Un film care merită văzut: X-Men: Apocalypse
Articol de , 28 iunie 2016, 15:05
„X-Men: Apocalypse” este încă un film ce se menţine de mai bine de o lună aproape la toate cinematografele de mall, cu excepţia celui din Titan, bazându-se pe fanii personajelor Marvel care apreciază mai mult efectele speciale, pentru că în acestea se ţine mai ales acest SF de acţiune.
Apocalypse din titlu este chiar un personaj: primul super-mutant, En Sabah Nur, venerat în urmă cu cinci milenii şi jumătate ca zeu invincibil şi nemuritor al Egiptului, cu numele de Ra. Nemurirea era însă un truc pentru că, atunci când trupul îmbătrânea, îi era transferată conştiinţa în alt corp. O astfel de ceremonie e întreruptă de nişte răzvrătiţi şi cu toate superputerile sale personajul rămâne îngropat în ruinele colosalei sale piramide până în 1983, când este trezit de nişte adoratori. Enervat că semenii săi nu mai sunt priviţi ca nişte zei, En Sabah adună o echipă de mutanţi puternici pentru a distruge lumea, conform clişeului incult că asta ar însemna Apocalipsa, termen ce înseamnă, de fapt, dezvăluire – descoperire. Acest „mutant-şef”, care spune că ar fi fost numit şi Elohim, cuvânt ebraic cu care este numit Dumnezeu, vrea să creeze o nouă ordine mondială, peste care să domnească, iar grupul de zei ce urmează să-l ajute include pe Angel cel diabolic dar mai ales pe dezamăgitul de lume Magneto, căruia îi este omorâtă, din nou, familia.
Evident că trebuie să existe şi cei care se opun planurilor lui En Sabah, dar aceştia nu sunt oamenii care aproape nu acţionează, sau, când o fac, aleg sensul greşit. Ci Raven / Mystique, jucată de Jennifer Lawrence, care, cu ajutorul Profesorului Xavier, interpretat de James McAvoy, are misiunea acum să conducă echipa tinerilor X-Men, incapabili încă să-şi controleze puterile, şi să-l oprească pe duşman să distrugă întreaga omenire într-o luptă cu un inamic aparent de neoprit.
Cea mai slabă parte a filmului SF de acţiune „X-Men: Apocalypse” este scenariul scris de regizorul Bryan Singer şi alţi trei, plin de banalităţi şi confuzii, fără strălucire, cu răsturnări de situaţie abrupte insuficient motivate, câteva fiind, în schimb, prea previzibile, şi cu schimbări în fluxul conştiinţei, gen Matrix sau Stargate, însă grăbite şi prea puţin verosimile. Ceea ce a dus şi la umor involuntar. De exemplu: modul în care En Sabah învaţă tot ce-i trebuie despre lumea noastră din televizor şi prin sateliţi. Există o secvenţă întreagă, altfel destul de spectaculoasă, ce e doar un pretext ca să arate laşitatea urătorului de mutanţi colonel Stryker şi să apară pe ecran în câteva momente Logan / Wolverine jucat de acelaşi Hugh Jackman. Aşa că interpreţii au făcut ce au putut şi ei, unii mai bine, alţii mai puţin. De exemplu, ca să ştim că manipulează pe unii din cei din jur, noua interpretă a lui Jean Grey îşi duce degeţelul la tâmplă; sau, în mijlocul unuia dintre cele mai tensionate momente, unii interpreţi au glumiţe actoriceşti ce ţin de amintitul tip de umor. Dar, dacă sunteţi fani Marvel şi, mai ales, efecte speciale în 3D, nu veţi putea fi prea dezamăgiţi.
