Ascultă Radio București FM Live

Un nou protest al polițiștilor

Un nou protest al polițiștilor
Foto: Sursa foto: rnews.ro

Articol de bucurestifm, 24 martie 2017, 13:20

Agenţii de poliţie au reluat protestele pentru majorarea salariilor. Zeci de poliţişti sunt acum în faţa Ministerului Muncii.

Protestul are loc, deşi la negocierile de ieri sindicaliştii au obţinut promisiunea că angajaţii din MAI vor primi mai mulți bani de la 1 iulie. Este vorba despre cei care are au salarii la nivelul celui minim pe economie. Veniturile lor vor fi majorate doar odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizarii unitare.

Sunt 86.000 de angajaţi în această situaţie, a explicat joi liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.

”Doamna ministru ne-a mai promis că în sistemul de apărare, siguranţă şi ordine publică salariile mici de la baza piramidei vor fi dublate, vor fi peste 100% creşterile salariale. Aceste creşteri vor fi etapizate în 4 ani”, a explicat Dumitru Coarnă.

Săptămâna trecută, peste o mie de agenţi de poliţie au fost în faţa Ministerului de Interne pentru a atrage atenţia că sunt plătiţi necorespunzător. Ei au cerut ca sporurile poliţiştilor să fie raportate la nivelul salariului minim brut de 1.450 de lei, şi nu la cel de din 2009, şi eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiţeri

Mâine, de Ziua Poliţiei Române, sindicaliștii vor organiza un miting de amploare.

ANM: Miercuri, nori deasupra Capitalei
Actualitate marți, 17 martie 2026, 20:14

ANM: Miercuri, nori deasupra Capitalei

La noapte, Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 1…2 grade, ușor mai scăzută spre...

ANM: Miercuri, nori deasupra Capitalei
”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu
Actualitate marți, 17 martie 2026, 20:07

”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu

Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu (I.C. Brătianu nr. 2) găzduiește, în perioada 19 – 25 martie 2026, expoziția...

”UNfolded Bucharest’s Emotion in Motion”, expoziție la Palatul Suțu
Avertismentul experților: și adulții sunt dependenți de telefon. Copiii ajung primii expuși riscurilor digitale
Actualitate marți, 17 martie 2026, 19:44

Avertismentul experților: și adulții sunt dependenți de telefon. Copiii ajung primii expuși riscurilor digitale

Adulții sunt la fel de dependenți de telefon ca minorii, doar că nu recunosc, avertizează Valentin Mureșan, specialist în digitalizare la...

Avertismentul experților: și adulții sunt dependenți de telefon. Copiii ajung primii expuși riscurilor digitale
Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6
Actualitate marți, 17 martie 2026, 19:31

Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6

ADPDU Sector 6 a anunțat că lucrările de la noul loc de joacă din Grozăvești sunt aproape gata. E vorba despre părculețul de pe Splaiul...

Un nou loc de joacă, pentru copiii din sectorul 6
Actualitate marți, 17 martie 2026, 19:01

Un nou centru de recuperare și educație împotriva adicțiilor, pentru Adolescenți și Tineri, lansat marți, in București

Asociația Zi de BINE a inaugurat  CREAATiV – Centrul de Recuperare și Educație împotriva Adicțiilor pentru Adolescenți și Tineri, dezvoltat...

Un nou centru de recuperare și educație împotriva adicțiilor, pentru Adolescenți și Tineri, lansat marți, in București
Actualitate marți, 17 martie 2026, 18:31

Piața carburanților, verificată de ANPC!

Piața carburanților, verificată de ANPC în baza prevederilor legale privind protecția consumatorilor. Potrivit cadrului legal aplicabil, în...

Piața carburanților, verificată de ANPC!
Actualitate marți, 17 martie 2026, 18:06

Tur ghidat, la Palatul Ghica Victoria

Palatul Ghica Victoria va găzdui, în weekend, o serie de tururi  ghidate. Vor avea loc sâmbătă, 21 martie. Vor fi 6 tururi ghidate. Incep la...

Tur ghidat, la Palatul Ghica Victoria
Actualitate marți, 17 martie 2026, 17:47

Bugetul Ministerului Sănătăţii, aprobat în comisiile de buget-finanţe

Bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2026 a fost aprobat, în comisiile parlamentare de buget-finanţe în unanimitate, fiind admise şi 3...

Bugetul Ministerului Sănătăţii, aprobat în comisiile de buget-finanţe