Actorul Adam Sandler împlineşte 50 de ani
Articol de Stefania Grigore, 9 septembrie 2016, 12:29
Renumitul actor american Adam Sandler împlineşte astăzi 50 de ani. Vedeta a devenit renumită în anii ’90, datorită rolurilor sale din câteva comedii de succes, printre care “Ghinionistul” şi “Băiatul cu apa rece”.
Adam Sandler deţine compania de producţie cinematografică Happy Madison, iar uneori scrie scenariile filmelor în care joacă. Averea sa este estimată la aproximativ 300 de milioane de dolari.
În 2011, actorul a primit o stea pe renumitul bulevard al celebrităţilor “Walk of Fame” din Los Angeles.
Adam Sandler este căsătorit şi are două fete pe nume Sadie şi Sunny.