Cultura română – ce mai stim, ce am uitat si ce sarbatorim?

Articol de cristina.toma, 15 ianuarie 2017, 11:30

Ziua de 15 ianuarie, ziua in care in anul 1850 se năștea poetul Mihai Eminescu, este sărbătorită și ca zi a culturii române.
M-am întrebat adesea de ce oare amândouă trebuie contopite și sărbătorite odată și nu se serbează separat?
O zi sa fie celebrat poetul Mihai Eminescu, poate singurul autor a ale cărui poezii le găsim în casa fiecărui român iar într-o altă zi să fie sărbătorită cu tot fastul pe care îl merită cultura română? Însă mi-am dat seama că de fapt nu poate fi aleasă o altă zi de celebrare a culturii române decât ziua in care s-a născut Mihai Eminescu.
Aparitia lui in cultura romana nu s-a produs din neant.
Dacă este să o privim în ansamblu, cultura română are trăsăturile ei specifice generate de cadrul istoric si geografic în care a evoluat.
Astfel, deși de-a lungul vremii curente apartinând unor arii geografice si unor tradiții diferite s-au întrepătruns succesiv și simultan, românii au reușit să își păstreze latinitatea limbii, religia și obiceiurile strămoșești, reușind in in acelasi timp un dialog fertil cu celelalte culturi.

Cultura romana, incă de la primele forme de organizare statală din secolul al XVIII-lea a cunoscut două curente care când s-au întrepătruns, când au alternat: unul oriental si altul occidental.
Influenta fiecăruia dintre aceste doua curente dar si relatia dintre ele a depins de la o regiune la alta, de domeniul cultural dar si de epoca.
De exemplu, daca in arhitectura gasim o sinteza a acestor curente, pictura a ramas fidela traditiei bizantine.
Un alt exemplu ar fi acela ca in secolul XVIII odata cu domniile fanariote in Moldova si Tara Românească influenta orientala a fost destul de puternica, mai ales in mediu urban.
In acelasi timp in Transilvania si Banat gasim o influenta germana si maghiara, in mare masura si datorita existentei comunitatilor germane si maghiare in aceste regiuni.
Insa cu toate aceste influente-venite atat din Occident cat si din Orient, romanii și-au pastrat limba-cel mai vechi document cunoscut in limba română fiind ”Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung” datată in 1521, si-au pastrat obiceiurile, legendele, credinta.

Prima carte tipărită pe terioriu românesc a fost in 1508, când, la ordinul domnitorului Radu cel Mare din Tara Românească, preotul Macarie a tipărit o carte de rugăciuni in limba slavonă.
Limba română a fost adoptată mai târziu în scrierile literare, prima carte tipărită ăn această limbă fiind ”Catehismul Luteran”, la Sibiu in anul 1544 cu litere chirilice.
O altă trasatură interesantă a culturii române este legătura specială cu folclorul și literatura iluminista.
Aceasta este determinată de caracterul comunitatilor rurale care da o neobisnuită vitalitate culturii populare.
Al doilea este determinat de literatura culta care pana in secolul al XVIII-lea este era compusa din lucrari istorice, juridice, religioase, scrieri morale si care au luat nastere pe langa curtile domnesti si manastiri.
In acest mediu apare si Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei între anii 1710-1711.
Fiu al unei familii nobile, este educat la Curtea Otomana. Lucrarile sale despre Imperiul Otoman dar si despre Moldova l-au facut vestit si in lumea occidentala devenind astfel membru al Academiei din Berlin si fiind primul român membru al unei academii.

Începând cu sfarsitul secolului al XVIII-lea si continuând cu secolul al XIX-lea elita culturală din Țările Române incepe să studieze la Paris dar si in tările de limbă germană.
Franceza devine o limbă mult folosită în cercurile intelectuale românesti dar și în saloanele aristocratiei.
Se simte chiar o influență a culturii franceze în idealul politic, în administratie, literatura iar a mediului cultural german in stiintă, tehnică, filozofie și logică.

