Ascultă Radio București FM Live

Tanarul pianist Florian Mitrea in inchiderea stagiunii Orchestrei de Camera Radio

Tanarul pianist Florian Mitrea in inchiderea stagiunii Orchestrei de Camera Radio

Articol de Sabina Lapadatescu, 8 iunie 2016, 16:29

Orchestra de Cameră Radio prezintă miercuri, 15 iunie (19.00) ultimul său concert din stagiunea 2015-2016, un eveniment special care aduce în fața publicului bucureștean un invitat de marcă: tânărul pianist FLORIAN MITREA. Absolvent al Academiei Regale de Muzică (Royal Academy of Music) din Londra, artistul român a fost foarte recent dublu laureat la Concursul Internațional de Pian Hamamatsu – Japonia, iar în 2015 a fost premiat la concursurile Santa Cecilia (Portugalia) și Citta di Imola (Italia).

Concertul de la Sala Radio va fi dedicat exclusiv clasicismului muzical austriac prin cei doi celebri reprezentanți ai săi: Mozart și Haydn. Veți asculta în programul serii: Mozart: Adagio şi fuga în do minor și Concertul nr. 23 în la major pentru pian şi orchestră (în interpretarea solistică a lui Florian Mitrea) și Haydn: Simfonia nr. 100 în sol major – Militara, denumire datorată celei de-a doua părți a lucrării în care trompetele și instrumentele de percuție creează o sonoritate de fanfară.

Evenimentul ce va închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio se va desfășura sub bagheta lui GABRIEL BEBEŞELEA, dirijor principal al Filarmonicii din Sibiu, al Operei Naționale Române Cluj-Napoca și al Filarmonicii de Stat “Transilvania” din Cluj-Napoca (începând din stagiunea următoare).

Pianistul FLORIAN MITREA a câștigat în 2014 premiul I la concursul internațional de la Lagny-sur-Marne (Franța) și premiul al III-lea și Premiul Special pentru cea mai bună interpretare a unui concert de Mozart la Concursul Internațional ARD, München. Lista de distincții continuă cu premii la Concursul Viena Panmusica și la Concursul Național Beethoven din Marea Britanie, în 2010.

Florian Mitrea a susținut concerte și recitaluri în săli precum: Studiourile Radiodifuziunii Bavareze din München, Rokoko-Saal din Bayreuth, Stadtcasino din Basel, Bunka Kaikan din Tokyo, Centrul de Arte din Seul, St Martin-in-the-Fields, Steinway Hall – Londra, St. John Smith Square, King’s Place și Colston Hall.

Florian Mitrea a fost remarcat de pianistul și pedagogul Boris Berman, care l-a invitat să participe la preselecțiile pentru Festivalul Internațional al Universității Yale din Connecticut. Vara următoare, artistul a câștigat o bursă de participare la acest festival, unde timp de aproape două luni a susținut concerte săptămânal.

Elev al Școlii de Muzică nr. 1 și al Liceului de Muzică George Enescu din București, Florian Mitrea a câștigat o bursă de studii la Royal Academy of Music, Londra. Absolvent la clasa profesoarei Diana Ketler, a obținut licența cu First Class Honours și masteratul cu cea mai înaltă distincție a academiei londoneze, câștigând de asemenea și două premii speciale pentru rezultate excepționale.

Florian Mitrea este un muzician de cameră activ. A fost membru fondator al Mitrea Piano Quartet și al formației Trio Cardinale – ambele laureate la concursuri în Marea Britanie – și bursier al Festivalului SoNoRo în repetate rânduri. În primăvara anului 2015 a prezentat un turneu de muzică de cameră în Germania împreună cu alți trei laureați ai Concursului ARD.

A fost susținut de Fundația Familiei Rațiu și de Martin Scholarship Fund, iar în 2010/2011 a deținut Bursa George Enescu oferită de Institutul Cultural Român de la Londra. Este decorat cu Medalia de Argint de către Ordinul Muzicienilor din Marea Britanie.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

De 10xRomânia: Noul eteatru.ro lansat de Ziua Națională a Culturii
Radio-Romania miercuri, 14 ianuarie 2026, 13:21

De 10xRomânia: Noul eteatru.ro lansat de Ziua Națională a Culturii

În cadrul emisiunii De 10xRomânia, de miercuri, 14 ianuarie 2026, Răzvan Petre a stat de vorbă cu Daniel Popescu, coordonatorul proiectului...

De 10xRomânia: Noul eteatru.ro lansat de Ziua Națională a Culturii
Concert dedicat Zilei Culturii Naționale la Sala Radio
Radio-Romania luni, 12 ianuarie 2026, 13:35

Concert dedicat Zilei Culturii Naționale la Sala Radio

Vineri, 16 ianuarie 2026, de la ora 19.00, Sala Radio găzduiește un concert dedicat Zilei Culturii Naționale, prezentat de Orchestra Națională...

Concert dedicat Zilei Culturii Naționale la Sala Radio
Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale!
Radio-Romania miercuri, 7 ianuarie 2026, 08:44

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale!

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, cea mai mare colecție on-demand de teatru radiofonic din România, într-o zi...

Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale!
Petrece Sărbătorile de Iarnă cu Radio România
Radio-Romania vineri, 19 decembrie 2025, 10:05

Petrece Sărbătorile de Iarnă cu Radio România

Sărbătorile de iarnă vin cu un program special la toate posturile Radio România: emisiuni și transmisiuni în direct, multă muzică, producții...

Petrece Sărbătorile de Iarnă cu Radio România
Radio-Romania joi, 18 decembrie 2025, 09:39

Radio România Cultural difuzează online filmul “Tinerețea unui dictator”

Radio România Cultural proiectează astăzi, de la ora 20:00, pe site-ul propriu, filmul “Tinerețea unui dictator”, în regia lui Andy...

Radio România Cultural difuzează online filmul “Tinerețea unui dictator”
Radio-Romania marți, 18 noiembrie 2025, 21:54

Invitat special la Sala Radio – Vlad Stănculeasa, unul dintre marii violoniști români

Vineri, 21 noiembrie (ora 19:00), veți avea ocazia de a-l aplauda la Sala Radio, pe Vlad Stănculeasa, concertmaestru în cadrul a trei ansambluri...

Invitat special la Sala Radio – Vlad Stănculeasa, unul dintre marii violoniști români
Radio-Romania marți, 18 noiembrie 2025, 19:47

Big Band-ul Radio România, concert cu dress-code la Sala Radio

Joi, 20 noiembrie (de la ora 19:00), fanii muzicii funk, soul și disco sunt invitați la Sala Radio pentru un eveniment muzical de excepție:...

Big Band-ul Radio România, concert cu dress-code la Sala Radio
Radio-Romania marți, 18 noiembrie 2025, 17:59

Radio România are un nou Consiliu de Administraţie!

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului României a validat astăzi componența noului Consiliu de Administraţie al Societăţii...

Radio România are un nou Consiliu de Administraţie!