Ascultă Radio București FM Live

Ancheta în dosarul Revoluției a fost extinsă!

Ancheta în dosarul Revoluției a fost extinsă!
Foto: Sursa foto: Ordinea Zilei

Articol de Sabina Lapadatescu, 2 noiembrie 2016, 17:19

Procurorii Secției Parchetelor Militare au dispus extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracțiunii contra umanității.

Din dosar rezultă că noua conducere politică și militară instaurată după 1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare si lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane.

Din modul în care s-a produs acest atac reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate.

În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste şi uneori false și la tăierea legăturilor telefonice şi aducerea la conducerea ministerelor a unor foste cadre militare loiale noii conduceri, se precizează în dosarul Revoluției.

Potrivit anchetatorilor, cercetările urmează a fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului nr. 11/P/2014, inclusiv cu privire la cele comise după data de 22 decembrie 1989 pe întreg teritoriul țării, conform dispozițiilor reținute în încheierea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cauză.

Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziţionarea unei locuinţe de până la 140.000 euro
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 19:31

Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziţionarea unei locuinţe de până la 140.000 euro

Proiectul a fost adoptat cu 102 voturi ‘pentru’ şi o abţinere şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind...

Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziţionarea unei locuinţe de până la 140.000 euro
Ninge pe Transalpina. Sectorul de altitudine a fost închis
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 18:57

Ninge pe Transalpina. Sectorul de altitudine a fost închis

Pe Transalpina, iar şoferii ar trebui să aibă maşinile pregătite de irană dacă pornesc la drum către zone montane. „Începând cu data de...

Ninge pe Transalpina. Sectorul de altitudine a fost închis
Senat: Conducătorii de trotinete şi biciclete electrice – obligaţi să poarte cască de protecţie
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 18:45

Senat: Conducătorii de trotinete şi biciclete electrice – obligaţi să poarte cască de protecţie

S-au înregistrat 98 voturi pentru şi o abţinere. Propunerea legislativă modifică în acest sens articolul 70 alineatul (4) din Ordonanţa de...

Senat: Conducătorii de trotinete şi biciclete electrice – obligaţi să poarte cască de protecţie
Vreme rece și închisă în Capitală
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 18:19

Vreme rece și închisă în Capitală

La noapte, cerul va fi noros și trecător va ploua slab (cantități de apă de 2…4 l/mp). Vântul va sufla slab până la moderat....

Vreme rece și închisă în Capitală
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 17:57

Salvamont România, sfaturi pentru perioada de tranziţie dintre toamnă şi iarnă

Potrivit preşedintelui Salvamont România, Sabin Cornoiu, se recomandă un echipament în straturi şi o încălţăminte adecvată, mai ales că la...

Salvamont România, sfaturi pentru perioada de tranziţie dintre toamnă şi iarnă
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 17:28

După taxa pe coletele mici, UE va impune şi taxa de procesare pentru coletele provenite din ţările terţe

Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele importate cu o valoare mai mică de 150 euro, se aplică...

După taxa pe coletele mici, UE va impune şi taxa de procesare pentru coletele provenite din ţările terţe
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 17:16

PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiţii au fost deblocate anul acesta

Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul Henri Coandă, Curtea Veche, Parcul Herăstrău, Prelungirea...

PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiţii au fost deblocate anul acesta
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 16:50

Accident rutier, între un autobuz și o autoutilitară, la Ciolpani

Accident rutier, între un autobuz și o autoutilitară, la Ciolpani. Pompierii intervenim pe DN1 în localitatea Ciolpani, județul Ilfov, ca urmare...

Accident rutier, între un autobuz și o autoutilitară, la Ciolpani