În anul 1850 se naste Mihai Eminescu.
În 1859, la 24 ianuarie are loc Unirea Moldovei cu Tara Romanească, o perioada de mari schimbări caracterizată în primul rând printr-o modernizare fără precedent a culturii române.
Are loc definirea unei identități naționale în raport cu spatiul cultural european.
Întregul proces nu este lipsit de polemici între conservatori care doreau în primul rând o păstrare a traditiilor si cei care doreau progres si asimilarea valorilor occidentale.
Insa aceste polemici au fost benefice iar unul dintre rezultatele lor a fost aparitia in literatura române a lui Mihai Eminescu, poet, prozator, jurnalist. A publicat prima poezie cand avea 16 ani in revista “Familia” condusa de Iosif Vulcan cu poezia ”De-aș avea”.
Va studia la Viena si la Berlin manifestand o sensibilitate dar si un interes la fel de mare atat pentru filozofie, literatura, economie dar si orientalistica.
Il interesa istoria, filosofia dar facea in articolele sale si o analiza foarte precisa a prezentului. A fost sufleor la teatru, a fost inspector scolar, poet, cronicar de teatru, jurnalist. S-a inspirat din folclorul romanesc si a scris poezie de dragoste dar si filosofica. A cunoscut viata luand-o în piept cum am spune astazi.
A fost admirat, adulat dar si invidiat. A avut o viață scurtă și zbuciumată pe care a trait-o din plin. Daca ar fi trait, poate, in zilele noastre ar fi primit premiul Nobel.

Poeziile sale au fost citite si invatate de generatii de romani. Multi critici si istorici literari i-au analizat scrierile si multi profesori le-au predat cu entuziasm. Poeziile sale au cunoscut editii peste editii si nici macar comunistii nu l-au interzis pe Eminescu. A fost un deschizator de drumuri si a marcat o rascruce in cultura romana.
Si nu este doar asta!
Cultura romana are o istorie si niste creatii pe cat de frumoase si de interesante, pe atat de putin cunoscute, din pacate, tocmai de catre majoritatea romaniloe.
Câți stiu de exemplu ca Vlad Tepes, domn al Tarii Românesti nu are nimic in comun cu personajul Dracula din cartea de fictiune scrisa de Bram Stocker?
Ma intreb cati au citit oare, asa de curiozitate ”Istoria Ieroglifica” scrisa de Dimitrie Cantemir?
Si câti îi mai citesc astazi poeziile lui Mihai Eminescu doar pentru a se bucura de frumusetea lor, fara sa ne gandim că ”o să ne pice la teză ceva din Eminescu”, că ”s-ar putea sa se dea la bac”.
Daca ar fi sa facem un sondaj de opinie nu vreau sa imi imaginez rezultatul.
Nu vreau nici sa reproșez celor tineri ca se reped sa citeasca unele best-seller-uri in loc sa pună mâna pe clasici. Ar fi absurd pentru ca nu este vina lor.
Poate că înainte de a-i speria ca ”mai e putin pana la examen si tu nu ai comentariu” la o opera literara sau alta ar trebui sa luam noi, adultii, asa ca intr-o recapitulare doar pentru noi, fara teama de catalog si de examen poeziile lui Eminescu, schitele lui Caragiale, amintirile si povestile lui Creanga si poate si alte opere literare pe care le-am studiat cand eram adolescenti pentru ca trebuia.
Sa le luam acum pentru noi, doar de curiozitate.
Surpriza ar fi enorma, multi nu le-ar mai lasa din mana.
Si poate ca asta ar trebui sa ii invatam pe copiii si pe adolescenti fie ca ne sunt copii, elevi, nepoti, vecini: sa citeasca de placere, pentru ei asa cum privesti un tablou si iti cauti distanta cea mai potrivita pentru a-l vedea in ansamblu si pentru a nu scapa nici un detaliu.
Doar ca de data aceasta, fara se stie, se vor privi si pe ei insesi si vor vedea ca vor gasi raspunsul la mai multe intrebari pe care si le pun si sunt mai puternici si mai subtili decat credeau.