Ascultă Radio București FM Live

Evenimente de neratat în acest sfârşit de săptămână

Evenimente de neratat în acest sfârşit de săptămână

Articol de , 23 septembrie 2016, 14:46

CINEMA

În acest week-end, în câteva cartiere din sectoarele 1, 2, 4 şi 6, are loc prima ediţie a DokStation Music Documentary Film Festival, ce vă propune muzică live şi documentare recente, în premieră în România, filme ce descoperă poveşti despre muzică, poveşti din studio, de pe scenă şi din culise, poveşti despre muzici, vorbe şi viziuni, poveşti ale unor muzicieni cu eşecurile şi succesele lor.
Programul primei zile se desfăşoară în trei locaţii astfel:
– deschiderea oficială începe, de la ora 19:00, la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Parcul Naţional cu un concert susţinut de trupa The Mono Jacks, urmat de proiecţia filmului „Nick Cave &The Bad Seeds: One More Time With Feeling”, regizat de Andrew Dominik, ce este, deopotrivă, un document al înregistrării celui de-al 16-lea album, semnat Nick Cave & The Bad Seeds, „Skeleton Tree”, şi un recviem pentru Arthur, fiul lui Nick Cave, decedat la vârsta de 15 ani, în vara anului 2015;
– tot de la ora 19:00, la sala Teatrelli a Creart rulează filmul „Bayou Maharajah”, regizat de Lily Keber, ce explorează viaţa şi muzica legendei pianului James Booker, omul pe care Dr. John l-a descris drept cel mai mare geniu al pianului dat vreodată de New Orleans;
– la Grădina cu filme a Creart, de la ora 21 este proiectat documentarul-basm „Lee Scratch Perry’s vision Of Paradise” de Volker Schane.

MUZICĂ

De azi până pe 1 octombrie la Sala Radio se desfăşoară cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, organizat de Radio România. Concertul de deschidere este susţinut, astă-seară de la ora 19, de Orchestra Simfonică din Shenzhen, China, dirijată de Lin Daye având ca solişti invitaţi pe pianista Zuo Zhang, premiată la Queen Elizabeth Competition în 2013, şi pe violonistul român Gabriel Croitoru, care cântă pe celebra vioară Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu. În program: Rapsodia română nr. 1 în La major de Enescu, Concertul nr. 2 în do minor pentru pian şi orchestră de Rachmaninov, Introducere şi Rondo capriccioso în la minor de Saint – Saëns şi suita simfonică „Şeherazada” de Rimski-Korsakov.

Bucharest Jazz Festival continuă. Astă-seară în Piaţa George Enescu susţin concerte:
– Decebal Bădilă, Petrică Andrei şi Vlad Popescu, de la ora 20:00;
– Lisa Simone, Hervé Samb, Sonny Troupe şi Reggie Washington, de la ora 21.30’.

Trupa Pasărea Rock lansează primul său album muzical, „Legenda”, ce aduce în actualitate tradiţiile româneşti, printr-un turneu care debutează azi cu concertul susţinut, de la ora 19:00, la arena „Basme cu Cai”, un format unic la nivel european situat în Şoseaua Chitilei.

Deborah De Luca susţine un concert în Kristal Glam Club, astă-seară, de la ora 22:00. În deschidere cântă Spartaque, Luca M, JUST2 şi Punu.

Hara dă un concert în Hard Rock Cafe, începând cu ora 22:30.

Este ultimul week-end din cadrul „Stagiunii muzicale estivale”, organizată de Primăria Sectorului 3 şi la care Bucureşti fm este partener media. Astă-seară de la ora 20.30’, în foişorul de lemn de pe aleea principală a Parcului „Al. I. Cuza” susţin un concert Alexandra Uşurelu & Large Band. Mâine, de la ora 18 acolo cântă Armonia Band, iar Duminică 25 septembrie, de la aceeaşi oră, Zoia Alecu, Ducu Bertzi & friends.

