Povestea orașului: Biserica Kretzulescu, moștenire a Brâncovenilor! Ce rol a jucat la abdicarea lui Cuza…

Articol de Mircea Apostolescu, 11 aprilie 2017, 08:16

Ne plangem de faptul ca turistii straini nu vin la Bucuresti pentru a vizita orasul, ca nu avem decat asa-zisul turism de bussiness, oameni care vin in oras cu afaceri, beau, eventual, o bere in Centrul Vechi, si pleaca, fara sa stie prea bine in ce oras au fost. Turistii nu vor venii cu sutele de mii intr-un oras care nu ofera decat Palatul Parlamentului si, eventual, Muzeul Satului! Ei bine, pentru ca Bucurestiul sa devina o destinatie turistica in sine, trebuie sa descoperim si sa spunem povestile orasului. Nici nu este greu, pentru ca fiecare colt din Bucuresti a fost martorul a numeroase evenimente, drame, despre care vorbesc pietrele, monumentele, casele, bisericile. Pentru ca suntem in Saptamana Patimilor Mantuitorului, cred ca ar fi nimerit sa spunem, astazi, povestea unui sfant lacas, Biserica Kretzulescu, de pe Calea Victoriei.

În 1714, Domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu este mazilit de către Sultanul Ahmed al III-lea și dus, impreuna cu familia sa, la Stambul. Pe 15 august 1714, în ziua Adormirii Maicii Domnului, Brâncoveanu, împreună cu fiii săi și cu ginerele Ianache Văcărescu erau decapitați din porunca sultanului, sub invinuirea de “hame” – trădare. La martiriul domnului și al fiilor săi este obligat să asiste, impreuna cu toata familia, Marele Vornic Iordache Kretzulescu, care-i era ginere lui Brâncoveanu, ținând pe fiica acestuia, domnița Safta.

După încă patru ani de surghiun la Stambul, Iordache Kretzulescu și domnița Safta reușeau să se întoarca în țară. Dupa intoarcerea în Țară Românească, Iordache Kretzulescu este numit Mare Vornic, adică ministru de externe, de către primul domn fanariot Nicolae Mavrocordat.

Drept mulțumire lui Dumnezeu că au scăpat cu viață, Iordache și Safta hotarăsc să înalțe o biserică cu Hramul Adormirii Maicii Domnului și Sfintiilor Arhangheli Mihail și Gavril. Aceasta va fi înălțată “pe ulița cea mare”, care se mai numea și Podul Mogosoaiei, în mijlocul caselor boierului Kretzulescu, pe locul numit “La Puțul cu Zale”, unde se afla, în acea vreme o biserică mai veche din lemn. Daca astăzi biserica Kretzulescu se afla pe Calea Victoriei, în plin centrul Bucurestiului, la vremea aceea ea se găsea la bariera de nord a orasului.

Biserica a fost construita între 1720 și 1722, fiind târnosită la 20 septembrie. Hramul Adormirii Maicii Domnului a fost ales în amintirea groaznicei zile de 15 august 1714, când Domnul Constantin Brâncoveanu, fiii și ginerele său fuseseră executați la Stambul.

Construcția are un plan trilobat, purtând deasupra naosului o turlă sveltă, iar deasupra pronaosului, clopotnița. Ambele sunt înzestrate cu ferestre înguste și lungi accentuând tendința de verticalitate a sfantului lacas, imagine la care contribuie și plastica decorativă a fațadelor. Acestea din urma sunt împărțite în două registre: unul inferior, ornat cu panouri dreptunghiulare, și unul superior cu arcaturi duble, prelungi. În pridvor, se afla mai multe pietre tombale, aduse din satul Cretulesti, de unde se tragea familia ctitorilor. Naosul este mărit pentru a sluji drept cripta membrilor familiei. În 1745, dupa trecerea la cele sfinte a lui Iordache Kretzulescu, Safta avea să înzestreze foarte generos biserica. Ea lăsa prin testament urmasilor îngrijirea sfântului lăcaș. Iordache Kretzulescu și Safta nu au fost îngropati în biserica ctitorită de ei, găsindu-și locul de odihna în actuala Catedrala Patriarhala. Unii dintre urmasii lor se găsesc, însă, în cripta bisericii.

Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis, care se sprijină pe coloane înalte de piatră. Între aceste coloane se deschid arcade simple în plin centru. Coloanele se regăsesc și în interiorul bisericii, trecerea din pronaos în naos făcându-se printre patru coloane.

Intre 1815 și 1861 biserica este refăcuta de mai multe ori. Astfel, la 1859, un urmaș al familiei Kretzulescu îi incredințeaza refacerea bisericii arhitectului austriac Lipizer. Acesta face mai multe modificări care altereaza stilul brâncovenesc. Exteriorul bisericii a fost tencuit, iar cele doua turle au fost înlăturate, fiind înlocuite cu una singură din lemn. Pictura originală în stil bizantin a fost acoperita cu pictura lui Gheorghe Tatarăscu, care repicteaza biserica intre 1859-1860. Abia cu ocazia restaurării efectuate în anii 1935-1936 sub îngrijirea arhitectului Ștefan Balș, exteriorul a rămas în cărămidă aparentă, iar motivele ornamentale în stil brancovenesc au fost refăcute. Pictura originala a fost scoasă din nou la lumină, din cea a lui Tatărăscu rămânând doar fresca ce-i înfațișează pe ctitori.

CE ROL A JUCAT BISERICA LA ABDICAREA LUI CUZA?

