Ascultă Radio București FM Live

Gabriel Oprea a plagiat

Gabriel Oprea a plagiat

Articol de , 29 august 2016, 16:25

Contestaţia lui Gabriel Oprea la verdictul de plagiat a fost respinsă de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Universitare.

Instituţia a menţinut astfel decizia iniţială privind teza de doctorat a fostului vicepremier.

Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, care a precizat că se menţine decizia de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, transmite Agerpres.

Amintim ca la începutul acestei luni, membrii Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor si Diplomelor Universitare au cerut retragerea titlului de doctor în cazul fostului vicepremier.

Verdictul a fost însă atacat de Gabriel Oprea.

Pierderea titlului de doctor se produce prin ordin al ministrului Educației.

În acest caz, fostul vicepremier nu va mai avea dreptul să predea în nicio universitate și nici să coordoneze teze de doctorat.

 

Gală dedicată excelenței feminine > 44 de femei remarcabile vor fi premiate pentru contribuția lor în diverse domenii de activitate
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:57

Gală dedicată excelenței feminine > 44 de femei remarcabile vor fi premiate pentru contribuția lor în diverse domenii de activitate

Grupul de Presă MediaUno împreună cu Institutul Național de Statistică, Departamentul pentru Dezvoltare Rurală din Guvernul României și...

Gală dedicată excelenței feminine > 44 de femei remarcabile vor fi premiate pentru contribuția lor în diverse domenii de activitate
Părerea medicului: dependența digitală trebuie tratată precum sunt cele de alcool, tutun sau droguri | AUDIO
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:31

Părerea medicului: dependența digitală trebuie tratată precum sunt cele de alcool, tutun sau droguri | AUDIO

Din păcate depășim media europeană la fumat și consumul de alcool însă încă suntem “relativ bine” la consumul de droguri. Ce ne...

Părerea medicului: dependența digitală trebuie tratată precum sunt cele de alcool, tutun sau droguri | AUDIO
Tinerii care au ieşit din plasament pot primi indemnizaţie până la 26 de ani
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:30

Tinerii care au ieşit din plasament pot primi indemnizaţie până la 26 de ani

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege potrivit căruia tinerii care ies din sistemul de plasament şi care au beneficiat...

Tinerii care au ieşit din plasament pot primi indemnizaţie până la 26 de ani
Şedinţa CSAT s-a încheiat; situaţia din Orientul Mijlociu – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:23

Şedinţa CSAT s-a încheiat; situaţia din Orientul Mijlociu – pe ordinea de zi

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele Nicuşor Dan, s-a încheiat , după aproape două ore şi jumătate de...

Şedinţa CSAT s-a încheiat; situaţia din Orientul Mijlociu – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 12:00

Târgul Piața Țărănească de primăvară la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Vă invităm în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din 13 până în 15 martie 2026 , la Târgul Piața Țărănească...

Târgul Piața Țărănească de primăvară la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 11:57

Consolidarea Blocului ARO- Patria depinde de mutarea proprietarilor în locuințe de necesitate!

Blocul “ARO – Patria” se află, în prezent, în etapa de elaborare a Autorizației de construire pentru consolidarea sa, conform...

Consolidarea Blocului ARO- Patria depinde de mutarea proprietarilor în locuințe de necesitate!
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 11:12

Fără păcănele, în Sectorul 3?!

Cu 30 de voturi pentru și o abținere, Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat un proiect de hotărâre inițiat de grupul consilierilor USR,...

Fără păcănele, în Sectorul 3?!
Actualitate miercuri, 11 martie 2026, 10:59

Primăria Sectorului 1 plombează gropile din carosabil, zi și noapte!

În ultimele ultimele 14 zile, Primăria Sectorului 1 a plombat, zi și noapte, gropile apărute în carosabil, după cele două episoade de ninsoare...

Primăria Sectorului 1 plombează gropile din carosabil, zi și noapte!