe Dâmbovița
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 16:01

Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3! Accident in lanț!

Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3, în dreptul kilometrului 48 al sensului de mers spre București, în apropierea localității Râfov,...

Traficul rutier este oprit pe Autostrada 3! Accident in lanț!
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 13:01

„Zilele Horticulturii Bucureștene” în campusul Universității de Științe Agronomice

Accesul va fi gratuit, iar vizitatorii vor avea ocazia să participa zilnic, între orele 10:00 și 18:00, la expoziții, demonstrații și ateliere...

„Zilele Horticulturii Bucureștene” în campusul Universității de Științe Agronomice
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 11:48

Ziua Mamei și Ziua Internațională a Râsului

Râsul este considerat unul dintre cele mai bune „medicamente” pentru trup și suflet, cu efecte demonstrate asupra sănătății și stării de...

Ziua Mamei și Ziua Internațională a Râsului
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 10:38

Accident mortal la Câmpulung

Un bărbat de 33 de ani a murit, iar un tânăr de 22 de ani a fost rănit, după un accident produs în Argeș, pe drumul dintre Mioarele și...

Accident mortal la Câmpulung