Eu, Daniel Blake – un cetăţean, nimic mai mult, nimic mai puţin

Articol de , 14 martie 2017, 19:51

Este o săptămână specială, întrucât, pe lângă cea de-a 10-a ediţie a Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania, avem şi patru premiere, două dintre acestea obţinând cele mai râvnite premii: Oscarul şi Palme d’Or-ul. Ne oprim la marele câştigător de la Cannes, „I, Daniel Blake / Eu, Daniel Blake”, dramă socială realizată de cineastul considerat de stânga Ken Loach, ce a primit şi Premiul BAFTA pentru film britanic remarcabil. Remarcabilă este şi interpretarea pe care actorul Dave Johns a dat-o personajului titular care se descrie astfel: „Nu sunt un laş, un fugar, un cerşetor sau un hoţ (…) Îmi plătesc taxele şi sunt mândru de asta. Nu mă înclin în faţa nimănui dar mă uit în ochii vecinilor mei şi îi ajut cât pot. Nu aştept milă. Mă numesc Daniel Blake. Sunt un om, nu un câine. De aceea îmi cer drepturile. Vă cer să mă trataţi cu respect. Eu, Daniel Blake, sunt un cetăţean, nimic mai mult, nimic mai puţin”.

Daniel e un excelent tâmplar văduv, mândru, ironic şi isteţ, dar bolnav de inimă. Se află în recuperare după un atac de cord, în imposibilitatea de a-şi câştiga existenţa. Ar vrea să revină la muncă, dar medicii nu-i dau acordul. Ar vrea să beneficieze de ajutorul social cuvenit, dar nu primeşte acordul unor funcţionari. Ajuns astfel într-o profundă criză financiară şi personală, ar vrea să nu îşi piardă demnitatea, dar s-ar putea să piardă contactul cu singurii oameni cărora le pasă. Printre aceştia se numără Katie şi copilul ei, pe care Daniel îi întâlneşte în timp ce se chinuie să învingă sistemul birocratic pentru obţinerea amintitului ajutor. Şi Katie ar vrea ceva: să scape de la azilul pentru nefamilişti unde locuia; dar şi ea este condiţionată: să accepte pentru asta un apartament la sute de kilometri distanţă.

Pe lângă performanţele tuturor actorilor în rolurile lor, imaginea foarte expresivă şi coloana sonoră care sprijină receptarea acestei frumoase, dar triste, poveştii despre solidaritate şi fraternitate, se remarcă reuşitul scenariu scris de Paul Laverty, constant colaborator al lui Ken Loach, nominalizat şi el la BAFTA şi alte premii. Acesta creează o credibilă, realistă şi, totodată, absurdă situaţie în care Blake ajunge, nu datorită vreunei conspiraţii mondiale, corporatist-capitalistă, nici măcar din cauza bine-organizatei birocraţii a statului britanic care, în loc să ajute proprii cetăţeni se întoarce împotriva lor, pentru că sistemul a fost gândit de politicieni rupţi total de realitatea socială. Vina principală aparţine oamenilor, funcţionarilor care aplică sistemul, fără să înlocuiască absurdul cu înţelegerea.

Vizionând drama socială „Eu, Daniel Blake”, ce rulează la o parte din cinematografele de mall, mulţi veţi regăsi câte ceva din viaţa voastră.