Ordonanța RCA a fost aprobată
Articol de , 14 septembrie 2016, 23:01
Ordonanța privind asigurările auto obligatorii a fost aprobată de Guvern.
Prevederile documentului vor fi făcute publice în această seară, astfel încât să poată fi consultate și de transportatori, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.
El a precizat că în Ordonanța privind RCA sunt incluse toate aspectele discutate și agreate în negocierile cu transportatorii.
Unii dintre aceștia au anunțat că vor protesta mâine în centrul Capitalei.