Ultimul week-end este şi pentru programul „Simfonii de vară”, organizat în Parcul Colţea de Primăria Sectorului 3 şi la care Bucureşti fm este partener media. Acolo mâine, de la ora 19.30’ susţine un concert Orchestra Sinfonia Bucureşti, iar Duminică 25 septembrie, de la aceeaşi oră cântă Monica Anghel, Andrei Tudor Band şi Grupul Vocal Acapella.

Concursul Internaţional „George Enescu” se încheie şi el, în ultimele sale 2 zile având loc la Ateneul Român, cu începere de la ora 19:00:
– mâine, recitalul susţinut de Josu de Solaun (câştigătorul Concursului Internaţional „George Enescu”, din 2014), care interpretează lucrări de Schumann, Brahms, Chopin, Wagner/Liszt;
– Duminică 25 septembrie, Finala secţiunii competiţionale de pian, cu participarea extraordinară a orchestrei Filamornicii George Enescu dirijată de John Axelrod.

Mâine, 24 septembrie, de la ora 20:00 susţin concerte:
Dan Byron acustic în Clubul Ţăranului;
Negură Bunget, care sărbătoreşte, în clubul Clubul Fabrica, lansarea oficială a noului album „Zi”, 20 de ani de activitate, dar şi 10 ani de la lansarea albumului „OM”;
– Róisín Murphy în Piața Constituţiei din Bucureşti, în cadrul evenimentului iMapp Bucharest 2016.

FESTIVALURI

În cadrul festivalului naţional de improvizaţie din România – !MPRO ce se desfăşoară la sediul ArCuB din Hanul Gabroveni astă-seară au loc:
– de la ora 17:00, „!MPRO Talks – Seize the moment”, o discuţie… ritmată cu Momo Sanno despre rolul improvizaţiei în dansul contemporan;
– de la ora 19:00, spectacolul „Bârfe! Secrete împărtăşite” cu Hai Impro;
– de la ora 20:15, „The Last Straw” spectacol de Jill Bernard;
– de la ora 21:30, „Valar Improvis”, o producţie a Laboratorului de Impro din Recul.

În cadrul Opera Fringe Festival, azi la Centrul Cultural Casa Artelor sunt programate două spectacole:
– de la ora 14:30, „Povestea Micului Pan”;
– de la ora 20:00, „Căsătoria secretă”, de Dominico Cimarosa într-o montare de la Iaşi.

Festivalul cultural „Strada de C’Arte”, ce se desfăşoară la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” şi în faţa ei, are azi în program:
– de la ora 17:00, în Foaierul de lectură are loc un dialog pe marginea cărţii lui Andrei Oişteanu, „Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură”, moderată de Ioan Cristescu, la care, pe lângă autor, participă Mihaela Miroiu şi Vintilă Mihăilescu;
– de la ora 18:00, pe Strada copiilor: atelier de pictură Rembrandt „pop-art”;
– de la ora 19:00, pe Rampa de Jazz şi Poezie: lectură publică moderată de George Neagoe la care iau parte Denisa Comănescu, Horia Gârbea, Dinu Flămând şi Radu Sergiu Ruba;
– tot de la ora 19:00, vernisaj Mircia Dumitrescu @ BLACK CUBE, în prezenţa artistului, în cadrul expoziţiei Multicultural Art Walk de la Galeria de artă contemporană şi design Galateca, la care participă 17 artişti din 5 ţări expunând artă multimedia, fotografie, video, instalaţie, sculptură, pictură, print;
– de la ora 20:00, pe Rampa de Jazz şi Poezie susţine un recital Nicu Alifantis;
– de la ora 21:00, în Aula Bibliotecii este proiectat documentarul „Războiul Regelui” regizat de Trevor Poots, narat de Marcel Iureş şi având ca personaj central pe Regele Mihai.

