Telenovelele turcesti

Articol de , 21 aprilie 2017, 16:00

Pare ciudat sa discut despre referendumul din Turcia tocmai acum, cand la Paris s-a intamplat ce s-a intamplat.

Indraznesc, totusi, sa cred ca socul produs de atentatul fundamentalist de pe Champs Elysees nu este atat de mare incat majoritatea francezilor sa devina subit votanti ai extremei drepte.

In schimb, ceea ce s-a intamplat in Turcia duminica trecuta este dovada unui fenomen profund si de durata, pe care europenii au preferat sa-l minimizeze pana acum.

Turcia pe care o vedem in serialele  cu care suntem bombardati de cativa ani incoace – seriale pe care unii le detesta, altii le urmaresc cu febrilitate – nu seamana deloc cu cea care a iesit din urne.

Istanbulul din “Bahar – Viata furata”, populat cu tineri si adulti, femei si barbati, care vorbesc, gandesc, se imbraca si se comporta ca orice alt european modern a fost dezavuat, la vot, de Anatolia profunda, cea a satelor si oraselor sarace care nici nu intelege si nici nu vrea sa adopte un model de societate cu care nu are nimic in comun.

Votantul din Diyarbakir, Konya sau Kayseri nu are aceleasi valori ca “snobii” din Izmir, Bursa sau Ankara pe care, la drept vorbind, nici nu ii considera buni turci fiind impregnati de idei straine unui dreptcredincios .

Televiziunile europene il arata pe patronul de restaurant din Antalya care recunoaste ca derivele – ca sa folosim un eufemism – islamiste si dictatoriale ale lui Erdogan gonesc turistii nemti si francezi de la care isi castiga el painea de zi cu zi.

Ce nu spun televiziunile europene este ca patronul de restaurant din Kirsehir, sau Kaman nu are nimic in comun cu “confratele” sau din Antalya.

De Kirsehir, Kaman, Viransehir, sau Gaziantep nu a auzit nimeni, dar votul de acolo a fost zdrobitor in favoarea intoarcerii femeii la cratita, cu broboada obligatorie, femeie al carei unic rol pe lume este sa faca copii si sa aiba grija de ei, asa cum declama Erdogan atunci cand este aplaudat de multimi imense.

Istanbulul, sau Ankara, sau Edirne tin cu dintii de libertatea presei, de valorile intelectualitatii laice si de separatia puterilor in stat.

Notiuni pe care Turcia profunda a secolului XXI le considera abstracte, chiar subversive, fiind importate de la necredinciosi.

Dimpotriva, Turcia profunda doreste un sultan care sa aiba dreptul sa taie si sa spanzure cand vrea si pe cine vrea, sa construiasca o tara de care sa se teama toata crestinatatea, asa cum era in vremurile bune de altadata.

Intre “Furtuna pe Bosfor” si “Soliman Magnificul” alegerea de duminica trecuta a fost clara, oricat de mult ne-ar displace aceasta alegere.