Ascultă Radio București FM Live

Ziua Internațională a Fericirii

Articol de Marga Tudor, 20 martie 2017, 11:53 / actualizat: 20 martie 2017, 13:32

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii.

Pe 28 iunie 2012, Adunarea Generală a ONU a stabilit ca Ziua Internațională a Fericirii să fie sărbătorită pe 20 martie. Ziua dedicată fericirii mondiale coincide cu Ziua internațională a Francofoniei.

”Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale ființei umane”, subliniază Adunarea ONU în Rezoluția adoptată prin consens. Documentul propune celor 193 de țări membre să abordeze politici publice care să crească bunăstarea popoarelor.

Inițiativa de a marca o zi internațională a fericirii i-a aparținut lui Jayme Illien, consilier în cadrul ONU.

Motto: „Fericirea cuprinde cinci părți. O parte este luarea hotărârilor corecte; a doua este sănătatea trupească și simțuri bune; a treia este reușita în ceea ce întreprinzi; a patra este reputația printre oameni; și a cincea abundența de bani și de bunuri folositoare pentru viață” – Platon

Pentru ediția 2017 a Zilei internaționale a fericirii, ONU a decis să readucă în atenția publică Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată în septembrie 2015.

În cadrul acesteia se regăsesc cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, reunite și sub denumirea de Obiective Globale. Printre ele se află ”fără sărăcie”, ”foamete zero”, ”sănătate și bunăstare”.

Pentru a le promova, ONU folosește imaginea simpaticelor personaje de desene animate ”ștrumfi” și le recomandă utilizatorilor rețelelor de socializare ca în ziua de 20 martie să folosească #SmallSmurfsBigGoals.

Conform www.dayofhappiness.net/happy, care citează lucrarea ”10 Keys to Happier Meaning” a psihologului britanic Vanessa King, există zece chei spre o viață mai fericită.

Prima este generozitatea, care nu se rezumă doar la oferirea de obiecte materiale, ci și la timp și atenție.

O a doua cheie este apropierea de oameni, stabilirea de relații sociale solide, de încredere.

Pe locul trei se situează sportul, mișcarea, menținerea unui corp tonifiat și sănătos contând enorm pentru atingerea satisfacției de viață.

Curiozitatea, dorința de a afla lucruri noi despre lumea înconjurătoare este o cale sigură dacă nu întotdeauna spre informații plăcute, cel puțin spre mai puține surprize neplăcute. A încerca mereu lucruri noi este o altă cheie spre fericire.

Cea de-a șasea cheie spre fericire este stabilirea unor scopuri, țeluri relevante în viață. Stăruința, puterea de a trece peste neplăceri este un alt secret spre un trai fericit.

Fericirea nu poate fi atinsă în totalitate fără o viață emoțională împlinită și fără a putea să accepți cine ești cu adevărat.

În sfârșit, apartenența la ceva mai mare decât propria persoană, precum religia sau întemeierea unei familii, poate fi o condiție pentru o existență fericită, în opinia autoarei britanice.

Există studii și despre gradul de fericire al oamenilor în funcție de zona geografică.

Organizația Națiunilor Unite măsoară gradul de fericire pe baza unui punctaj global care include șase factori: PIB-ul per locuitor, sprijin social, speranţa pentru o viaţă sănătoasă, libertatea de a face schimbări în viaţă, generozitate şi încredere.

Obiectivul acestui clasament anual este acela de a furniza un nou instrument folositor guvernelor, companiilor şi societăţii civile, pentru a ajuta ţările din lumea întreagă să găsească metode mai bune pentru a asigura bunăstarea cetăţenilor lor. Autorii raportului au îndemnat guvernele lumii să urmeze exemplul Emiratelor Arabe Unite şi al altor ţări care au înfiinţat ministere ale Fericirii.

Anul acesta Norvegia a depășit Danemarca și ocupă primul loc în topul celor mai fericite țări din lume. Podiumul este ocupat în continuare de Danemarca, care se află pe locul 2, și Islanda, care este pe locul trei.

Și meseriile pe care le practicăm au un impact direct asupra gradului de fericire din viața noastră.

În 2011, studiul Everyday Health arăta că există meserii predestinate pentru fericirea oamenilor.

Astfel preoţii, pompierii şi psihologii ar fi cei mai fericiţi din lume.

Circa 87% dintre preoţi sau călugări au afirmat că se simt foarte satisfăcuţi de meseria şi rolul pe care îl au în societate.

La rândul lor, 80 % dintre pompieri simt o doză de fericire când îşi practică meseria, iar 67 % dintre psihologi arată că sunt extrem de mulţumiţi de cariera lor.

În topul „meseriilor fericite” au mai fost menţionate profesiile de cadru didactic, medic, instalator, fermieri, pădurari, oamenii cu afaceri proprii, artiştii (scriitorii, sculptorii, pictorii), inginerii şi arhitecţii.

 

„Zilele Horticulturii Bucureștene” în campusul Universității de Științe Agronomice
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 13:01

„Zilele Horticulturii Bucureștene” în campusul Universității de Științe Agronomice

Accesul va fi gratuit, iar vizitatorii vor avea ocazia să participa zilnic, între orele 10:00 și 18:00, la expoziții, demonstrații și ateliere...

„Zilele Horticulturii Bucureștene” în campusul Universității de Științe Agronomice
Ziua Mamei și Ziua Internațională a Râsului
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 11:48

Ziua Mamei și Ziua Internațională a Râsului

Râsul este considerat unul dintre cele mai bune „medicamente” pentru trup și suflet, cu efecte demonstrate asupra sănătății și stării de...

Ziua Mamei și Ziua Internațională a Râsului
Accident mortal la Câmpulung
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 10:38

Accident mortal la Câmpulung

Un bărbat de 33 de ani a murit, iar un tânăr de 22 de ani a fost rănit, după un accident produs în Argeș, pe drumul dintre Mioarele și...

Accident mortal la Câmpulung
Atenție dacă mergeți la munte!
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 08:49

Atenție dacă mergeți la munte!

Transfăgărășanul rămâne închis circulației auto. O călătorie cu telecabina dus-întors costă 160 de lei, iar instalația funcționează...

Atenție dacă mergeți la munte!
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 08:00

Ziua Internațională a Libertății Presei

Pe 3 mai, atât România, cât și alte țări din lume sărbătoresc Ziua Mondială a Libertății Presei. În această zi sunt comemorați...

Ziua Internațională a Libertății Presei
Actualitate duminică, 3 mai 2026, 07:38

Vremea se încălzește ușor în Capitală

Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi ușor, duminică, în București. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a...

Vremea se încălzește ușor în Capitală
Actualitate sâmbătă, 2 mai 2026, 20:28

ANM: Duminică, vreme predominant frumoasă

La noapte, În Capitală, cerul va fi variabil, mai mult senin din a doua parte a nopții, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura...

ANM: Duminică, vreme predominant frumoasă
Actualitate sâmbătă, 2 mai 2026, 16:22

”Muzeul gunoiului”, sub un chioșc de pe bulevardul Magheru

Sâmbătă, un chioșc aflat pe bulevardul Magheru și nemișcat timp de 20 de ani, a fost ridicat pentru că devenise un obstacol pe trotuar, plin...

”Muzeul gunoiului”, sub un chioșc de pe bulevardul Magheru