EXPOZIŢII

La Sala Foaier a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, de la ora 18:00 este vernisată expoziţia „Arta trecerii II”, ce poate fi vizitată până pe data de 30 octombrie. Tot astăzi are loc, de la ora 19:00, în Clubul Ţăranului concertul Tarafului din Gorj, prin acest eveniment Muzeul Naţional al Ţăranului Român susţinând campania de subscripție publică pentru achiziționarea sculpturii „Cuminţenia Pământului”. Bucureşti Fm este partener media al evenimentului.

Muzeul Naţional de Artă al României organizează programul „Nocturnă muzeală”, azi şi mâine, când sediul central şi muzeele-satelit sunt deschise până la ora 22:00. Cu acest prilej, în cadrul expoziţiei „Oglinzile Orientului”, dr. Carmen Tănăsoiu, specialist în Artă Veche Românească, susţine, azi de la ora 19:00, conferinţa: „Argint şi perle în pictura orientalistă”.

Vânt și ploi, sâmbătă, în București
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 20:57

Vânt și ploi, sâmbătă, în București

La noapte, În Capitală, va bate vântul și vor fi rafale de 50…65 km/h. Cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ (10…20...

Vânt și ploi, sâmbătă, în București
Muzeul Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” gazdueste instalația interactivă „Event Horizon”, o explorare vizuală a misterului găurilor negre
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 20:26

Muzeul Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” gazdueste instalația interactivă „Event Horizon”, o explorare vizuală a misterului găurilor negre

Pe 28 martie, la Muzeul Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” va avea loc vernisajul instalației interactive „Event Horizon”, realizată de...

Muzeul Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” gazdueste instalația interactivă „Event Horizon”, o explorare vizuală a misterului găurilor negre
Termoenergetica decontează facturile pentru bucureștenii care nu au avut apă caldă și căldură
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 20:18

Termoenergetica decontează facturile pentru bucureștenii care nu au avut apă caldă și căldură

Termoenergetica a început decontarea facturilor pentru bucureștenii care nu au avut apă caldă și căldură, dar au plătit. In perioada...

Termoenergetica decontează facturile pentru bucureștenii care nu au avut apă caldă și căldură
De 10xRomânia: „Vinovații”, un spectacol radiofonic despre violența din era digitală
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 18:20

De 10xRomânia: „Vinovații”, un spectacol radiofonic despre violența din era digitală

În ediția de colecție de vineri, 27 martie 2026, a emisiunii De 10xRomânia, Răzvan Petre a stat de vorbă cu Oana Cristea Grigorescu, critic de...

De 10xRomânia: „Vinovații”, un spectacol radiofonic despre violența din era digitală
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 16:49

Jandarmeria Capitalei- Măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la “Marşul pentru Viaţă 2026 – Solidaritatea pentru amândoi”

Sâmbătă, 28 martie 2026, în intervalul orar 11:30-17:00, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va...

Jandarmeria Capitalei- Măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la “Marşul pentru Viaţă 2026 – Solidaritatea pentru amândoi”
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 16:49

Ora Pământului și trecerea la ora de vară 2026

Este vorba despre Ora Pământului, organizată pe plan internațional încă din anul 2007 și trecerea la ora de vară. Primul eveniment, care a...

Ora Pământului și trecerea la ora de vară 2026
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 15:48

DNSC avertizează asupra tentativelor de fraudă ce implică pagini web falsificate ale unor entităţi media

Tentative de fraudă care implică pagini de Internet falsificate, ce imită identitatea unor entităţi media cunoscute şi promovează platforme...

DNSC avertizează asupra tentativelor de fraudă ce implică pagini web falsificate ale unor entităţi media
Actualitate vineri, 27 martie 2026, 14:30

AnimaWings a inaugurat ruta Bucureşti – Gatwick şi oferă şase zboruri pe săptămână

Compania aeriană românească AnimaWings a inaugurat oficial singura conexiune directă dintre Bucureşti şi Aeroportul Gatwick din Londra, oferind...

AnimaWings a inaugurat ruta Bucureşti – Gatwick şi oferă şase zboruri pe săptămână