Elie Wiesel, invatatorul de pace

Articol de cristina.toma, 27 ianuarie 2017, 09:15

Ziua de 27 ianuarie marcheaza eliberarea lagarelor de concentrare naziste si sfarsitul Holocaustului in care au fost ucisi 6 milioane de evrei de catre regimul nazist in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Alegerea acestei date este legata de eliberarea lagarului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de catre trupele aliate in dupa-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945.

Poate ca fiecare dintre cele sase milioane de victime ar trebui sa aiba scrisa o poveste a vietii sale undeva. Majoritatea nu au nici morminte. Insa se spune ca atunci cand vorbesti sau scrii chiar si despre un sigur om evoci o intreaga lume, asa ca am ales pentru astazi sa scriu despre Elie Wiesel.

Am incercat sa scriu despre el de cateva ori, dar pur si simplu simteam ca nu ma pot rezuma la cateva date biografice, titluri de carti si premii pe care le-a primit pentru activitatea sa in diverse domenii de-a lungul intregii vieti. Stiam ca a fost prieten cu multe personalitati ale lumii stiintifice, artistice, politice. Insa pentru mine Elie Wiesel este mai mult decat atat: este omul care a incercat sa ne invete sa fim buni unii cu ceilalti. Nu a tinut cursuri speciale despre asa ceva. Dar a stiut sa ne povesteasca ce inseamna raul si a avut curaj sa faca asta atunci cand poate multi doreau ca despre anumite lucruri sa nu se mai aminteasca, sa nu se mai vorbeasca, sa fie undeva niste documente ingropate in arhive pe care nu le mai deschida nimeni cu anii si poate sa fie consultate cand si cand si pomenite in statistici sau note razlete in lucrarea vreunui student. Si chiar si atunci cand a vorbit despre Holocaust, fie in cartile sale ca in romanul „Noaptea”, fie in conferinte nu a cerut niciodata razbunare ci doar un singur lucru: „Sa nu se mai repete” .

Pe Elie Wiesel am avut si fericitul prilej sa il intalnesc si in anul 2001 cand a tinut un discurs la Academia Romana. Era un om cu alura unui filosof, inalt si uscativ, avand in ochi o blandete pe care nu puteai sa nu o remarci. Imi amintesc un discurs de-al lui in care a repetat de mai multe ori o singura propozitie: „Sa nu se mai repete!”. Spusese aceasta de multe ori dupa ce supravietuise celui mai mare infern creat de mintea si mana omeneasca pe pamant – Holocaustul.

Elie Wiesel se nascuse in anul 1928 – anul cand in Romania se auzea prima trasmisie radio – la Sighet, o localitate unde exista si o comunitate evreiasca activa economic dar si spriritual. Fusese un tanar religios, care in anul 1944 a fost luat impreuna cu toata familia sa si trimis in lagar. In primele zile si-a pierdut mama si o sora, Tzipora. Pe Tzipora a purtat-o in gandurile lui toata viata.

Adolescentul Elie, de 15 ani, a supravietuit datorita faptului ca se declara mai mare ca varsta decat era in realitate. A reusit sa ramana alaturi de tatal sau. Insa l-a pierdut si pe acestea cu doar trei luni inainte de a fi eliberati.

Cum sa mai crezi in Dumnezeu dupa toate acestea chiar daca pe tine te-a lasat sa traiesti? Insa peste ani, cand Elie Wiesel a mers prin scoli sa vorbeasca copiilor despre Holocaust, despre toleranta, despre faptul ca nu trebuie sa fie indiferenti la suferinta altora, o fetita de 10 ani il va intreba acest lucru – ne-a povestit odata Excelenta Sa, doamna Tamar Shamash, ambasador al Statului Israel la Bucuresti. Iar Elie Wiesel i-a raspuns ca, da, continua sa creada in Dumnezeu pentru ca altfel nu ar avea cu cine sa se certe, iar apoi nu doreste sa strice traditia mostenita de la parintii sai.

Elie Wiesel a scris peste 60 de carti, insa putini stiu ca atunci cand scria avea in fata sau in gand, dupa imprejurari, fotografia casei parintesti din Sighet pentru ca nu dorea sa uite nicio clipa de unde a plecat.

Elie Wiesel a revenit in Romania si s-a dus chiar in locurile unde s-a nascut. A dorit sa intre in sinagoga pe care o stia din copilarie chiar daca era noaptea. Cineva a venit si a deschis sinagoga, iar el si insotitorii lui de atunci – academicianul Nicolae Cajal si fiica sa Irina Cajal – au intrat impreuna cu el. Atunci, adolescentul religios, devenit supravietuitor al Holocautului, scriitor, jurnalist, profesor universitar, laureat al Premiului Nobel – a varsat lacrimi amare.

Le vorbea studentilor despre Kant, despre Shakespeare, despre scriitori si filosofi care au incercat sa faca o lume mai buna, dar o data pe saptamana le tinea si un curs de Talmud Torah, unde le vorbea despre istoria si cultura evreiasca.

Elie Wiesel a reusit sa schimbe o mentalitate, reusind sa ii faca pe romani sa isi asume si o parte intunecata a istoriei ca participarea la Holocaust. Datorita acestui fapt, astazi, ei pot sta cu fruntea sus. Si o dovada este ca in anul 2016, Romania a detinut presedintia Aliantei Internationale pentru Memoria Holocaustului.

Insa, ceea ce a dorit Elie Wiesel nu au fost nici premiile, nici gloria, ci a-i invata pe oameni sa nu fie indiferenti in fata suferintelor semenilor lor, sa nu uite ceea ce s-a intamplat in trecut pentru a nu se mai intampla aceleasi lucruri rele si in viitor. Iar daca alti oameni au vazut istoria, Elie Wiesel a trait si a scris istorie. Desigur, nu este singurul. Si alti supravietuitori au scris despre infernul prin care au trecut fara voia lor si cum Holocaustul le-a schimbat vietile pentru totdeauna, fiecare sperand ca generatiile viitoare sa nu mai cunoasca astfel de experiente.

Si chiar daca romanii spuneau „Sa iti cladesti un monument din bronz nepieritor”, cartile si, mai ales, invataturile pe care Elie Wiesel ni le-a lasat sunt, poate, nu monumente, dar sunt un simbol al iubirii sale fata de oameni, cel mai puternic sentiment care poate exista.