Biserica Kretzulescu a avut de jucat și un rol în evenimentele din noaptea abdicarii Domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, 11/23 februarie 1866, dupa cum spun unii dintre contemporanii evenimentului.

După șapte ani de domnie a lui Cuza, împotriva acestuia ia naștere o coaliție politică la care sfârșesc prin a adera și mai multi capi ai oștirii. “Monstruoasa Coaliție”, cum avea sa fie cunoscută, îi reunea pe liberali și pe conservatori. Membrii ai acesteia erau chiar câțiva dintre cei care făcusera parte din Partida Unionista și luptaseră pentru Unirea Principatelor la 1859: C.A. Rosetti, frații Golescu, Ion C. Bratianu, și conservatorii Ion Cantacuzino, Petre P. Carp, Ion Ghica, Lascăr Catargiu. Liberalii radicali erau nemulțumiți de faptul că reformele lui Cuza ar fi fost prea blânde și că domnul nu le oferise un rol mai important la guvernarea țării. În acelasi timp, conservatorii erau nemulțumiți de reformele lui Cuza și mai cu seama de secularizarea moșiilor și averilor mânăstirești și de reforma agrară.

Oamenilor politici li s-au alăturat ofițerii care-i juraseră credință lui Cuza. Printre conspiratori s-a aflat comandantul batalionului de Vânători care asigura garda Palatului Domnesc, maiorul Dimitrie Leca, comandantul Regimentului de Artilerie din Garnizoana Bucurestiului, colonelul de 33 de ani Nicolae Haralambie, colonelul Dimitrie Crețulescu și alți mulți ofițeri.

DE CE L-A TRĂDAT COLONELUL HARALAMBIE PE CUZA ?

Tânărul colonel Nicolae Haralambie era comandantul Regimentului de Artilerie din garnizoana București. Domnul Alexandru Ioan Cuza avea deplină încredere în acest ofițer care ajunsese comandant de regiment la 33 de ani prin meritele proprii. Contemporanii povestesc chiar că, într-o zi, văzându-l supărat pe Haralambie, Cuza l-a intrebat care era motivul acestei supărări. Haralambie i-ar fi raspuns că din cauza lipsei banilor, nu își poate scoate nici hainele cele noi (uniforma) de la croitor. Atunci, Cuza, galant, i-a oferit, pe loc banii necesari.

Încă de la început, conspiratorii din “Monstruoasa Coaliție” au dorit să-l atragă cu orice preț pe colonelul Haralambie de partea lor. Se temeau că daca acesta i-ar fi rămas fidel lui Cuza, tunurile regimentului său ar fi putut zădărnici planurile de răsturnare a Domnului Unirii. La propunerea lor de a se alătura conspirației, ofițerul a raspuns inițial cu un refuz, fiind legat de Cuza prin jurământul militar, dar și prin sentimente de prietenie, povestesc contemporanii. Atunci, conspiratorii s-au folosit de pasiunea colonelului pentru o doamnă din înalta societate a vremii și, prin intermediul acesteia, au reușit să îl atragă de partea lor.

CUM A DECURS LOVITURA DE STAT?

În noaptea de 11/23 februarie, unul dintre conspiratori s-a ascuns în turla bisericii Kretzulescu, de unde putea vedea Palatul Domnesc. El a așteptat până spre orele 04:00 dimineața, când Domnul Alexandru Ioan Cuza a sfarșit partida de cărți și s-a retras în odaile sale, împreună cu amanta sa Maria Obrenovici. La semnalul conspiratorului din turla bisericii, mai mulți ofițeri din batalionul de Vânători al maiorului Dimitrie Leca, batalion care asigura paza Palatului Domnesc, au năvălit înarmați în odăile domnului și, sub amenințarea armelor, l-au silit să semneze actul de abdicare prin care încredința conducerea țării unei Locotenențe Domnești. Pentru a nu pierde timpul, unul dintre ofițeri conspiratori s-a întors cu spatele și Cuza a semnat actul pe spatele acestuia. În acelasi timp, colonelul Haralambie țintea Palatul Domnesc cu tunurile sale, gata de a zădărnici orice încercare de rezistență a unor eventuali partizani ai domnitorului. Dupa semnarea actului de abdicare, Cuza a fost scos din palat împreuna cu Maria Obrenovici printre doua rânduri de soldati înarmați, cărora li se ordonase să stea cu spatele la el, pentru ca vederea Domnitorului să nu le trezeasca cumva pornirea spre loialitatea pe care i-o datorau, conform jurământului militar. Dupa ce a fost ținut prizonier trei zile în casa unuia dintre conspiratori, fostul Domn Alexandru Ioan Cuza a fost scos, împreuna cu Doamna Elena Cuza, cu copiii și cu Maria Obrenovici, noaptea, peste granița de atunci, pe la Predeal, fiind trimis într-un exil din care să nu se mai întoarcă niciodată.

Biserica a mai fost reparată și între anii 1942-1943, din cauza cutremurului din 1940. În perioada comunistă, s-a vorbit despre dărâmarea bisericii Kretzulescu. Sfântul lăcaș a fost salvat datorită împotrivirii puternice a Uniunii Arhitecților, al carei președinte era, la vremea aceea, Henriette Delavrancea.

O nouă restaurare, atât la exterior cât și la interior, a fost realizata după cutremurul din 1977 dar și după revoluția din 1989, cand mai multe gloanțe au lovit biserica. Toate aceste lucrări au fost realizate cu sprijinul preotului Paroh Vasile Răducă. Restaurarea a început în 1996 și a durat până în anul 2003, atunci când pictura veche a fost parțial spălată.