Ascultă Radio București FM Live

Nou proiect de lege a vaccinării

Nou proiect de lege a vaccinării

Articol de , 9 martie 2017, 22:32

Deşi criza vaccinurilor încă nu s-a încheiat, autorităţile se gândesc la un nou proiect de lege în acest domeniu.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, spune că un astfel de act normativ va fi pus în dezbatere publică în cel mult o lună.

El recunoaşte însă că nu se pot stabili responsabilităţi în sarcina cuiva, atât timp cât nu sunt vaccinuri pe piaţă.

La dezbaterile din comisiile parlamentare, pe marginea unei legi a vaccinării, pot participa atât asociaţiile de pacienţi, cât şi părinţii.

Referitor la vaccinurile care lipsesc din România de câteva luni, ministrul Sănătăţii a anunţat că au fost semnate contractele pentru hexavalent şi tetravalent.

Acesta din urmă a ajuns deja în ţara noastră.

Pentru aprovizionarea cu vaccinul împotriva virusului hepatic B a fost activat un mecanism european şi s-a primit un răspuns din Norvegia.

Astfel, în prezent, specialiştii din cele două ţări poartă discuţii pentru a pune la punct detaliile achiziţiei.

În privinta vaccinului pneumococic, introdus de anul acesta în schema de vaccinare a copiilor, procedurile de achiziţionare vor începe în perioada următoare, transmite Rador.

BANFF World Tour 2026: „Oscarurile muntelui” ajung din nou în România, într-o ediție aniversară spectaculoasă
Actualitate joi, 26 martie 2026, 15:38

BANFF World Tour 2026: „Oscarurile muntelui” ajung din nou în România, într-o ediție aniversară spectaculoasă

Dacă visezi la munți spectaculoși, aventuri care îți taie respirația și povești care te inspiră să-ți faci bagajul pe loc, atunci BANFF...

BANFF World Tour 2026: „Oscarurile muntelui” ajung din nou în România, într-o ediție aniversară spectaculoasă
Artistique Cup, scena unde tinerii devin artiști
Actualitate joi, 26 martie 2026, 15:20

Artistique Cup, scena unde tinerii devin artiști

Creativitatea, emoția și dorința de afirmare se întâlnesc într-un concept proaspăt și curajos: Artistique Cup, un concurs dedicat tinerilor...

Artistique Cup, scena unde tinerii devin artiști
Două persoane reținute pentru trafic de minori și proxenetism în București și Ilfov
Actualitate joi, 26 martie 2026, 15:14

Două persoane reținute pentru trafic de minori și proxenetism în București și Ilfov

Poliția Capitalei informează că două persoane au fost reținute într-un dosar de trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism în...

Două persoane reținute pentru trafic de minori și proxenetism în București și Ilfov
Film O’Clock International Festival: când lumea întreagă se întâlnește la aceeași oră de cinema
Actualitate joi, 26 martie 2026, 15:06

Film O’Clock International Festival: când lumea întreagă se întâlnește la aceeași oră de cinema

Imaginează-ți că urmărești un film în timp ce, la aceeași oră, oameni din alte orașe, țări sau chiar continente trăiesc exact aceeași...

Film O’Clock International Festival: când lumea întreagă se întâlnește la aceeași oră de cinema
Actualitate joi, 26 martie 2026, 14:33

INSP: 84.209 cazuri de infecţii respiratorii, săptămâna trecută

O persoană a murit din cauza gripei săptămâna trecută, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică. De la începutul sezonului, au...

INSP: 84.209 cazuri de infecţii respiratorii, săptămâna trecută
Actualitate joi, 26 martie 2026, 14:22

Blocul de pe Strada Vicina: punere în siguranță sau demolare? Primăria lansează a treia licitație

După ce primele două proceduri de achiziție publică, realizate prin negociere fără publicare, nu au atras niciun ofertant, Primăria...

Blocul de pe Strada Vicina: punere în siguranță sau demolare? Primăria lansează a treia licitație
Actualitate joi, 26 martie 2026, 13:29

STB în pericol de insolvență

Societatea de Transport București (STB) are un număr foarte mare de angajați și întârzie să adopte măsuri de eficientizare, printre care și...

STB în pericol de insolvență
Actualitate joi, 26 martie 2026, 13:19

Percheziții într-un dosar de șantaj online: un bărbat și o femeie cercetați pentru constrângere și amenințări

Poliția Capitalei informează că astăzi au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, în județul Teleorman, într-un...

Percheziții într-un dosar de șantaj online: un bărbat și o femeie cercetați pentru constrângere și amenințări