Ţestoasa Roşie – subtilitate plastică şi sonoră
Articol de , 4 ianuarie 2017, 15:01
O animaţie care are în comun cu Crăciunul partea de farmec şi mister este „La tortue rouge / Ţestoasa Roşie”, care, deşi este debutul în lungmetraj al animatorului olandez Michael Dudok de Wit, a fost distins cu Premiul special al juriului secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes.
Pe scurt, această coproducţie Franţa-Belgia-Japonia este o parabolă ce pare inspirată de o posibilă legendă şi urmăreşte firul momentelor marcante din viaţa unui om, din perspectiva unui bărbat care naufragiază pe o insulă tropicală populată de ţestoase, crabi şi păsări. El are mai multe tentative de a o părăsi, construind plute din copaci, distruse de fiecare dată de o ţestoasă roşie, pe care se hotărăşte s-o omoare ca să se poată elibera. Cuprins de remuşcări naufragiatul singuratic încearcă disperat să o readucă la viaţă, iar ţestoasa se transformă într-o femeie cu părul roşu, îi devine parteneră de viaţă şi îi dăruieşte un băiat, care răspunde chemării oceanului, a vieţii, şi se asociază altor ţestoase.
Realizatorul animaţiei îşi explică ideile, pe care sigur le veţi regăsi în acest film: „Ţestoasa de mare e solitară, paşnică şi dispare perioade îndelungate în adâncurile oceanului infinit. Ne dă impresia că e nemuritoare. Culoarea roşu intens i se potriveşte şi o face să fie mai vizibilă. Ne-am gândit mult până unde să păstrăm misterul (…) Desigur că misterul poate fi fantastic, dar nu trebuie să mergem atât de departe încât să-l deconecteze pe spectator de la poveste. E nevoie de subtilitate… Şi asta, fără cuvinte, pentru că filmul nu are dialoguri. E atât de simplu să exprimi idei prin intermediul replicilor, dar sunt şi alte căi de a o face, desigur. Mă gândesc mai ales la comportamentul personajelor, la muzică şi la montaj. Iar în absenţa dialogului, sunetul respiraţiei personajelor devine mai expresiv.”
Animaţia „La tortue rouge / Ţestoasa Roşie” – ce mai rulează la Cinema City Cotroceni şi, doar din când în când, la Cinemateca Union şi Cinema Muzeul Ţăranului – se remarcă, în mod special, prin plastica sa, natura fiind ea însăşi un personaj. Filmul naşte întrebări, punându-te pe gânduri, şi dă o anumită stare, ce diferă funcţie de alcătuirea emoţională proprie fiecăruia.
